Alunecând pe-o taină din abis,
Împins de briza lină a vieții,
Cu dâre lungi prin pietrele fragilității,
Prin verdele frunzișului puțin închis
Stagnează un fascicul de lumină.

N-a mai ajuns acolo unde a pornit;
Pornirea-i s-a oprit în vină.
Îi venea greu să-și mai revină
Pentru că floarea lui s-a ofilit.

În fața lui e umbră,
Iar umbra îi arată calea spre nimic.



(de astăzi, pentru ceea ce rămâne)