Discutie absolut imaginara, scornire a unei minti inca neimpacate cu ea insasi.

Era o zi ca orice alta zi, o zi obijnuita, o zi de noiembrie. Chiar daca pentru mine era o zi deosebita, in esenta era o zi banala, la fel ca cea care o precedase sau ca cea ce urma sa vina. Si totusi pentru mine era o zi deosebita. De ce? Pentru ca era ... ziua mea.
Niciodata nu mi-a placut. Nu ziua in sine, ci evenimentul. M-am nascut, pentru ca ... M-am nascut din iubire. Da, dar asta se pare ca nu a fost de ajuns pentru individul care in urma cu ani se nastea. Se nasc in lumea asta oameni, din iubire, dar apoi se transforma ei insisi in iubire si nasc alti oameni. Asa cum nimeni nu i-a intrebat pe ei daca vor sa se nasca, nici ei nu intreaba la randu-le pe viitorii copii daca vor sa vina in lumea asta.
Era deci o zi ca oricare alta.
Sunase telefonul mult mai des decat in restul timpului si in cea mai mare parte, mesajul fusese acelasi: "la multi ani, batrane, sa traiesti o mie de ani!".
O mie de ani! Pfu ... O mie de ani. Urare care sincer nu as vrea sa se indeplineasca. Cine, Dumnezeului, vrea sa traiasca o mie de ani? Eu sigur nu!
Era ziua mea.
Suna telefonul. L-am luat usor, l-am dus la ureche si am raspuns:
- Da!
- La multi ani! Sa fii sanatos si sa ti se indeplineasca toate dorintele! Sa traiesti o mie de ani si sa fii fericit o mie o suta!
- Multumesc! La multi ani si voua si inca o mie pe langa cei o mie ai mei!
Si tot asa, telefon dupa telefon, incat in momentul in care raspundeam, stiam deja ce urma sa aud. Frumos din partea lor ca isi amintisera de mine, iar pentru asta, ii multumeam Celui de Sus ca am prieteni. Majoritatea erau insa la cateva sute de kilometrii departare.
Trecuse ziua. Fusesem la servici, telefoane, venisem acasa si apoi ... alte telefoane.
Era deja tarziu. Trecut de ora unsprece, aproape miezul noptii. Telefonul suna inca o data. Numar necunoscut. Raspund.
- La multi ani!
- Merci si merci de telefon.
- Da. Macar atat.
- Important e gestul, asa ca merci de telefon. Ce mai faci?
- Ca de obicei ... aceleasi lucruri. Am vrut doar sa iti zic "la multi ani".
- Inca o data, merci.
- Ceau!
- Ceau!
Ciudata conversatie. Din toate telefoanele din ziua aceea, pe acesta il asteptasem. Fusesem mai degraba curios daca ma va suna. Exista posibilitatea sa nu ma sune, posibilitate egala cu cea de a ma suna. Si totusi ma sunase. Ciudata conversatie. Daca ar fi fost sa fac un clasament al ciudateniei conversatiilor pe care le avusesem in acea zi de noiembrie, acesta ar fi fost de la distanta cea mai ciudata.
Am pus mana pe telefon si am sunat. Statusem cate clipe bune gandindu-ma daca ar fi bine sa sun. Apoi imi spusesem ca acest "ar fi bine" implica ratiune, premeditare, exact ceea ce imi promisesem ca nu am sa mai fac. Voiam sa renunt la premeditare in favoare instinctului. Eram inversunat impotriva legatruilor la ochi, impotriva traiului dupa "model". Cautam libertatea in amalgamul si vartejul zilelor plictisitoare si pline de banalul cotidian. Cautam portita de scapare prin care sa ies din ceea ce sigur ar fi dus la nebunie, din masinaria societatii care vorba unui cantec "te vrea prost". Asa ca imi spusesem, pentru ce fac exact opusul a ceea ce mi-am propus sa fac? Ar fi bine? N-ar fi bine? Important este ca am simtit nevoia de a o suna si de a vorbi cu ea. Poate ca imi va inchide telefonul in nas. Poate ca imi va raspunde totusi, pentru ca apoi sa imi spuna ca nu are rost nici o discutie. Poate ca imi va raspunde si apoi va regreta ca m-a sunat inainte. Poate ca ... Mai taci! Mai lasa la o parte acest ipotetic "Poate" si ai curajul de a vedea ce se intampla! Ai curajul de a face ceea ce simti nu ceea ce crezi ca "ar fi bine".
Asa ca, am pus mana pe telefon si am sunat.
Telefonul a sunat de cateva ori bune si tocmai cand eram pe punctul de a inchide, a raspuns:
- Da.
- "We tuch, and you're affraid of me, and we burn, and now i'm at your feet, high speed, but ..."
- Dan?
- Da. Cantam.
- Mi-am dat seama.
- Ideea e ca uneori ne grabim, iar apoi ne dam seama ca nu am vazut peisajul prin care tocmai am trecut.
- Tu esti beat?
Zambesc.
- Poate, dar nu din cauza bauturii. Sunt singur, iar singur stii ca nu imi place sa beau.
- Poate ca nu trebuia sa te fi sunat mai inainte.
- Nu crezi ca am ratacit destul?
Imi inchide telefonul.
"sa sun din nou?". "de ce nu?".
Telefonul suna. Si suna. Si iarasi suna, dar nu raspunde nimeni.
"Bine-ati venit! Sunteti in reteaua Orange. Abonatul apelat nu este momentan disponibil. Va rugam reveniti!".
Inchid si sun iarasi. Aceeasi poveste.
"Cum in povesti abia a treia / din incercari e cu folos" scrisesem eu odata, asa ca mai incercai o ultima oara.
Telefonul suna si suna si suna, iar in final, raspunse:
- Lasa-ma-n pace!
- Calm, i-am spus. Nu vreau sa te bazai. Vreau doar sa vorbesc cu tine.
- Eu nu! imi spuse si imi inchise din nou telefonul.
Era evident, nu? Pana si pentru cel mai orb dintre orbi, situatia era cat se putea de clara. Ce mai era sa fac? Nimic.
Mi-am deschis o bere si apoi:
- Sanatate, Dane!
- Noroc, Tiberiule!
Ce noroc pe mine ca aveam doua nume!
Am deschis computerul si am pornit Winamp-ul. Muzica se revarsa in camera, facandu-ma sa uit pentru cateva clipe de telefoanele de dinainte.
Tocmai cand puneam sticla pe masa suna telefonul. Din nou numar necunoscut. "Cine, Doamne iarta-ma o mai fi la ora asta?" m-am intrebat si am raspuns:
- Da!
De la celalalt capat vocea nervoasa se auzi puternic incat am fost nevoit sa departez receptorul de ureche:
- Sa nu ma mai suni! Nu vreau sa mai stiu de tine! Ai inteles?
Cum inca nu inchisese telefonul, i-am raspuns:
- Imi cer scuze pentru deranjament. Nu am vrut sa produc nici un rau. Am vrut numai sa vorbes cu tine. Sa vad ce mai faci, cum iti mai merge. Atata tot. Se pare ca situatia a scapat de sub control, motiv pentru care imi pare nespus de rau.
- Du-te dracu'!
Liniste, apoi inchise.
"Ma suna sa imi zica "la multi ani", apoi imi spune "du-te dracu'" si imi inchide! Buna combinatie!".
Eram de-a dreptul amuzat. Trist, dar amuzat.
Mai bausem parca o gura sau doua de bere cand telefonul suna din nou. Acelasi numar necunoscut.
- Da, raspunsei.
- Imi pare rau, zise ea. Cred ca am exagerat putin. E totusi ziua ta.
- Intai imi spui "la multi ani" apoi ma trimiti dracului, dar e ok, poate ca si eu am exagerat. Poate ca a fost o gresala din partea mea sa te sun inapoi. Poate ca ar fi trebuit sa las lucrurile cum erau. Chiar nu am vrut sa fac rau. Am vrut doar sa stiu ce mai faci, pentru ca a trecut destul de mult de cand nu am mai vorbit.
- Totusi, cred ca ar fi mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt si sa nu mai punem paie pe foc.
- Te rog sa ma crezi ca nu asta a fost intentia mea.
- Anyway, inca o data "la multi ani" si hai sa lasam lucrurile asa ok?
- Ok, Moni. Am vrut doar sa stiu ca iti e bine. O seara placuta!
- Fira'ar, Dan! Tocmai cand lucrurile incep sa se aseze, trebuie sa se intample ceva care sa ne zgandare, nu?
Zambesc amar:
- Dar nu asa a fost toata relatia noastra?
Zambeste la randu-i:
- Ai dreptate! La multi ani!
- Merci!
- Ceau!
- Te-am pupat!
Mi-am aprins apoi o tigara. Am fumat-o si apoi mi-am aprins alta. Apoi alta si alta si intr-un final m-am pus in pat.
Somn usor lume! Si la multi ani.