și azi am pierdut firul...

singuratați divine au acceptat ziua in loc de noapte
turul orașului îl va opri din declin.
iți scriu din bunăvoință
incepând cu:

Draga mea,

mă tem că acest lucru nu il știi
nici eu nu sper dar scriu
scriu pentru că îmi place ceea ce fac

îmi place să fac liniște
îmi place să fac gălăgie
îmi place să tastez
iar tu ești firul scrierilor mele
așa că ...
îți scriu.



Libertatea te face să ai spasme de fericire;
uneori, te poți ingrădi in această libertate.

te gândești către momentul final
și te intrebi de ce...
Încă mai este o rază,
iar speranța nu piere,
copii nu plâng,
prietenii nu suspină!
De ce?


În cazul în care ai început să-mi descifrezi vorbele
spune-mi și mie cu cât de multe suflete m-am împărtășit
cu câte vieți m-am îngropat...

De ce sunt ceea ce sunt,
de ce sunt ceea ce cred,
de ce mă plimb în felul în care mă plimb

Spune-mi! da, spune-mi!

Să înteleg că nu îți plac astfel de vorbe
și nu te incita să îmi răspunzi
și nu vrei să ne descifrăm senzualitatea
și nu poți să întrebi:
de ce nu plouă?
de ce nu ninge?
de ce e cald?
de ce e rece?


poți face și asta,
dar monotonia întrebărilor
mă prinde in rutină
așa că eu încerc,
pun întrebări,
vorbesc
cum nimeni altul
nu o face.
subit?
codat?

dacă te supără
voi inceta să mai sper
în lumina de mâine,
în tăcerea de azi,
în zâmbete albe.

(felul de a vorbi e prin semne?)

nu multe persoane sunt dispuse sa accepte a descifra o ghicitoare

și asta te face diferită
și nu mai spun decât că...
e o poveste.
și avem o viață,
o viață împreună.