Cascadă... ploaie... șiroaie... toate nevăzute de ochiul lucid al transparanței ce aparține lumii, zărite doar de o coardă neatinsă a sufletului pe care fluturele s-a așzat spre a-și odihni zborul către visele mele.
Arde inorocule! Mă ard aceste sute.. mi de lacrimi nebănuite de ceilalți. Cum le-aș putea ascunde lor, milostivelor lacrimi, necesitatea de a le simți alunecând timid pe o piele brăzdată de incertitidinea zilei de mâine dacă urma lor simplă îmi simt chemarea atât de necesară... mie ... lor... Nouă!
Și totuși nu se văd!
Inorocule, adoratul meu înger, spune-mi! te rog, spune-mi, că tu le vezi păcătoasa călătorie spre zomotul chitării nude. Tu le auzi cântecul? Înțelegi versurile? "Két lakat õrzi az aytod, / vas rács van az ablakon' / Keménz fa agyaom / Kerúl az almom / te rollad álmodozom"