Vreau un trup pe care să mă părăsesc din inițiativă și de-acolo să rod acadele și să citesc Sonata Kreutzer așa, din nimic, fără ca nimeni să-mi povestească tot ce nu am înțeles nicicând.
Și în trupul acela fără oase și cu piele din tifon să mă abandonez fără ca nimeni să știe ce anume am lăsat. Numai eu să știu ce sunt, cu ce am rămas și că sunt fericită.
Și așa să mă învârt până la amețire și amnezie totală. Și când ochiurile tifonului se vor rări tu să fii singurul care să știe că nu am uitat nimic.