agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-05 | [This text should be read in romana] |
Am locuit intr-un timp intr-o camera…la strada. In zilele de toamna, cand ploua, gandurile mele cand privesc in strada ma duc la Londra lui Dickens, la orasul cu spirite constiente de raul strazii care le infasoara pasiv. E o liniste macabra si un intuneric fara seaman pe luminile altarului din fata ta pe care zac atatea trupuri opace si permeabile in fata picaturilor de amar varsate de ochii de la fiecare fereastra. Ochii mei curg amar? Curg amarul regretului trist care il apasa pe palaria neagra pe acest domn, care trece prin fata ferestrei mele contaminat deja, facand schimb de priviri cu mine, prin care ne oferim reciproc spiritul ce ne apasa gandurile. Ma uit mai departe, in zarea pe care de mult nu o mai urasc, decat atunci cand sunt in strada si nu o pot privi. E un regret sadic al meu, pe care nu mi-l reprim deloc, caci m-am indragostit de teama pe care o simt atunci cand inchid fereastra pentru a nu lasa soarele sa intre si atunci cand deschid fereastra pentru a primi, pasiva la fiorii intunericului, ura.. Urasc ca iubesc ura . Nu stiu cum am invatat sa iubesc. Stiu cum am invatat sa urasc: uitand iubirea. Ma seaca uitarea, ma seaca ploaia, ma seaca dragostea mea pentru ploaie, caci ploaia imi iubeste fiecare por al pielii mele imbibata cu remuscarile fiecarui nas ascutit ce-mi miroase cenusa respiratiei prin crapaturile geamului. Iar cantecul memoriilor mele il canta fiecare obiect privit pe fereastra mea. O multa incordare de muschi ma macina usor, usor, pana la oase, cu tragicul slabiciunii ei, prea puternica pentru creierul meu imobil la impulsurile corpului anemic. Am uitat cauza sinuciderii mele in aceasta camera. Am uitat ca iubesc viata, si am uitat ca traiesc. Pe urmele cui trec? Ma mai intreb uneori cand zarea ma raneste prin ignoranta cu care ma trateaza atunci cand ma cheama spre ea si eu uit de rele, si merg visand, somnambula si sperand ca ma voi contopi cu orizontul. Acolo e singura mea alinare, a fi un punct pe linia infinita a orizontului. Acolo mi se incheaga dorinte, sperante si vise. Acolo uit ca urasc iubirea si ma las furata de razele ce strabat pe 550 nanometri gandirea mea, transformandu-ma intr-un geniu. Cu gandul asta pornesc inca din pat, spre usa si pe strada ferestrei mele. Si fug, si fug, si fug cu muzica tare in urechile mele surde, ma spala ploaia pe creier si uit, si uit, si uit. Imaginea din fata mea e doar linia de zare edenica pe care infinit o urmez,pana cand cad in finitul strazii, la capatul puterii de sperante, in ultimul moment al unei imagini spre inaltul unei pene din aripile mele frante. Ah…iubesc dinnou! E pamantul care imi intra in gura, e puterea de a strange noroiul in pumni, e privirea jucausa pe jos, printre pietre, e nasul meu avid de nisip si de miros de doua perechi de pasi…e strada care imi uraste fereastra pentru ce i-a facut, pentru ca a contaminat-o cu privirea mea, pentru ca am iubit-o urand, pentru ca am trait murind, pentru ca am ales-o pe ea ca sa ma sinucid.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy