am urcat cu toții prin soare până la cimitir
acolo ne-am așezat la umbră și așteptam să vină preotul

pe deal nu ajunsese seceta
iarba era înaltă
mișunau printe noi bărzăuni și furnici
femeile începuseră să împartă pomenile
tata începuse să fie sătul de atât așteptat popii

hai cu mine pe aici pe undeva e mormântul străbunică-tii Marușa care a murit în timp ce cânta

ce cânta

nu se știe. era în bulgărește n-o înțelegea nimeni
străbunică-ta asta era o fermecată
la bătrânețe i se albăstriseră ochii de unde îi avusese toată viața negri

am găsit cu greu mormântul
era plin de știr cu frunza deasă
crucea de piatră înverzise de licheni

e totul intact s-a declarat tata mulțumit privind cu încântare groapa aia năpădită de tăcere
nu se deosebește cu nimic de celelalte morminte…
n-ai spune…
mare mare farmazoană străbunică-ta asta…a mai adăugat zâmbind cu admirație

l-am pândit de atunci să văd când încep să i se albăstrească ochii.
e decembrie e frig n-a venit încă moș Niculae
tata s-a hotărât și plecă singur
altceva nu se mai întâmplă
nimic nimic
doar cerul e foarte aproape de pământ