E bine, mi-ai spus, nu plânge, uite, gândul prin care mă privești, atât de aproape, miroase a scoarță albă și moale de mâine. Aproape că ating luna cu tălpile goale iar oamenii îmi par mici, mici și amuzant de-a-ndoaselea.
Te-aș lua cu mine, mi-ai spus, ți-aș arăta cum crește iarba în palmele orbilor, cum verdele devine ființă odată cu noi, dar ești atât de mică, te-aș coace pe vreascuri și te-aș roti pe degete ca pe-un inel găsit.
Nu plânge, e bine, atât de bine încât am uitat drumul înapoi.