Vise năclăite de durere. Un Soare întunecat ce îmi arde inima. Un porumbel murdar de păcat, care îmi poarta speranța către nicăieri. Fiecare sunet al muzicii îmi umple venele cu otravă. Toți sunt aici dar nimeni lângă mine... Nimeni nu-mi cunoaște limba, iar eu... eu n-o pot învăța pe a lor. Totul în mine e haos și disperare. Un înger mi-a șoptit ca frumosul meu chip va ajunge în Iad. Dar sufletul? Sufletul meu trist și încercat unde va ajunge?
Sunt o fărâmă de pământ. Pământul m-a născut, pământul ma îngroapă. Si în urma mea... doar un fir de amintire, un parfum de suflet trist, ce se va îneca și el în uitare... și... atât.