Iarbă verde, susurul unui pârâu ce odată a fost imaculat, liniște crudă întreruptă de lătrat prietenos... Frământ un cărbune nenorocit și încerc să te desenez într-un foc ce pare a-și arunca mereu flacăra în direcția mea. Dar nu-ți pot ghici chipul. Cum ar trebui să arăți, tu, cel care vei crede în mine atunci când refuz să mai cred.
Ce trăsături blânde ar trebui să ai, ca să te las înăuntru. Să te joci la mansardă, dar să lași totul intact. Să-ți placă încăperile mele zugrăvite cu cinism, cu perdele scoase de la naftalină și deziluzii reciclate. Poate ți-ar place priveliștea de ansamblu de la fereastră; sau poate nu ar fi destul de “green ” pentru tine.
Cum ar trebui să miroși ca să te recunosc. Hai să fugim în lume, mi-ai spune, cu rucsacuri vechi în spate și o pătură îmbâcsită, cu frunțile descrețite, să culegem mentă pentru că așa am fi noi. Calmi.
.......................................................
Mă înec cu fum. S-a ales scrumul de chipul tău. Mănânc un mic și-mi dau seama cât de nesemnificativă sunt. Că fanteziile mele de copil restant ar trebui să facă cunoștiință cu realitatea că tu nu exiști sub forma care mi-o doresc eu.
Nu ești acolo să-mi dăruiești clipe de ciocolată ca în filmele la care mă enervez cu atâta patos; și la sfârșit oftez patetic și renunț la ironie înainte de culcare, cu gândul că poate o să aterizezi accidental pe strada mea.
O să vrei să intri în sufletul meu și eu nu o să te las și o să insiști până o să-mi faci cucuie. Poate ar trebui să cad de pe tocurile mele de 8cm să-mi dau seama că everything is bull.Pân' la urmă cucuiele mi le-am făcut eu, doar căzătura m-a lăsat amnezică oleacă.
.......................................................
Urăsc nunțile. Toată industria asta ce escrochează suflete naive ce-și plănuiesc de o viață ziua perfectă. Dau zeci de milioane pentru tortul perfect, pentru rochia perfectă, pentru ca totul să fie al naibii de perfect, pentru sutele de invitați ce au așteptări bineînteles. Că deeeh...sunt și ei rubedenii, prieteni, prieteni de a prietenilor, rubedenii de prieteni...și nu se poate să rămână dezamăgiți. Așa că le oferim un spectacol pe măsură. Mai bine ar arunca banii la WC și-ar trage apa. Ar avea mai mult sens.
S-a dus dracului avansul la apartamentul la care visau. Așa că ea e nevoită să se mute cu soacra, care nu i-a îndrăgit niciodată mutrița...risipitoarea naibii...nu știe ea să prețuiască banul - și de aici nu e happy ending...peste ani o să rămână reprehensiuni, ea o să-și găsească alinarea în mâncare, iar el în patul alteia mai atletice care o să-l facă să se simtă din nou fecior și cu care să nu fie nevoit să poarte conversații interminabile despre facturi și viitorul copiilor. Dar nu vor divorța, ca și restul din procentul de 30% care rămân în instituția sfântă pentru simplul motiv că nu-și permit. Decât pe străzi, mai bine la căldurică. Se poate și mai rău...
.......................................................
Caut sclipiri de idei și resturi de sentimente printre rafturile vieții ăsteia de supermarket. Dar totul îmi pare expirat. Sau poate am greșit era. Trebuia să mă nasc demult și să fi tăcut azi din mormânt. Sau poate ar trebui să-mi încerc liniștea prin Alaska. Acolo nimeni nu m-ar răni. Nimeni nu m-ar minți. Nimeni nu m-ar iubi.
Speri să apari înainte să încolțesc singură.Înainte să mă pierd iremediabil.