Nu am primit dezlegare de la părintele spre a mă împărtăși. Nu-L port pe Hristos în mine. Nu sunt vrednică a-L primi. Inima mea nu e lăcaș al dragostei și blândeții. Credeam că boala mă va face vrednică a intra în Împărăția Cerurilor. Mai tare mă îndepărtează păcatele și durerea mea de Hristos.
Nu i-am spus nici părintelui de cancer. Poate că era acum altfel... Dar sigur e mai bine așa. Însă nu vreau să fie orișicum. Vreau să fiu vrednică a-L primi pe Mire.

"Lumina celor ce zăceau în întuneric și mântuirea celor deznădăjduiți Tu ești, Hristoase, Mântuitorul meu, luminează-mă cu strălucirea Ta.
Tu ești lumina vieții mele, Iisuse al meu; Tu ești mântuirea sufletului meu celui deznădăjduit..." "Vindecă, Iisuse al meu, rănile sufletului meu.."

Doamne, prin Tainele Tale mi-am mărturisit și spălat sufletul meu, dar inima mea nu află liniște... Doamne, cu milă apleacă-Te spre mine... Vino în inima mea și arde cu Preacurată Sfințenia Ta sufletul meu, curățindu-l de nelegiuirile mele.
Învață-mă legea Ta, Doamne, cu inima, iar nu cu mintea...
Doamne, cu sufletul trăiesc în iadul deznădejdii și al răutăților mele. Luminează-mă cu Preacurat Darul Tău ca să învăț a-mi smeri cugetul meu. Umple inima mea cu dragoste! Învață-mă a iubi, Doamne!