Þi s-au împovărat aripile cu ploaie neagră, scursă din tencuiala casei părăginite, iar acum mergi ghebos, incapabilă să mai vezi ochiul de cerneală de sus. Balansoarul mîncat de carii și amintiri vechi te prinde violent de corzile sufletului. Îți reamintești clipa cînd ai scos cerceii roșii din căușul auzului...unu cîte unu... fără grabă, aproape ermetic, revezi umerii anorexici părăsiți de fragilitatea unei rochii pătată cu înghețată de cafea; resimți asprimea pulovărului violet asortat cu blugii prespălați și tenișii uzați și plini de vopsea. Pentru că ți-ai frînt aripa stîngă de neuronul cadaveric al unui impuls antropizat, stai nemișcată în același loc:Punct. Ești un fluture prins între firele punctului, nefiind acesta din urmă. Dacă ai fi un punct, nu ai mai cunoaște efemeritatea, dizgarția și urletul. Te privesc din colțul stîng, drept, frontal, spate... te urmăresc din fiecare unghi fotografic și mi te imprim în albul și negru-ul imponderabilității. Ai încercat să-ți răspunzi la întrebarea:”Ce este tristețea?” Ai înșirat forme bulimice, scrjelite și tăiate. Tristețea e total opusă trecerii ireversibile. E un dangăt de clipă în Capela Sixtină a Tăului tău interior. Nu ești tristă în mod voit și nici nu încerci să evadezi din această stare. Te simți bine așezată printre ofuri minutare sau eterne. Atunci naști mii de fluturi. Te-ai născut TRISTEÞE dar nu SINUCIGAȘÃ. Ești o tristă figură cu umerii buzelor prinși în cuiele clownului etern. Ești o tristă articulație plimbată pe șira spinării pergamentoase, dar nu ești tăietură de suflet. Tristețea e o ceremonie funebră cu un viu. Irisul tău stîng știe ce înseamnă acest dezacord; nara dreaptă s-a alintat în adierea lacrimală a vremii; buza de jos s-a depărtat de cea de sus pentru a îmbrățișa dezamăgirea; gîtul subțire s-a încăpățînat să stea drept; umărul stîng s-a aplecat peste inimă; palma dreaptă a mîngîiat inspirația; coasta dreaptă s-a frînt de dorul amurgului; pîntecul s-a mumificat în medicamente; genunchiul s-a uns cu ambiție; degetele de la piciorul stîng s-au jucat de-a „creatorul-echilibrat-în gație” și TOTUL s-a născut tristețe pentru a rămîne tristețe. Nu vrei să fii altfel. Vrei doar ca aripa stîngă să nu mai fie spartă... iar voi, măștile de dincolo de fereastră, încercați să aveți grijă de voi.... căci tu ești bine. Ești un Tu-fluture. Îți scuturi ploaia neagră și strîngi țesătura violet mai bine pe trupul tău subțire... mergi printre clipe.