Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Și te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aș privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aș aștepta și-o veșnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu ești Astrul luminos
Te-aștept, dar drumul e spinos
Și dacă tu te-ndrepți pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toți te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăsește și nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viață, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist și mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coșmar!”