Dati-mi un pistol si va dau o viata. In bani nu valoreaza nimic, caci n-am de dat nimic, in metal prea putin; in satisfactia avuta nu ma pot pronunta.
Tot ce pot reabilita, si sta in a mea putinta, in preajma ei, o voi face, caci nu merita nimic din ceea ce i-am oferit; nici macar bun, daca a avut parte de asa ceva; nici rau, daca-i mai stie sensul.
Sunt bunul incarnat gresit, in raul respirat usor;
Ce frumos imi urla pe versuri de cantat, ce-l doare sau il prea doare, in frunza vietii ce nu-l doare, in vana ofilita-a frunzei de care nici n-a avut parte.
Un poet ce n-a pus mana pe macar visata-i dorinta. Nimeni nu s-a razbunat; e viata ce se duce in pustiul de care ai atata parte.
E frumos cantat acest imposibil cosmar, interesant pus pe versuri pentru un greu ratat, inca in viata, inca maret.
Nu ierti nimic, esti ploi pe camp, desart destin in tot ce ai luat cu ale tale versuri.
Ce mai pot fi eu in al tau blestemat, nerazbunat, dar mai mult decat ratat; izbavit, de ceea ce nici macar ploaia anotimpurilor tale, nu poate sterge destinul.
Aceasta iubire, este atat de imposibila, incat rostul infim de a fi, este nicaieri intiparit; o otrava culeasa din fructele ignorantei; o seva stiuta in tumultul cunoasterii; tarziul pentru care mor, si destinul pe care putini il cred.
Nu poti crea nori pe care nu i-ai vazut, sau daca da, inseamna ca nu vezi bine.
O iubire imposibila, ca sarutul unui mort, inghetat in al tau strop, pierdut aberant de romantic in desert, o vointa incredibila de a mai crede in blesteme de care avem parte;
E atat de tarziu, si stiu ca nu mai am nimic de asteptat; destinul a fost cantat pe cand eu visam aiurea la a lui infaptiure.
Prostii, din lipsa de experienta, ori prea multa inteleasa eronat!