un câine latră în ritm de Motzart un soare navetist nu mai ține pas cu trenul
se pierde în hățișul de fire
construiam armuri complicate biete mulaje de plastic agățate de coada crepusculului mă opream în mijlocul discuției ca un compas
lăsam două cîte două vocile să își depene confuzia fără amestec
încurajarile răzbat prin pereți
din conversația noastră cu mortarul reies anumite lipsuri cuvintele
gâtuie plăcut imediatul ni se întunecă