Aerul din jurul meu se zvârcolește în cuvinte categorice. Simt inevitabilul în ceafă, aproape, tot mai aproape. M-am deprins să dorm iepurește, cu trupul captiv între cele două lumi, ca o vietate marină într-o pată de petrol.

Aud cum se ascut ghiare, cu un salt le aștept ancorarea în coaste: voi atârna – păpușă de paie – cu venele smulse drept sfori.
Cuvintele toate se vor retrage din mine ca apa în vreme de secetă; în jurul golului născut vor agoniza sentimente cu penaj în culorile curcubeului.

Nicăieri urme, arena e fără spectatori, cu mișcări de felină îmblânzită învăț arcuirea prin foc. Dresorul poartă joben de împrumut, are biciul subțire și botul scurt. Azi încă îmi iartă tărăgănările gumate, pierdute în cercuri largi – știe că toate au un centru comun .....