Jurnal

Singura ființă
pe care nu mi-o mai amintesc
sunt eu

o stranie consecință
a iubirii aproapelui
fără Dumnezeu
sau alt Cineva
egal înțeles
într-o zi de Duminică
sau Luni

mâine nu,
e prea târziu
ca să fie adevărat
și e bine
să treci peste…
aceste cuvinte
rostogolite usor
ca un măr rosu
pe treptele unui templu
oarecare

fără lege
împărțit arbitrar
la masa destinului
într-o stranie consecință
a iubirii aproapelui:

Singura ființă
pe care nu mi-o mai amintesc
sunt eu