"Din somn sculându-mă, mulțumesc Þie Preasfîntă Treimă, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta nu Te-ai mâniat pe mine nevrednicul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni întru obicei și întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să mânec și să slăvesc puterea Ta..."
- A ieșit pozitiv, nu-i așa?
- ... Totuși nu e atât de grav, domnișoară. În plus, nu sunteți într-o fază avansată. Sunt variate modalități de a ... ne opune.
" Ciudat... Mi-am dorit asta- nu știu dacă din prostie sau mai-stiu-eu-ce, dar acum nu sunt fericită... Credeam că va fi o modalitate de a mă educa, de a urca o treaptă, poate mai multe, pe scara mea spirituală... Ce simplu pare totul pînă în momentul în care ajungi să te confrunți cu însăși problema..."
"Slavă Þie, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare..."
Nu credeam niciodată ca viața mea se va termina aici... dar de fapt... acum începe adevărata viață, cea pe care mi-o doream... Ce ciudat... Parcă nu mai simt nimic, nu îmi vine nici să plâng, nici să râd, sunt foarte împietrită...
"Veniți să ne închinăm Împăratului nostru, Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu..."
Ce voi face de acum? Cum să încep de azi înainte? În care parte să o apuc? Cu siguranță nu voi abandona școala doar din cauza asta... Ce scârbită sunt... De ce? Asta e piatra de hotar care o așteptam; acum când totul e mai aproape de sfârșit, acum voi duce adevărata luptă! De ce nu simt entuziasm? Doamne... unde am ajuns... Doamne, de ce acum? Nu sunt deloc pregătită pentru asta!... Nu sunt... Nu sunt! Nu am ajuns la o asemenea... Eu nu m-am ridicat într-atât încât să pot duce asta...
"Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește, că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea e pururea..."
- Haideți domnișoară nu mai plângeți... Vă rog ridicați-vă... Vai domnișoară, dar ce s-a întâmplat?... Mi se rupe sufletul când vă văd așa. Mă gândesc la fata mea, săraca fata mea... Mă uit la dumneata și mă gândesc la ea.... Oare așa plânge și ea? Și oare se aplecă cineva să o ajute?...
Când mă gândesc că putea fi mama... Mi-e dor de mama... Măicuță dragă... Unde ești mamă dragă?... Mama nu știe că mă gândesc la ea; tot așa cum nu știa nici atunci când, rămasă la bunici, mângâiam portretul ei și-l sărutam.
" Nu mă lepăda pe mine de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine..." Mai cu seamă acum nu-l lua de la mine. Acum când doar pe Tine Te mai am...