De ce mă lași mereu să cad
Ca o statuie fără glas,
Doar m-ai născut la gând de ceas...
De ce trăiesc ca într-un iad?

Și zi de zi când mă trezesc
Mă văd la capăt iar de drum,
Nu mai sunt foc, sunt doar un scrum...
De ce mă simt că nu iubesc?

Nu Te mai chem să-mi spui ce știi
Căci mă dărâm cu-a mele mâini,
Nu mai sunt vrednic nici de pâini...
De ce mă lași și nu mai vii?