sincer... nu imi pasa ... ca sunt prizionera camerei in care stau, ca cei patru pereti ma cuprind in bratele lor. Am ajuns in stadiul in care larimile nu vor spala decat covorul, care si el e amagit saracu ca il calc zi de zi. E un blestem ca dulapul sa ma tina de mana iar patul sa ma arunce de pe piedestalul pe care parchetul m-a urcat. Alunec spre nebunie caci geamurilor le-au inghetzat hainele si nici eu nu pot sa le mai dezmierd. Pana si perdelele au obosit odata cu mine... si asa am ajuns astazi: sa nu imi mai pese.