Mi se pare că nu ne mai putem privi în ochi, că ni-i ascundem, așa că m-am hotărât să-ți scriu, oricum e același lucru: „verba volant, scripta ardent”.
Eliade a spus: „nu există altceva pe lume în afară de omul liber și de muzică. Restul nu mă interesează, nici știința, nici adevărul, nici Dumnezeu, nici dragostea, nici societatea. Dar există ceva real, ceva înspăimântător de real: omul care își poate face de cap și muzica pe care o poate gândi el.”
Dacă crezi că a fost și este nepotrivit felul meu de a fi, nu trebuie să mă justific, nimeni nu ar trebui să se justifice pentru că nu există vină și vinovați. Tot ce pot e să-ți ofer o altă viziune asupra vieții: oamenii trebuie să se lanseze în viață ca fiind și apoi rămânând „huligani”, dar huliganii lui Eliade: „să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în tinerețea ta, să poți uita adevărurile, să ai atâta viată în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida – iată vocația de huligan. Ești sau nu ești? Te simți complet, rotund, vital, robust? Te simți creator în viața ta intimă și în inteligența ta? Atunci, ce-ți pasă de adevăruri? Rămâi întreg, rămâi huligan!”
De aceea nu trebuie să ne pese de disprețul și ura celor din jur, de aceea nu trebuie să ne doară purtarea lor, dar de multe ori suntem slabi și răniți, iar ideile rămân idei reci. Omul nu poate să lase materialul și să viseze – e dureros. Chiar si cunoașterea totală e posibilă numai când devenim lucizi, clari, seci și goi. Dar, e bine să fii melancolic, melancolia e dulce, numai tristețea e amară și ireversibilă, chiar dacă trece, lasă urme atât de adânci…