M-am trezit prima oară din vis atunci când trenul se smulse pentru întâia oară din încleștarea șinelor înghețate.M-am trezit buimac,neștiind de ce plec,de ce aleg să fug iarăși.Mi-am fremătat gândul greoi ceasuri în șir,vreme în care această râmă miraculoasă,luminoasă,cu o viață a ei,proprie...iși brăzda calea prin câmp,prin întuneric,prin frig...lăsam totul în urmă atât de repede încât nu apucam să regret măcar ceva...orice.Dar nu lăsam ceva în urmă,nu am avut vreodată ceva de lăsat în urmă.Mereu tot ce am avut de preț am purtat cu mine,chiar și oamenii pe care îi îndragesc sunt mereu cu mine...Dumnezeule cât sunt de egoist...Am adormit iarăși,m-am lăsat pradă fantasmelor pentru că îmi era teamă.Nu știam dacă voi găsi ceea ce sper,nu știam ce sper să găsesc.

Soarele a ițit atât de timid în dimineața aceea,parcă era o fecioară prinsă de o bătrână când îi dădea sărutare unui bade...pe furiș.Am șters geamul în grabă...era rece și atât de ud încât mi-am adus aminte că mi-e frig.Tot câmp...negru,vulgar și nemărginit.Mi-am proptit mintea de geam și fruntea de câmpul ce se dezbracă în fața mea cu atâta nerușinare.Mă gândeam la tine,mă gândeam dacă ai să ma vrei,dacă voi fi ceea ce vrei...Mă gândeam la mine,dacă eu sunt ceea ce vreau,deși niciodată întrebarea asta nu și-a găsit răspuns.Îmi reveneau în gând atât de multe discuții ale noastre,atât de multe întrebări pe care nu le pusesem,atât de multe necunoscute...Am ajuns...dimineață,o gară înghețată,o femeie bătrâna gara asta,o femeie care uitase să se demacheze înainte de somn...urâta,vulgară...uscată și udă în același timp...neagră.Nu îmi văd prietenul...mă gândesc dacă nu cumva a uitat,dacă nu cumva sunt sortit spre a împărți zorii dimineții ce se naște sub ochii mei cu acești oameni morți ai gării...oameni care stau în gară pentru că nu au drum...pentru că nu au poveste,pentru că sunt singuri și nu e cineva care să îi cheme...încolo,sau încoace...Te iubesc...deja te iubesc pentru că m-ai adus până aici și mi-ai oferit drumul,mi-ai oferit un sens...indiferent dacă se va dovedi a fi bun sau rau...există,e real,palpabil aproape...al meu...al tău.

Mă regăsesc cu prietenul meu drag repede,nu dormise,coborâsem eu greșit și asteptam în alt loc.Îmi dau seama că îl iubesc și pe el.Îmi dau seama că sunt tare norocos,că am oameni care țin la mine și pentru care contez.Oare tu o să vii,oare tu ai să crezi că eu contez...oare știi de mine...?Adorm.

Mă ridic din pat plin de energie,plin de teamă,plin de așteptări...Te iubesc și pentru asta...pentru așteptări și vise "și flori și buze și morminte"...nesăpate...încă,nesărutate...încă,neînflorite...încă.Trece vreme,trec șiruri lungi de clipe grele,trec cafele și tigări,trec kilometri pe sub mine...treci tu prin mine oare?

...

Te caut printre călătorii ce coboară din tren.Nu te văd,te simt dar nu te văd...mă tem,o gheară imi surprinde gatul gol...am stomacul strans de emotie iar capul imi vajaie...stiu că te voi întalni,nu te găsesc și totuși vreau și nu vreau să te găsesc mai repede...

...

Ne petrec ore lungi în fața unei cafele,ore dulci și acrișoare...ore de visare...ore...Mă trezesc din nou abia când imi dau seama că te tin în brațe,cuibărită la pieptul meu.Îmi dau seama că nu esti deloc o fată...ești pe deplin o femeie.Imi dau seama că ceea ce nu stiam să caut am găsit...că ceea ce visam era realitatea iar realitatea-mi era un vis...Mă joc în părul tău ore în șir...soptesc atat de usor cuvinte pe căre nu le întelegi dar sigur le simti...Mă alint cu pulsul tău,pulsul acela mic de la baza gatului...iti urmăresc bratele cu sărutari.Memorez fiecare trăsătură a chipului tău în lumina difuză a nopții,parcă încercând să creez un tablou pentru cortexul atat de obosit acum.Căusul palmei mele poposeste strengăreste pe sanul tău...atât de fierbinte e totul,atât de ciudat e aerul asta.Nu îmi dau seama de ce nu am fost aici mereu,nu îmi dau seama cum de sunt aici acum.Știm amandoi că familiaritatea ce se naște între noi acum este ciudată,poate chiar periculoasă,dar atât de rară,atât de prețioasă...

...

E dimineață.Te alinți și parcă refuzi răsăritului Soarele...nu ne grăbim nicioparte dar imi e ciudă că e dimineată,că se încheie noaptea.Te iau în brațe și te acopăr cu totul...e atât de bine...

...

De mi-e imposibil,ti-e greu?...De urlu,mă strigi?...Disper,te sperii?...Sangerez,te zgarii?...De tanjesc,doresti?...De înnebunesc,mă alungi?...De iubesc și mor,mă nasti tu iar?...