Înainte de a se prăbuși în neant, la orizont sclipise, ca din senin o urmă de lumină, orbitoare în ciuda mărimii ei, însă îndeajuns să-l liniștească pentru ceea ce avea să urmeze. Aceasta nu a făcut altceva decât să despartă praful cenușiu de pulberea aurie, între ele rămânând o cale inundată de Lumina perpetuă în strălucire.
Trăise ceva asemănător cu minunea făcută de toiagul lui Moise care a despărțit Marea Roșie, pentru a salva poporul lui Israel, de furia cotropitorilor[].
După distrugere și-a făcut, un timp nemăsurat ca perioadă, un bilanț la modul cel mai meticulos posibil, un fel de film al derulării evenimentelor zăgăzuite acum pe arealul Trecutului, ce au avut drept efect pozitiv, crearea unui nou tren, al unei noi vieți.
Pentru întremare, folosea ca hrană Adevărul clădit din suferință iar pentru alinarea setei, rostea Cuvântul, având mirificul rol de cicatrizare spirituală.
În felul acesta a reușit să-și contureze o altă înfățișare, să capete un curaj ieșit din comun, grație și întrezăririi la orizont a unui cu totul și cu totul alt tărâm, deosebit, guvernat doar de Aura permanent luminată ce planează asupra acestei lumi terne, sumbre și crispate de multitudinea grijilor cotidiene.
Fiind însetat de izvorul nesecat al acestei noi hrane, cu toate că era conștient de prezența ei, a avut o mare grijă să umple în permanență acel gol, dăruind din lumina primită nu o rază, două , ci de multe ori și câte un snop, nefiindu-i teamă că va reveni în labirintul de întuneric, pe care tocmai reușise să-l părăsească []…

Iulian Nistor,
Vaslui - 29 Noiembrie 2007