Vino, să-ți povestesc despre iarbă, de mămăliga bunicii,
rotundă și aurie ca Luna ,de casa moașei,
în care azi cresc meri, cad fereștri și îi cade șița.
Vino, s-asculți nechezatul cailor verzi
plecați după propriile potcoave, ce stau ruginite, țintuite în grinzi și pereți.
Vino să-ți povestesc despre frunze, de mama, de tata,
de rochia lasată în altă casă de mine,
de pamânteanul meu, acuma lut, de mărul de-alături ce-a dispărut...
A! Să-ți povestesc despre „aproape galben”.
Apropos: minunată culoare pentru prințesa Oliv.
De gri nicio vorbă. Nici de noiembrie ăsta. Promit!