de când pământurile au început să se amestece
unele în brațele altora să se piardă disonant
orice rațiune de limbă să dispară în neant
așa cum ne-am fi cunoscut vreodată
dacă n-am fi fost captivi
într-o lume acoperită de conștiințe din ceață
de când iernile s-au transformat în glume proaste
ne-am întruchipat acoperiți într-o singură umbră
să ne ascundem în joacă după niște ceruri
de când ne e teamă de propriile noastre fapte
ne-am dezbrăcat dansând în pielea goală
iubindu-ne trupurile ca pe sfintele moaște
dureroase mângâieri sau numai credințe deșarte
că nu vom muri singuri pe lumea asta
de când toate au început să existe
am fost pregătiți să naștem o mică revoluție

i-am dat dracului pe bolșevici cu cenzura lor cu tot
și ne-am asumat prin lupte fiecare fărâmă cucerită
ca și cum n-am fi discutat niciodată prin buze
despre dezonoare și minciună
așa cum ne apar zilnic pe trup
referințe ale unor bolnave scurgeri temporale

și totuși am căzut de acord
fiecare sărut este o mică revoluție
să ne luăm de mâini seară de seară
să alergăm pe străzile pustii
de orice legătură de sânge cu noi
atunci când ne-am spart capetele fără durere
să nu mai fim niciodată aproape
când ne vom înțepa limbile în ace de o anume siguranță
într-un viitor prestabilit
incapabil de mișcare

ne-am închipuit atât de mult
cât să ne golim de orice putere supraomenească
să ne extragem bogățiile rând pe rând
așa cum ni le-am fi oferit la sfârșitul războiului
desenându-ne pe spate cu unghiile căile de scăpare
niciodată din brațele tale
mereu din ale mele

de când soarele a renunțat să mai răsară
părăsindu-ne în bezna remușcărilor noastre
te-ai strâmbat la mine cu ochi mari
palma ta ruptă din încheietură am pus-o lacăt
în ușa oricărui atac cerebral
și te-am lăsat să pleci încăodată
cine mai știe unde sau de ce

de când nu mai există mirajul unei mici revoluții
noaptea polară s-a întunecat și mai mult
ultima oară m-am privit în oglindă
când îmi tăiam pletele uscate
nu mi-am mai făcut cruce
pur și simplu am adormit