agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-16 | [This text should be read in romana] | Introducere: Tu-i oximoronu' mă-sii de viață! Cuprins: Actul naÈ™terii este la fel de murdar la nivel de semnificaÈ›ie pe cât este È™i la nivel de aparență. Fiecare dâră de sânge, fiecare bucată de placentă atârnând are un corespondent cât se poate de logic în argumentarea acestei murdării. O carte ar putea să înceapă cu aceste cuvinte: „Hei lumină – tu, adversar al nucilor verzi†Despre formidabila È™i înspăimântătoarea capacitate de autopropagare a ÃŽntunericului... Cum să-È›i povesteÈ™ti viaÈ›a înainte de a încheia socotelile cu ea? Ca È™i cum ai vrea să mănânci ciorbă pe motocicletă... Ce fel de urmă poate lăsa un om curat într-o lume murdară? Unde să-È›i pui semnul fără să te infectezi? ToÈ›i cădeau seceraÈ›i în jurul meu de „responsabilitățiâ€, ca de leucemie, îmbătrânind. „Împărăția mea nu este în lumea aceastaâ€. Nu există gând mai omenesc ca acesta, nu există om gânditor sau copil să nu fi simÈ›it asta. Noi spunem despre cei care nu au avere, bani etc că sunt „muritori de foame†mai mult din milă față de ei, o milă care se proiectează asupra noastră obligându-ne să alergăm în sens contrar, ca È™i cum am căuta o necesitate. Dar nu e nicio necesitate, e doar iluzie... Exagerarea se întoarce împotriva noastră, secătuindu-ne: este tocmai capcana în care cad mamele („Ce, vrei s-ajungi muritor de foame?â€... cad târându-È™i după ele copiiii... „Arde focul paie ude, nimeni nimeni nu m-aude†(Tudor Gheorghe) Mama mea care mi-a furat accesul la stele... Este ea oare sursa zâmbetului pe care îl poartă sau doar un vehicul sau poate doar un cuier... pentru un joben uitat din alte veacuri Când ea îmi zâmbeÈ™te îmi vine să o privesc în ceafă, să trag cu ochiul pe furiÈ™ să văd cine manevrează mecanismul. Sibiciu, octombrie 2007, inginerul Mihalache arătând spre pătucul în care încercam să adorm „Ãsta e patul în care a murit mamaâ€, lumânarea de pe masă È™i urletele pe care le lansa din pragul uÈ™ii în toiul nopÈ›ii... O dată, pentru o secundă, am visat să-mi petrec viaÈ›a navigând pe conturul continentelor cu o mică È™alupă pescărească. (Uneori e bine ca secundele să rămână doar ceea ce sunt) Osama bin Laden: „DiferenÈ›a dintre noi È™i americani este că americanii iubesc viaÈ›a, în timp ce noi iubim moartea†Cine nu È›ine la propria lui intimitate nu are nimic sfânt nici pe lume nici în cer nici în el însuÈ™i (femeile) Arghezi numea aparatul de radio: „Cutia cu cântece È™i graiuri†De câte ori citesc despre primii ani ai Bisericii creÈ™tine am senzaÈ›ia că mă aflu în inima unui buboi de puroi „Cele mai bune È™anse de supravieÈ›uire le are doar individul care se află în permanentă miÈ™care†(dintr-un documentar zoologic) „Maria cugetă în sine, apoi întrebă: Dacă rămân grea de la Dumnezeul vieÈ›ii, voi naÈ™te ca toate celelalte femei? Atunci îngerul Domnului îi răspunse: Nu Maria, ci o putere a Domnului se va revărsa ca o umbră peste tine...†(Protoevanghelia lui Iacob) ÃŽndobitocirea canonică creÈ™tină are la bază o imensă È™i grosolană răstălmăcire a ideii de Poezie. O gogomănie apocaliptică. Rar mi-a fost dat să întâlnesc undeva mai multă Poezie decât în Protoevanghelia lui Iacob, capitolul XVIII, episodul în care Iosif, plecat în căutarea unei moaÈ™e, năucit de evenimente, evocă momentul în care naÈ™terea pruncului l-a surprins: „Eu Iosif, mergeam fără să înaintez niciun pas. Am privit aerul È™i l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului È™i am văzut-o nemiÈ™cată. Păsările își încetară zborul. Am privit pe pământ È™i am văzut câțiva oameni aÈ™ezaÈ›i în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau È™i ducându-l la gură nu-l duceau. ToÈ›i stăteau cu ochii spre cer. Era È™i o turmă de oi la păscut, care însă nu se miÈ™ca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu È™i am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi, dintr-o dată, toate-È™i reluară mersul lor firescâ€... ... È™i, mai târziu: „Când au ajuns au văzut că peÈ™tera era umbrită de un nor luminosâ€... Grija diabolică cu care de-a lungul mileniilor s-au străduit să ascundă ideea de Poezie din textele străvechi, să o învelească în haina lor neagră murdară È™i transpirată È™i să numească această haină „credințăâ€. Devenise un rebel autentic, un rebel imploziv, un rebel în expectativă... Nu este nicio minune în faptul că, la un moment dat al evoluÈ›iei noastre interioare, ne dăm seama È™i înÈ›elegem că suntem cu adevărat fraÈ›i, fraÈ›i în cel mai autentic sens al cuvântului. Dimensiunea mirării nu vine de la această aÈ™a zisă minune ci de la miÈ™elia È™i ticăloÈ™ia instituÈ›ionalizată care îi determină pe părinÈ›ii noÈ™tri să ne înveÈ›e că fratele È™i sora noastră trebuie trataÈ›i într-un anumit fel iar băieÈ›ii È™i fetiÈ›ele de „afară†în alt fel; că mama noastră personală este mai mamă decât orice femeie de pe stradă È™i că tatălui nostru trebuie să-i acordăm anumite sentimente, altele decât cele față de „străini†etc... Despre ce fel de bun simÈ› vorbim în cazul femeii care pretinde pe față că „Eu te-am făcutâ€, în loc să spună „Prin mine ai venit pe lumeâ€? De ce ni se sucesc minÈ›ile de mici, spunându-ni-se cu neruÈ™inare că mama e sursă È™i nu vehicul? Ce rost are o asemenea strategie decât îndepărtarea de dumnezeu È™i idolatrizarea omului? Uciderea sufletului si glorificarea cărnii? Șoareci prin păr Cele mai frumoase clipe din viață sunt cele trăite în afara vieÈ›ii. - De unde vin lacrimile? întreabă la grădiniță reporterul - De departe, răspunde copilul Ou the fuck sont les neiges d’antan? A nu accepta existenÈ›a unei alte lumi – ca È™i cum stelist fiind nu ai accepta o lume a dinamoviÈ™tilor, sau inginer fiind, o lume a doctorilor etc Spunem mereu „Să ne ajute Dumnezeuâ€, ca È™i cum acÈ›iunea noastră proprie ar fi scopul principal iar acÈ›iunea lui Dumnezeu un sprijin, un „ajutor†colateral. Dar bucătarul È™ef e Dumnezeu, nu tu. Tu esti ajutorul, tu trebuie să-l ajuÈ›i pe el, nu el pe tine. El e în suferință, nu tu. Și este în suferință din pricina obtuzității tale, a prostiei È™i îndobitocirii instituÈ›ionalizate care emană din legea omenească È™i căreia i-ai căzut victimă încă de mic È™i la care participi fără să-È›i dai seama... Ezitările nesfârÈ™ite de a-È›i povesti trăirile. ÃŽncăpățânarea de a aÈ™tepta ideile... „Nimeni nu e mai predispus È™i mai grăbit spre milă decât invidiosul†(Kirkegaard citând un filozof păgân, citat la rândul său de Plutarh în „De invidia et odioâ€) De analizat „bunele intenÈ›ii†ale părintelui care aplică drept metodă de educaÈ›ie simularea dispreÈ›ului: „Pierzi timpulâ€, „Nu mai discut cu tineâ€, „O să ajungi un gunoi†etc. „ÎnÈ›eleptul trăieÈ™te fără prieteni nu pentru că nu È™i-i doreÈ™te, ci pentru că poate†(Seneca) O reabilitare a indiferenÈ›ei. „Dacă omul nu ar mânca ou È™i ceapă, ar vedea È™i vântul†(CredinÈ›i È™i superstiÈ›ii ale românilor, Artur Gorovei) „A amesteca în mâncare cu furia foamei È™i dragostea gazdei†(din cartea de bucate a lui Radu Anton Roman) Obiectivul suprem al Statului este anihilarea sufletului individual: soarta bobului de orez aruncat în pilaf: deturnarea de la scopul divin (încolÈ›irea) către scopul omenesc (îmbuibarea) Boabe de orez fierte de vii. Fii pietricica din pilaf „Cum să te temi de soartă când ai moartea în mâini?!†(Seneca) 2 decembrie 2007 – ideea difuză că Dumnezeu nu poate „fi†– decât ceea ce simÈ›im, de vreme ce ceea ce simÈ›im este atât de indescifrabil, inexprimabil, incomunicabil etc; stare de îngrijorare legată de scăderea „productivității†(nu sunt nimic, nu sunt nimeni) ÃŽn târg la Vitan, prin È™uvoiul omenesc, impresie acută că oricând, în orice moment, oricine, ar putea trece prin mine scuipând seminÈ›e SenzaÈ›ie de golire, de hemoragie continuă, impuls de a-i cere părerea È™i aprobarea la fiecare gest, la fiecare gând. Concert neaÈ™teptat Roger Waters: „A farmer in Ohio just repaid his loan – that’s a miracleâ€, „We have Mc’Donalds on Tibet†etc Tocmai rup regula de bază de a scrie doar ceea ce simt È™i asta pentru că nu sunt nimic, nu sunt nimeni %/(¤#†A fi în afara Sistemului înseamnă automat a fi deasupra lui – nu există ceva mai jos È™i mai josnic ca el... Sinuciderea merită atenÈ›ie fie doar È™i pentru simplul motiv că e exclusă de gloată. Orice idee respinsă de Rândul Lumii merită cea mai mare atenÈ›ie È™i cel mai adânc respect. Dragii noÈ™tri, vă rog să mă iertaÈ›i că stau departe de voi, dar altfel nu vă pot iubi. Avea un creier strălucitor, atât de neted, atât de bine spălat, sterilizat încât strălucea... Șuncă în vid (să nu ne conservăm sufletele în sare ci în vid) Isus își ucide tovarășii de joacă È™i învățătorii în Pseudo-Toma È™i Codex Orientalis (Evanghelia arabă a copilăriei) È™i nu în Proto-Iacob (de corectat) Dacă somnul e o moarte mai mică, insomniacul nu e decât o fantomă ceva mai modestă. Predarea în È™coli a noÈ›iunilor elementare privind respectarea spaÈ›iului vital al individului: De ce se evită asta, dacă nu pentru că singurul scop al educaÈ›iei este cultivarea spiritului de turmă? Insomnia – stare de moarte pe jumătate. EÈ™ti pe jumătate mort, aÈ™adar predispus la sublim – aÈ™teaptă! După o lectură din scrierile lui Luther – ce nerozie uluitoare e ideea de a schimba lumea, de a te gândi chiar È™i pentru o clipă că poÈ›i schimba ceva, o rotiță cât de mică din devenirea acestei lumi. Tot ceea ce poate fi „schimbat†– adică adus la lumină – este sufletul individual. Un impediment în calea autocunoaÈ™terii este È™i acela că nu ne putem urmări mimica în timp ce medităm.... modificarea trăsăturilor, grimasele... Nu trebuie decât să realizezi paradoxul lotusului: rămâi în apă, dar nu te uda. „Puterea†politică. (Dar È™i despre mirosul căcatului spunem că este „puternicâ€, nu-i aÈ™a? Merită oare să devenim „puternici†cu orice preÈ›?) De altfel simplul gând la ideea de Politică îți taie respiraÈ›ia Ei își pierd pofta de joacă cu nonÈ™alanță È™i numesc asta „maturizareâ€... Bucuria de a-È›i curăța maÈ™ina de zăpadă la prima ninsoare, bucuria de a înota la mare, bucuria munÈ›ilor È™i a cortului - pe toate acestea alienarea mintală pe care o numesc maturizare le aruncă la gunoi cu dispreÈ›, nu mai sunt de „nasul lorâ€; în locul lor se instalează ca o meduză confortul „că doar pentru asta am muncit, nu?†– È™i dacă au muncit, își imaginează că rodul acelei munci e neapărat bun... sau că, de vreme ce au muncit, își pot transforma în orice resursele obÈ›inute. „O echipă de arbitri este valoroasă în măsura în care pe parcursul meciului își face simÈ›ită prezenÈ›a cât mai puÈ›in cu putință†(comentariu TV la un meci de handbal Ro-Germania, 16 dec 2007) „Căci căile mele nu sunt căile voastre, zice Domnul†– de ce se evită în procesul de educaÈ›ie Familie-Școală abordarea (pe fond, nu de formă) a dualității lege omenească-lege divină? De ce nu se explică clar copilului că legea omenească (adică ieÈ™irea din sălbăticie, adică din Paradis, adică din Legea Divină È™i intrarea în cetăți), mai exact CivilizaÈ›ia – nu e decât un experiment, o tentativă de autodepășire (să zicem) care poate avea sau nu succes? De ce copilul este minÈ›it cu neruÈ™inare, nelăsându-i-se nicio alternativă la legea omenească, decât eÈ™ecul, ratarea personală, etc? Nu înÈ›elegeÈ›i că veÈ›i plăti scump nu faptul că voi înÈ™ivă gândiÈ›i aÈ™a, ci în primul rând că vă infectaÈ›i copiii cu scursura gândirii voastre de closet? Gândire popească: „Dacă nu poÈ›i să crezi, atunci trebuie să-l rogi pe Dumnezeu pentru a crede†(Luther) – credință prin autosugestie! – cale sigură spre Infern - ce gogomănie, ce non sens îngrozitor, ce întuneric, ce disperare! Ce efect poate avea o rugăciune către Cineva sau Ceva în care nu crezi? A invoca obiectul, înseamnă să-l aduci în existență? La o primă impresie reforma lui Luther încearcă să protejeze ideea de cetate, ca È™i cum cetatea ar fi un lucru divin... A lăsa să se înÈ›eleagă că Dumnezeu e persoană (aÈ™a cum fac popii, inclusiv Luther – vezi formularea „de la inima lui Isus la inima lui Dumnezeuâ€) făcută din carne, inimă, oase, barbă etc, exclude din start orice È™ansă a ideii fundamentale că omul trebuie să-l caute pe Dumnezeu în el însuÈ™i. Dumnezeu e idee iar ideile nu au imagini, or omul trebuie să-l găsească în el însuÈ™i pe Dumnezeu, nu imaginea lui – trebuie să trăiască senzaÈ›ia de dumnezeu. Dumnezeu=Tao=Idee iar ideile nu au imagini (tot ceea ce nu poate fi exprimat, de neatins, de necuprins etc) – or dacă susÈ›ii că acest de necuprins are inimă, păr, barbă etc ai creat deja o confuzie gravă în mintea È™i sufletul oricărui novice. - Cine eÈ™ti È™i unde locuieÈ™ti? - Un fluture, sub limba unui cadavru... „Dacă nu poÈ›i să crezi în Dumnezeu, roagă-l pe Dumnezeu să-È›i dea puterea de a crede†Îmi vine să mă dau de mâncare la iepuri. Luminoasă minte trebuie că are cel ce-È›i cere să te rogi la ceva pe care nici nu-l vezi, nici nu-l simÈ›i, cu singurul scop de a vedea È™i a simÈ›i acel Ceva! „De eÈ™ti tu acela, nu-È›i sunt mamă eu†Îngrașă îngerul din tine, iar pe om lasă-l să crape de foame. Roagă-te la ceea ce crezi, iar dacă nu crezi, totuÈ™i roagă-te, că tot ai să crezi în ceva până la urmă. (Dracul intră până È™i în gura celui care se luptă cu el) Cu alte cuvinte, dacă nu crezi în nimic, roagă-te la orice, la cai verzi pe pereÈ›i bunăoară – È™i în cele din urmă ai să crezi în ceva – în cai verzi pe pereÈ›i bunăoară. Golul din inimă, golul din stomac È™i din priviri pe care pe care acest mod de gândire mi le deschide – È™i mai ales faptul de a-l descoperi la Luther, tocmai la el, reformatorul! Dacă nu crezi, totuÈ™i roagă-te să crezi – pe acest principiu se creează toate automatismele È™i cliÈ™eele care ne secătuiesc viaÈ›a: nu crezi în căsătorie, dar repetă-È›i mereu în gând È™i până la urmă ai să crezi; nu crezi în naÈ™tere, dar fă un copil È™i după aia vezi tu ce se mai întâmplă. ÃŽnÈ›elepciune? Merg la patinoar dar târăsc după mine indispoziÈ›ia ei față de patinaj. Când trăieÈ™ti în cuplu nu eÈ™ti cu adevărat singur nici când eÈ™ti singur. Am vrut să ies la aer dar aerul m-a înÈ™elat (decembrie 2007) Tot ce e cu adevărat frumos în viață nu sunt decât reverbaÈ›iile non-vieÈ›ii, a tot ce e Dincoace È™i Dincolo de ea. ViaÈ›a? Ducă-se învârtindu-se acolo de unde a venit. Fiecare țârâit al telefonului țâșnind ca un firicel de venin între noi. 22 decembrie Astăzi mi-a apărut de două ori un gând identic: Ei nu mă înÈ›eleg pentru că am gustul morÈ›ii pe limbă. Nu din dragoste sunt aduÈ™i pe lume copiii ci din pricina agitaÈ›iei interioare a mamelor, a haosului general care domneÈ™te înăuntrul lor. Nu vreau să posed nimic È™i nu vreau să fiu proprietatea nimănui – drum deschis spre non-existență. Poate că sunt un individ curajos dar numai gândul că aÈ™ fi pus în situaÈ›ia de a fi curajos în prezenÈ›a altcuiva, că acel cineva È™i-ar forma o opinie È™i ar formula aprecieri mă face să vomit. Episodul din copilărie, prin clasa a doua sau a treia, cu Burlan care m-a provocat fără motiv la bătaie, începuse chiar să mă lovească, iar pe mine mă apucase râsul privindu-mi spectatorii. La ce bun? Nu aÈ™ fi fost eu cel care s-ar fi bătut – ideea asta, pe care o conÈ™tientizez abia acum, mă împietrise È™i îmi stârnise hohotele... Sunt oameni pe lume care au suferit È™i suferă mai cumplit decât Isus, dar care au È™i continuă să aibă bunul simÈ› (tocmai cel din pricina căruia suferă) de a rămâne în nemanifestare. Crucificarea nu e decât una din nenumăratele metode de tortură inventate de mintea omenească È™i nu e cea mai cumplită. Isus nu este cel mai nefericit martir al lumii, ci doar unul din cei mai guralivi. Timpul nesfârÈ™it, incalculabil, pe care l-am petrecut încercând să-mi articulez urletele. Mitraliera din mâinile lui Osama pare o vioară... despre fineÈ›ea mâinilor la arabi ÃŽntr-un documentar National Geographic care se străduia să identifice cu exactitate autorii Bibliei, Manuscrisele de la Marea Moartă sunt calificate drept „documente extremisteâ€. Extremiste în raport cu ce? ReÈ›eta lui Luther: un scuipat pe obrazul ideii de credință. Când trăieÈ™ti doar în prezent (aÈ™a cum propun toÈ›i marii înÈ›elepÈ›i) riscul major este ca totul să È›i se pară prea târziu È™i să paralizezi. Dacă elimini viitorul riÈ™ti să cazi în păcatul invidiei, al regretelor față de tot ce ai fi putut face È™i nu vei putea face niciodată... 31 decembrie 2007 – ÃŽmi dau seama de ce numele Matei mi-a plăcut dintotdeauna: conÈ›ine numele copacului al cărui parfum mă face automat să visez... Oare Isus se masturba? Ba bine că nu... De analizat capacitatea individului om de a trăi fărădelegile celorlalÈ›i, de a le prelua È™i măcina în inimă È™i eventual, de a le transforma în frumuseÈ›e, sau oricum în ceva care reuÈ™eÈ™te să miÈ™te Namila din loc – înainte, să degripeze motorul blocat de atâta fărădelege. Să te simÈ›i TU vinovat în locul lor, cu toate implicaÈ›iile psihice ce decurg de aici. Să te simÈ›i Tu NIMICUL. Oamenii vii sunt detestabili È™i periculoÈ™i, pentru că sunt în stare de orice pentru supravieÈ›uire. De aceea printre ei trăiesc o permanentă stare de panică (mai mult sau mai puÈ›in conÈ™tientă). ToÈ›i prietenii mei au un defect comun: sunt în viață. De aceea i-am È™i părăsit... Stările de graÈ›ie le confunzi uneori cu resturi (neglijabile) de copilărie Nu e nevoie decât să priveÈ™ti cu atenÈ›ie la cei care „reuÈ™esc†în viață, ca să înÈ›elegi că, în fond, viaÈ›a nu are absolut niciun sens. Cinstit ar fi ca părintele să-È™i înveÈ›e copilul să-È™i caute în viață nu un rost ci un pretext, să i se spună de la început că orice îndeletnicire omenească nu este decât o scorneală a minÈ›ii omeneÈ™ti, care nu provine din legea divină ci din legea omenească – această maimuțăreală a legii divine... ÃŽnnabisare... De ce să-mi dispreÈ›uiesc trupul? Trupul meu este prietenul meu, prietenul sufletului meu. De câte ori privindu-È›i chipul desfigurat, de nerecunoscut, în oglindă, noaptea, cu gândul sinuciderii copleÈ™itor, mâinile tale, degetele – prin simplul fapt de a constata că nu tremură – nu te-au salvat, amintindu-È›i că eÈ™ti tot tu. Reîntâlnirea cu propriile mâini este un prilej de renaÈ™tere. DeÈ™i formidabil de expresive, mai expresive decât chipul omenesc, ele nu au grimase, nu se întunecă, nu par să fie afectate de durere în niciun fel, orice suferință pare că trece peste ele ca o apă neputincioasă. Tremură ele uneori, dar în fond rămân neatinse. Ele își exprimă emoÈ›iile doar prin miÈ™care, nu prin modificări în sine... Colegul meu Vintilă LaurenÈ›iu care prin clasa a treia sau a patra m-a pus serios pe gânduri cu povestea despre tatăl său care cu o noapte înainte, trecând cu maÈ™ina prin spatele cimitirului, a zărit la lumina farurilor o fantomă (gând la ora 2.00, în dimineaÈ›a zilei de 3 ianuarie 2008 plimbare printr-o ninsoare cataclismică) Zăpada – bucuria copiilor (È™i indiferenÈ›a idioÈ›ilor) Scriitorul gravid – uneori senzaÈ›ia bruscă de a fi pierdut sarcina... totuÈ™i nu există niciun ecograf care să confirme sau să infirme... trebuie să mergi mereu înainte, ca È™i cum ai fi gravid E greu de crezut că un individ poate spăla, în sufletul său individual, toate fărădelegile cu care intră în contact (direct sau indirect, prin intermediul culturii, informaÈ›iei etc) – dar devine cu atât mai greu de crezut că acel individ, după ce află È™i se pătrunde de astfel de fărădelegi, nu-È™i mai poate îmbrățiÈ™a iubita, nu mai poate aspira mirosul florilor, bucuria ninsorii – care toate încep să-i apară în lumina neagră a acelor fărădelegi – simte chiar nevoia să fugă de acele fericiri, ca de un blestem de nedesfăcut... È™i totuÈ™i asta mi se pare că simt Cum să-mi explic altfel nisipul pe care îl simt uneori în gură atunci când îmi sărut iubita sau copilul decât prin faptul că am fost politicos cu prea multe mame, cu prea multe cotoroanÈ›e care È™i-au mutilat pe viață copiii, cu prea mulÈ›i „înÈ›elepÈ›i†desfiguraÈ›i de „înÈ›elepciunea lorâ€, cu prea mulÈ›i oameni „cumsecade†obsedaÈ›i doar de propria lor îmbuibare, cu prea mulÈ›i „descurcăreÈ›i†și descurcăreÈ›eâ€, pe scurt – prin faptul că înghit prea mult din imbecilitatea legii omeneÈ™ti? Ce să fac cu toate acestea, cum să le mistui, cum să le rafinez È™i să le elimin altfel dacă nu pur È™i simplu scriind – „liber È™i isteÈ›, fără călăuz È™i cârjăâ€, cum spunea zvăpăiatul de Vasile Pogor... Ce-o ieÈ™i, vom vedea... Când ieÈ™ind în stradă citeÈ™ti în privirea apoasă a primului trecător toată deÈ™ertăciunea legii omeneÈ™ti, intactă, aÈ™a cum o È™tiai, neatinsă, neperturbată È™i imperturbabilă, când te încarci din nou cu ea È™i te întorci în singurătate – ce altceva poÈ›i face decât să macini È™i să aÈ™tepÈ›i? Să-È›i pui existenÈ›a lumească în pace cu sufletul pentru ca mai târziu, poate prea târziu, să-È™i poată È™i ei pune existenÈ›a lumească în pace cu sufletul (care este non-existență, veÈ™nicie) Ajuns la un anumit grad de luciditate, orice fel de implicare în lumea adulÈ›ilor, în sistemele lor încâlcite È™i absurde de gândire È™i acÈ›iune, o vezi ca pe o crimă, ca pe o fărădelege (ca È™i Dumnezeu – vezi acel superb „Dragostea ne face să-i vedem pe ceilalÈ›i aÈ™a cum îi vede Dumnezeu†al lui Borges – prima oară am înÈ›eles doar partea frumoasă a acestei observaÈ›ii, acum văd È™i înÈ›eleg È™i partea întunecată.) ViaÈ›a, aÈ™a cum o văd eu astăzi 6 ianuarie 2008, în această clipă înnoptată pe străzile BucureÈ™tiului, nu este decât efectul colateral al dereglărilor psihice È™i sufleteÈ™ti ale unor fiinÈ›e incomplete, care decid să dea viață înainte de a înÈ›elege ce este viaÈ›a. ÃŽn aceste condiÈ›ii a-È›i lua propria viață „în serios†este cea mai imbecilă decizie strategică pe care o poÈ›i lua. ViaÈ›a e o glumă proastă din care, cu puÈ›ină răbdare, poÈ›i alege câteva clipe luminoase. Cam atât. Nu scriu pentru contemporani. De altfel am mai multă dragoste È™i compasiune pentru cei care nu s-au născut încă, decât pentru cei născuÈ›i. A fi în viață mi se pare o impudoare. Dreptul exclusiv de a da viață, de a aduce oameni pe lume, a fost lăsat pe mâna fiinÈ›ei celei mai nesigure, derutate È™i incomplete din lume... ViaÈ›a este un efect colateral al libidoului unei fiinÈ›e debusolate, în care haosul emoÈ›ional domneÈ™te cu desăvârÈ™ire, care, deÈ™i are cu ce, refuză cu îndărătnicie să gândească până în miezul lucrurilor, pentru care o astfel de abordare: prin gândire È™i meditaÈ›ie– este „deprimant㆖ spre deosebire de o ieÈ™ire la cumpărături sau o pereche nouă de pantofi - ce altă dovadă mai vreÈ›i ca să înÈ›elegeÈ›i că lumea este creaÈ›ia unui diavol È™i că i-aÈ›i măcelărit degeaba pe cei care încă din vechime înÈ›eleseseră acest adevăr... De analizat motivele pentru care mamele își acuză copiii de „nesimÈ›ire†– de analizat la sânge, de săpat până la sursa ultimă a puroiului... Ei, adulÈ›ii, care nu fac altceva decât să-È™i reteze din rădăcină ultimele capacități de a visa È™i a simÈ›i curat – în numele unei presupuse È™i iluzorii „maturizări†- È™i să se străduiască, prin educaÈ›ie, să facă acelaÈ™i lucru copiilor, ei ne acuză pe noi de „nesimÈ›ireâ€. VeÈ›i plăti pentru această neruÈ™inare apocaliptică – care, ca toate blestemățiile pe care le-aÈ›i inventat, a devenit „normală†prin generalizare... posibilă doar datorită albeÈ›ei pe care v-aÈ›i turnat-o pe ochi È™i pe care v-o transmiteÈ›i unii altora prin generaÈ›ii... Mame – profesioniste în arta disimulării, a scornirii de certitudini È™i consolări FAD – Fabrica de Adevăruri Dure ÃŽn ce măsură a trăi „prin†copii È™i „pentru†copii nu este de fapt a trăi pe seama resurselor lor sufleteÈ™ti cu care înlocuim propriile noastre neanturi...? Hai să murim fără să ne ucidem. E o risipă de energii, de resurse... Hai să nu ne mai ucidem, oricum vom muri... Din puÈ›a gândirii... Nu plec în pribegie pentru că nu vreau să-mi abandonez cărÈ›ile? Ãsta e motiv? O conspiraÈ›ie, un complot, este cu atât mai desăvârÈ™it cu cât cei care participă sunt mai inconÈ™tienÈ›i. Complotul se perfecÈ›ionează pe măsură ce chiar È™i cei care îl coordonează devin inconÈ™tienÈ›i de ceea ce fac SemnificaÈ›iile neaÈ™teptate pe care la mijlocul vieÈ›ii orice vers din copilărie le recapătă. Exemplu: „Să trăiÈ›i, să înfloriÈ›i, ca merii ca perii, ÃŽN MIJLOCUL VERIIâ€. De ce se grăbesc cei vii să acopere trupurile morÈ›ilor? Este doar respect pentru mort? Nu este cumva o negare a ideii de viață dincolo de trup, refuzul de a accepta că nu trupul este esenÈ›a fiinÈ›ei, aÈ™a cum în mod imbecil suntem educaÈ›i să credem (È™i chiar credem) pas cu pas de-a lungul vieÈ›ii... Acoperim trupurile morÈ›ilor din acelaÈ™i motiv pentru care politicianul nu vrea să vadă mizeria în care ajung cei pe care îi conduce... RuÈ™inea de a te afla în faÈ›a adevărului de nezdruncinat că trupul fără suflet nu are nicio valoare, după ce toată viaÈ›a ai crezut invers... Curentul, gazele, căldura din calorifere, autostrăzile, maÈ™inile, poÈ™ta, iluminatul public, telefonul – toate astea nu sunt decât mita pe care o primim cu ochii închiÈ™i în schimbul sufletelor noastre. Mita pe care Politica (adică ideea jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane potrivit căreia un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra interesului propriu) ne-o toarnă pe gât: „Asta-i viaÈ›a!â€. Nu, desigur nu ASTA e viaÈ›a... Cărturarii È™i fariseii fățarnici, asemenea intermediarilor din piață: vând marfă scumpă, veche È™i degradată. Dar, spre deosebire de biÈ™niÈ›arii din piață, care, ca È™i producătorii, au interesul ca marfa să nu se degradeze – È™i deci nu o degradează direct, ci prin neglijență, academicienii È™i popii au tot interesul să perturbe în mod direct marfa pentru a-È™i atinge scopul final: îndobitocirea, anihilarea sufletului, negarea evidenÈ›elor afirmate încă din cele mai vechi timpuri, în forme cât se poate de simple È™i abordabile: Tao, Hermes, Manuscrisele, Ghilgames, Buda, Zen, Evangheliile, etc etc. Nu există simÈ› cu care să-L percepi pe Dumnezeu. Divinitatea o percepi cu partea extrasenzorială a FiinÈ›ei, pe aceeaÈ™i interfață pe care percepi Dragostea. Partea aceea, extrasenzorialul, este în continuă degradare È™i în pericol de anihilare totală de la apariÈ›ia Politicii (adică ideea jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane potrivit căreia un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra interesului propriu). - Ce faci? l-am întrebat pe Michelangelo - Nimic... ÃŽngheÈ› la soare, ger mă ia în brume (vezi È™i Nietzche) La sfârÈ™itul vieÈ›ii să tresari ca de un zgomot neaÈ™teptat, să priveÈ™ti intrigat peste umăr È™i să te întrebi „Ce-a fost asta?â€... apoi să-È›i continui drumul cu o ureche atentă spre înapoi, din ce în ce mai relaxată... să devii un punct la orizont... apoi nimic JoncÈ›iunea de la legea divină la legea omenească s-a făcut fix în clipa în care am decis să renunțăm la splendoarea pădurilor È™i a peÈ™terilor È™i să ne închidem în cetăți, cu tot cu Dragostea care ne fusese dată, È™i pe care de atunci nu încetăm să o torturăm, să o torturăm, să o torturăm.... Ideea de divinitate este atât de fascinantă încât continui să ezit: să mă menÈ›in undeva în afara ei ca să o pot contempla, sau să mă arunc orbeÈ™te în valurile ei, ca un sinucigaÈ™? ÃŽmi este oare permis să intru È™i să ies oricând? CredinÈ›a în Dumnezeu se reduce la credinÈ›a în viaÈ›a de Dincolo. Dacă È›i-a intrat în cap È™i în trup spaima că după încetarea respiraÈ›iei, a bătăilor inimii, a funcÈ›iilor cerebrale etc nu mai e nimic, decât întuneric, atunci calea către mârșăvie, nelegiuire È™i obtuzitate È›i se deschide larg. Atunci te repezi să aduci copii pe lume, atunci, sub impulsul acelei disperări. Gândul că Dincolo nu există (gând injectat în sufletul individual de către Politică), orbirea psihică È™i sufletească – ăsta e adevăratul motiv pentru care ele aduc copii pe lume... „Revino cu picioarele pe pământ!†Ei, È™i dacă eu vreau să rămân cu ele în cer, ce-aveÈ›i voi cu mine? Nu-È›i stârpi cu orice preÈ› Frivolitatea. AminteÈ™te-È›i de câte obsesii te poate salva. O mare bucată din viață eÈ™ti permanent uimit de graba isterică cu care se schimbă monezile, guvernele, oamenii, eÈ™ti iritat, îți spui mereu că e doar ceva trecător. Abia ajuns la o anumită vârstă înÈ›elegi că aÈ™a a fost mereu – o permanentă tranziÈ›ie. EÈ™ti iritat de această permanentă instabilitate, pentru că vii din nemiÈ™care È™i te vei întoarce în nemiÈ™care, adică la adevărata viață... ÃŽÈ™i iubea părinÈ›ii atât de mult încât, în subconÈ™tient, nu numai că își dorea să-i vadă plecaÈ›i pentru totdeauna din lumea asta mârÈ™avă, dar chiar îi venea să se sinucidă de scârbă la gândul că ei ar putea continua să trăiască prin el... „Diavolului nu-i pasă atât de spiritul meu, cât de limba È™i de pana din scrierile mele. Căci spiritul meu nu mă răpeÈ™te de la el decât pe mine însumi. Dar Sfânta Scriptură È™i limbile îi fac lumea aceasta prea strâmtă È™i-i provoacă pagube în împărăția sa†(Marthin Luther – Către domnii consilieri) Nu doar Noica ci È™i Luther e împotriva lui Aristotel: „Dumnezeu ne-a pedepsit încă o dată permițând ca în locul Sfintei Scripturi È™i al cărÈ›ilor bune să fie pus Aristotel È™i nenumărate alte cărÈ›i păguboase care ne-au dus tot mai departe de Biblie†Păcat că nu argumentează; în continuare vorbeÈ™te despre larvele Diavolului: „La aceasta s-au adăgat larvele Diavolului, călugării È™i stafiile din înaltele È™coli, pe care noi i-am întreÈ›inut cu bunuri care depășesc limita omenescului precum È™i mulÈ›i alÈ›i doctori în teologie, predicatori, magiÈ™tri, popi È™i monahi – aceÈ™tia fiind doar niÈ™te măgari sadea, mocofani È™i unsuroÈ™i, împodobiÈ›i cu tocile lor roÈ™ii È™i cafenii precum o scroafă cu lanÈ›uri de aur È™i È™iraguri de perle – È›inuÈ›i È™i poftiÈ›i de noi, dar care nu ne-au învățat nimic bun, ci ne-au făcut tot mai orbi È™i mai nebuni; în schimb ne-au păpat toate bunurile È™i au adunat în mănăstirile lor doar rahaturile È™i gunoaiele lor de cărÈ›i murdare È™i veninoase, ba le-au pitit È™i prin unghere mai ascunse, de te cuprinde groaza când te gândeÈ™ti†(Op. cit., pag 238-239) De ce ni se cere să fim cuviincioÈ™i atunci când vorbim despre Adevăr? Luther e cuviincios? Oare ce se descrie aici nu se aplică perfect academicienilor È™i popilor de azi, urmaÈ™i demni ai cărturarilor È™i fariseilor fățarnici? LARVELE DIAVOLULUI nu trăiesc oare È™i azi printre noi? Păcat, mare păcat că Luther se lasă cuprins de patimă È™i nu detaliază, nu argumentează, nu despică burta mortăciunii, ca să iasă afară tot puroiul. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-o găsi totuÈ™i un illuminat, la un moment dat... Vezi È™i Carl Gustav Jung, „Amintiri, Vise, ReflecÈ›iiâ€: „Mi-am adunat tot curajul, de parcă ar fi trebuit să sar în focul iadului, È™i am lăsat gândul să-mi vină: ÃŽn faÈ›a ochilor mei se înalță catedrala cea frumoasă, deasupra ei este cerul albastru, Dumnezeu È™ade pe tronul de aur, sus, peste lume, iar de sub tron cade un CÃCAT URIAȘ pe acoperiÈ™ul nou, colorat È™i strălucitor al bisericii, îl striveÈ™te, apoi rupe în bucăți pereÈ›ii bisericii†Se mai poate vorbi oare despre Adevăr altfel decât în astfel de termeni? Cumplitul cerc de fier în care cărturarii È™i fariseii fățarnici strivesc inteligenÈ›a umană mai permite altfel de exprimări? „Cele mai frumoase triluri ale păsărilor sunt de fapt È›ipete de spaimă†(replică într-un film cu Russel Crowe, 16 01 2008) Suntem dispuÈ™i să credem că Moise a vorbit cu Dumnezeu, că degetul lui Dumnezeu a scris pe tăbliÈ›e, că Iisus este fiul lui etc, doar datorită TAMPONULUI de timp care ne desparte de acele vremuri, care ne scuteÈ™te de contemporaneitatea cu acele evenimente. Pentru că dacă toate astea s-ar fi întâmplat sub ochii noÈ™tri am fi scuipat pe ele, aÈ™a cum au făcut È™i contemporanii acelor vremuri.... Nu suntem cu nimic mai buni decât aceia, ci doar mai îndepărtaÈ›i... È™i mai abulici De ce cărturarii È™i fariseii fățarnici îi împing pe copii să se „afirme†cât mai repede? Pentru a nu avea răgazul de a înÈ›elege complotul mârÈ™av în care intră. Doar Noica a avut curajul È™i onoarea de a le spune să întârzie cât mai mult comedia „consacrăriiâ€. Oricât de nefericit, dispreÈ›uit, dezorientat, bulversat, stresat, nevrotic, isteric ai fi, tot se va găsi la un moment dat o femeie care, FÃRà Sà ÎNÞELEAGà NIMIC, te va mângâia È™i-È›i va È™opti cu duioÈ™ie SINCERà „Hai taci cu mama†Luther instigă la genocid împotriva țăranilor răsculaÈ›i, pe motiv că aceÈ™tia nu respectă principiul cristic „Întoarce È™i celălalt obraz†(!!!!!) – interpretează acest concept echivalându-l cu necesitatea de a urma legea omenească, de a pupa mâna unsuroasă de care vorbea mai devreme... La patruzeci de ani descoperi în tine sensibilitatea copilului È™i capacitatea de analiză a bătrânului... CoÈ™marul continuă. Nu vreau decât să regăsesc deliciile Necesității. 18.01.2008 seara - adineauri am întrezărit o frântură din mecanismul asumării păcatelor celorlalÈ›i – mecanism pe care într-o zi va trebui să-l descriu pe larg... Mama nu înÈ›elege că sunt scriitor, nu asociază noÈ›iunea cu o îndeletnicire sănătoasă, eficientă, productivă – în consecință e nemulÈ›umită de mine (sau mă lasă din plin să cred asta), mă asociază probabil cu un ratat – deÈ™i nu È™tiu dacă există pe lume o ocupaÈ›ie pe care dacă aÈ™ îndeplini-o ar fi mulÈ›umită (de discutat despre proiectarea nemulÈ›umirilor, eÈ™ecurilor, frustrărilor părintelui în conÈ™tiinÈ›a copilului – încă cu mult înainte ca copilul să priceapă ce e aia conÈ™tiință, eÈ™ec, frustrare, etc) Ceea ce fac eu, pentru ea echivalează cu pierderea timpului. Dacă îmi spun „Ceea ce crede e treaba ei†nu e suficient, nu mă liniÈ™tesc, continui să sufăr nu doar propria suferință ci È™i o parte din suferinÈ›a ei. Nu e numai treaba ei, e È™i treaba mea. Cum dialogul pe această temă È™i la asemenea adâncimi e imposibil – îmi asum, port pe umeri È™i în creier o presiune – accept să mă privesc pe mine însumi aÈ™a cum mă vede ea pe mine – adopt viziunea ei greÈ™ită – preiau păcatul ei asupra mea È™i trăiesc ca o umbră, cu stigamtul ei asupra mea. Asta cred că înseamnă să-È›i asumi păcatul celuilalt. Și cred că fac bine. S-ar putea chiar ca asta să fie menirea mea pe pământ. Pentru că în mod similar se petrec lucrurile cu politicianul, care nu vede în mine decât un individ neproductiv, cu nevasta care nu te vede decât ca sursă de stabilitate È™i echilibru, cu lumea care-È™i vede cu nesimÈ›ire în continuare de marasmul ei, cu biÈ™niÈ›arul fericit că te „păcăleÈ™te†fără să È™tie că de fapt a fost observat etc. Un fel de „întoarce È™i celălalt obrazâ€. Nu cer nici inspiraÈ›ie, nici stare de graÈ›ie, nici fericire. Cer doar câmpul acela verde din vis È™i zăpada înnoptată È™i luna aceea care luminează fără să explice nimic. Atât. Prietena mea moartea. Ce poate fi mai trist decât o reuniune de poeÈ›i? O adunătură de indivizi incapabili să-È™i suporte singurătatea, adică destinul, adică menirea, adică însuÈ™i obiectul È™i condiÈ›ia muncii lor, raÈ›iunea lor de a fi. Sinucidere în masă – È™i mai rău decât atât. FireÈ™te, Răul este în mine È™i mă înveninează, dar eu, recipientul care conÈ›ine acest Rău, nu sunt Rău È™i pot acÈ›iona pentru eliminarea Răului. (Ãsta e punctul esenÈ›ial pe care Biserica nu vrea să-l vadă. Pentru ea eÈ™ti rău È™i atât. EÈ™ti rău È™i trebuie să te supui. Punct. Pentru că numai Ea È™tie să te salveze. Punct. Logică bună de servit oricărui idiot. Punct. De aceea a È™i avut atâta succes.) Mamele aduc pe lume copii nu din dragoste ci ca să-È™i înnăbuÈ™e neantul, disperările, isteriile, poftele, rătăcirile, eÈ™ecurile, ratările, ca să aibă cui trânti în suflet, în momente cheie, vorbe ca „Vezi, pentru tine mă zbat, pentru tine m-am sacrificat†– ca È™i cum tu, copilul, i-ai fi cerut toate astea, ca È™i cum alt rost al existenÈ›ei ar fi imposibil. Când eÈ™ti pe punctul de a avea o revelaÈ›ie, de a înÈ›elege ceva esenÈ›ial – efortul acela, durerea pe care o provoacă acest efort – ai impresia că provine din sens contrar, că tu eÈ™ti cel care vrea să ascundă, care vrea să evite cu orice preÈ› acea revelaÈ›ie – ca nu cumva să te rănească, aÈ™a cum te răneÈ™te conÈ™tientizarea unui păcat sau nelegiuiri pe care ai comis-o. Ianuarie 2008 – calc pe marmeladă, respir marmeladă, înot în marmeladă, zbor în marmeladă, clipesc în marmeladă, respir marmeladă, lăcrimez marmeladă, inima mea pompează marmeladă... De aflat dacă există pe lume o mamă poet care È™i-a descris în versuri durerile naÈ™terii ... - Ce să facem, spune trubadurul, cântăm È™i noi versurile poeÈ›ilor pe care îi avem... - Bine, dar È™i mai bine ar fi să cântaÈ›i pe cei pe care NU-i aveÈ›i... Ne pregătim pentru viață, studiem, ne facem relaÈ›ii, ne sistematizăm cunoÈ™tiinÈ›ele È™i apoi ieÈ™im pe piață – ca niÈ™te abÈ›ibilduri colorate pe uÈ™a frigiderului... La Luther – aceeaÈ™i duplicitate veninoasă, acelaÈ™i lichelism unsuros, aceeaÈ™i ipocrizie È™i perfidie caracteristică ideii de popă – învelită doar cu un abur de speranță, cu un iz de revoltă reformatoare, dar reformă până la un punct, nu la esență – reformă a formei, nu a fondului (vezi perorarÈ›ia despre război, toate justificările mincinoase aduse ideii de război – merge până acolo încât susÈ›ine că „războiul e de la Dumnezeu†– atunci ce rol mai are dracul?) ÃŽn plus se simte la el aviditatea de a se face ascultat, trufia nemăsurată de a se considera o autoritate incontestabilă È™i inegalabilă în interpretarea Evangheliei – pe care, într-adevăr, o interpretează după bunul plac: când ceva nu-i convine la Iisus sau nu-È™i regăseÈ™te obsesiile în cuvintele lui Iisus – dă fuga la amicul Pavel. Afirmă fără niciun scrupul, într-o avalanșă de euforie È™i patimă, că „Războiul e de la Dumnezeu†– deÈ™i Iisus nu spune È™i nu sugerează nicăieri aÈ™a ceva. Ajunge să negocieze doar cel cu dorinÈ›e supradimensionate. Mintea mea nu poate asocia cifra 2008 cu prezentul. Pentru mine prezentul este 1967. „TrăiÈ›i bă, trăiÈ›i, că de murit nu e mare scofală†(pe coperta unei cărÈ›i lângă poza lui Adrian Pintea, după moartea acestuia) ... È™i oricât de departe vei fi iubito, nu voi înceta să frământ, să macin, să frăgezesc în inima mea toate spaimele, toate angoasele, toate nevrozele tale – È™i asta fără să vreau... De pe coperta carneÈ›elului pe care scriu, chipul unui cățeluÈ™ alb îmi spune că nu mai sunt copil. - Pe ce te bazezi? l-am întrebat A rămas fără replică. (Recunosc, sunt cam dur uneori...) Nu fugiÈ›i de tristeÈ›e. Nu fiÈ›i tâmpiÈ›i! Și ce să fac, ce vină am eu că am înÈ›eles prea devreme (you reached for the secret too soon, you cried for the moon.) că voi muri È™i că de atunci toate lucrurile îmi alunecă din mână, tot ce ating se risipeÈ™te È™i privirile mi se scurg? Hm? Ce bine că totul trece! Chiar È™i fericirile. Sunt atât de energofage (Cred că m-am îmbolnăvit de cioranită cronică evolutivă) Stau singur noaptea la geamul din bucătărie È™i fumez. Ce frumos trebuie să par privit din afară! Cine ar bănui nodul de È™erpi care mă roade înăuntru? Un psalm al lui Șerban: Doamne ajută-mă să înÈ›eleg – ce este autentic la David? Faptul că i-a înfipt o piatră în cap lui Goliat È™i apoi i-a tăiat capul, că nimicea aÈ™ezări întregi ucigând toate femeile È™i copiii È™i bătrânii (îi trecea „prin ferăstraie È™i topoareâ€) cu preocuparea constantă ca „Nu cumva să rămână cineva viu care să spună „Asta David a făcut-o†sau Psalmii? Muritorii sunt făcuÈ›i din mai multe aluaturi contradictorii, în timp ce zeii dintr-unul singur. Tu Hermes, È™tiai. Sunt gol de melancolie, gol de visare, gol de aÈ™teptări È™i totuÈ™i nu mă îndur să plec de la fereastră. Mă mai aplec încă o dată, să mai cerÈ™esc ceva nopÈ›ii... Mă îngrijorează faptul că vorbesc destul de puÈ›in despre sinucidere. Probabil că sunt în stare să o comit. Watch me... ÃŽmi tot repet că singurul scop al vieÈ›ii este salvarea sufletului. Dar oare îl mai am? Ceea ce simt este el sau golul rămas în urmă, care continuă să emită senzaÈ›ii? „La steaua care-a răsărit, e-o cale-atât de lungă....†Nu putem trăi decât în roluri. Deci nu putem fi noi înÈ™ine Aici. Ce dovadă mai clară că nu suntem de Aici? Interesant că cei mai mulÈ›i își găsesc repede locul, gropiÈ›a aceea din jocul de flipper în care bila se opreÈ™te – dar – există È™i unii care trăiesc toată viaÈ›a din bumper în bumper È™i totuÈ™i nu mor! (Cele mai bune È™anse de supravieÈ›uire le are cel care se menÈ›ine permanent în miÈ™care) MulÈ›i mi-au spus: Vezi că o să mori cu dreptatea în buzunar! Păi asta e È™i ideea. Vai de cel care ajunge Dincolo încărcat cu Ne-dreptate! Dragi copii, care credeÈ›i voi că a fost ultimul gând pe patul de moarte al marelui rege David? Oare un sfat bun pentru fiul său Solomon? Sau poate un gând bun pentru poporul său sau pentru o femeie iubită? Sau poate grija pentru administrarea averilor lăsate? Sau oarece indicaÈ›ii strategice pentru È›inerea în frâu a duÈ™manilor? Nuuuu.... Ultima lui grijă, È™i ultimul său gând mărturisit pe patul de moarte fiului său Solomon, aÈ™a cum È™ade bine unui mare lider politic, nu este decât o mârÈ™avă instigare la crimă: „Iată că ai lângă tine pe Șimei, fiul lui Ghera Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua în care mă duceam la Mahanaim. Dar s-a pogorât înaintea mea la Iordan È™i i-am jurat pe Domnul zicând: „Nu te voi omorî cu sabia†Acum tu să nu-l laÈ™i nepedepsit, căci eÈ™ti un om înÈ›elept, È™i È™tii cum trebuie să te porÈ›i cu el. Să-i pogori perii albi însângeraÈ›i în locuinÈ›a morÈ›ilor. David a adormit cu părinÈ›ii lui È™i a fost îngropat în cetatea lui Davidâ€etc (ÃŽmpăraÈ›i 2, 8-10) Și acum dragi copii mergeÈ›i în pace acasă. LecÈ›ia de morală politică s-a încheiat. Vise plăcute! Și nu uitaÈ›i să vă faceÈ›i temele, să ascultaÈ›i pe tata È™i pe mama È™i pe părintele de la Biserică, care pentru voi se străduieÈ™te să vă înveÈ›e lucruri bune È™i frumoase, să mergeÈ›i la vot È™i să faceÈ›i È™i voi când veÈ›i fi mari muulÈ›i, muuulÈ›i copii. Noapte bună copii! (Iată de ce mama mă învață să nu citesc de unul singur Biblia: pentru că riÈ™ti să dai peste asemenea episoade, ca cel de la ÃŽmpăraÈ›i 2, 8-10 – din care reiese cu claritate adevărata ierarhie a priorităților în Politică. De aceea ai nevoie de un „îndrumător†de specialitate, de un „teolog†care să te „ajute†să „interpretezi†ce citeÈ™ti – pentru ca să te „ajute†să „interpretezi†doar ceea ce „trebuieâ€. Ãsta este singurul scop al popilor: diversiunea). Alt psalm al lui Șerban Care erau adevăratele valori ale lui David, Doamne? Și cum pot eu să îmbrac o religie care te preamăreÈ™te în acelaÈ™i timp pe Tine È™i pe cei care îți iau numele în deÈ™ert? Ce fel de înÈ›elepciune poate avea un om care pe patul de moarte nu se gândeÈ™te decât cum să-È™i calce în picioare cuvântul dat È™i cum să-È™i împingă propriul copil cu nasul în sânge nevinovat? „Nu te voi omorî cu sabiaâ€. ÃŽntr-adevăr, nu cu sabia lui, ci cu sabia copilului lui. Fermecător domnule David. MulÈ›umim pentru învățătură. O să È›inem minte. Nicio icoană nu redă privirea lui Iisus aÈ™a cum mi-o imaginez eu. Și cred că niciun individ care ia o pensulă în mână cu gândul să redea acea privire nu are absolut nicio legătură cu ideea de credință, de divinitate – care nu trebuie reprezentată È™i nu are nevoie să fie reprezentată È™i nu suportă niciun fel de reprezentare artificială Nu suntem decât niÈ™te celule cu pretenÈ›ii de organism. După apariÈ›ia Politicii (adică a ideii jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane, potrivit căreia un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra interesul propriu) adevăratul sacrificiu al femeii este abÈ›inerea de la procreaÈ›ie. Dragii noÈ™tri, aÈ›i mai merge oare la medic dacă aÈ›i È™ti că aceÈ™ti indivizi, în schimbul unor mici atenÈ›ii primite la seminariile de cacao organizate de producătorii de medicamente, acceptă să prescrie niÈ™te tratamente care nu numai că nu ajută la combaterea bolilor, dar chiar le cronicizează, în vederea menÈ›inerii ritmului vânzărilor de medicamente în scopul propășirii economiei mondiale È™i înaintării spre cele mai înalte culmi ale civilizaÈ›iei? - Vai, dar este inadmisibil, imposibil, neverosimil, È™i apoi cum dovedeÈ™ti - Atunci mă retrag È™i îmi cer scuze că v-am jignit inteligenÈ›a. ContinuaÈ›i... Simt duhoarea căcatului pe care staÈ›i È™i pe care doar din cauza consistenÈ›ei îl consideraÈ›i confort... MaÈ™ina de tăiat mezeluri de la Kaufland pe care vânzătoarea o manevra cu miÈ™cări de du-te vino, înainte È™i înapoi, înainte È™i înapoi, mereu È™i mereu... la un moment dat vânzătoarea se îndepărtează, dar maÈ™ina continuă să se miÈ™te în acelaÈ™i ritm, înainte È™i înapoi, înainte È™i înapoi, mereu È™i mereu – am avut impresia că văd ceva în conturul vânzătoarei absente... Poate că într-o zi voi deveni un criminal, un individ care eliberează suflete din trupuri... ehei, dar până la acele certitudini mai e cale lungă... Arunc lasoul de gâtul unei idei È™i spun cu mâna pe inimă că.... ... piciorul acela umflat, vânăt, cu degete strâmbe È™i inegale în mâinile ei era sufletul meu. Cineva care în loc de mâini are roiuri de viespi încearcă să mă îmbrățiÈ™eze... Anumite gânduri care mă bântuie È™i pe care le îmbrățiÈ™ez stârnesc rumoare în sala marilor clasici, care mă ascultă permanent, într-o liniÈ™te desăvârÈ™ită... în primele rânduri sunt bătrânii Lao Tse, Hermes... Nu să ne cunoaÈ™tem cât mai bine ne ajută părinÈ›ii, ci să ne cunoaÈ™tem atât cât e nevoie pentru a ne alege masca cea mai potrivită. Spui mereu că ai vrea să te ia Dumnezeu. Dar de ce te-ar lua? Ce È™tii să faci? La ce eÈ™ti bun, la ce i-ai fi de folos? Sau poate crezi că te ia pe degeaba... 40 de ani: intru în viaÈ›a adultă ca într-un mormânt... Tu-i oximoronul mă-sii de viață! Ai văzut vreodată două păsări zburând îmbrățiÈ™ate? Memoria invers proporÈ›ională cu dragostea. (La Tolstoi) Adică – cu cât îți aminteÈ™ti mai mult cu atât iubeÈ™ti mai puÈ›in? 3 februarie 2008 Trei căprioare în pădurea Băneasa! M-am gândit la Dumnezeu numindu-l „Cel din spatele stelelor†Gloata „preÈ›uieÈ™teâ€, atribuie „valoare†doar martirilor care sunt uciÈ™i (pentru o idee), nu È™i celor care se sinucid pentru o idee. Pentru că gloata are în vedere mai puÈ›in (sau deloc) ideea cât mai ales pretextul care i se oferă de a ucide la rândul ei, de a-È™i manifesta ura, setea de răzbunare. Frenezia care cuprinde masele după moartea unui martir nu vizează apărarea ideii pentru care acel martir a murit, ci satisfacerea inepuizabilei sete de sânge care o guvernează. Ceea ce mi se pare nebunesc este că nu mi se îngăduie să înnebunesc. Când ies pe stradă – senzaÈ›ia de a fi încălÈ›at un ciorap sau un pantof fără talpă. Păsările, ca È™i gânditorii, merg pe jos cu mâinile la spate. Un fir de păr lipit de săpun. Pare atât de uÈ™or de îndepărtat. TotuÈ™i, după ce ai lăsat să curgă la nesfârÈ™it È™i inutil apa pe el, eÈ™ti nevoit să zgârii cu unghia ca să-l apuci È™i odată cu el - puÈ›in săpun sub unghie... Spală-te bine, spală-te pe față, pe ochi, pe mâini, pe picioare, dar mai ales spală-te pe inimă de toate „învățăturile†părinÈ›ilor tăi, căci ei nu din dragoste te-au învățat ce te-au învățat, ci din disperare că n-ai să reziÈ™ti la tăvălugul numit „Rândul Lumiiâ€. Acum, că ai abandonat lupta, la ce bun? Desprinde-È›i ideea de responsabilitate din suflet aÈ™a cum îți desfăceai cojiÈ›a de la buba de la genunchi după ce căzusei la fotbal sau lapte gros în curtea È™colii. Spun aceasta pentru cei care È™tiu È™i simt că Adevărul este în cărÈ›i, nu în Rândul Lumii, dar rămân încă neîncrezători la gândul „Ce a vrut să spună concret?†Scrie încet, scrie astfel încât timpul citirii să se dilate ca o cocă de cozonac la Crăciun în bucătăria bunicilor, scrie rar, respiră rar – pentru ca timpul citirii să se întindă la infinit... Pe stradă surprind brusc privirea unei babe cu aer intelectual pe al cărei chip se citea cu atâta claritate spiritul acela care ucide sufletele copiilor că mi-a venit să È›ip... Primul sacrilegiu pe care-l comitem împotriva lui Dumnezeu este că vorbim despre El, că îl tratăm ca subiect de discuÈ›ie. (De explicat de ce particip la asta) La un post de radio pentru copii (Itsy Bitsy), chiar înainte de culcare, sunt întrebat: „Ia gândeÈ™te-te, ce faptă bună ai făcut azi?†– Nu se precizează însă dacă în faÈ›a lui Dumnezeu sau în faÈ›a oamenilor... DeÈ™i È™tim prea bine: „Căile mele nu sunt căile voastre...†etc Tot la Itsy Bitsy se vorbeÈ™te despre „AsociaÈ›ia PărinÈ›ilor IsteÈ›iâ€: - contradicÈ›ie în termeni! Un părinte, dacă ar fi fost cu adevărat isteÈ›, nu devenea părinte Spui mereu „Nu cred, ci simtâ€, tinzi să înlocuieÈ™ti noÈ›iunea de convingere cu cea de sentiment. Dar una e sentimentul pur È™i alta sentimentul pe care È›i-l dă o convingere. AtenÈ›ie! Nu te păcăli singur. Scoate-È›i din minte gândul instinctiv că pentru gândire ai nevoie de liniÈ™te. AminteÈ™te-È›i ce anume te-a determinat să devii gânditor. Nu există o È™coală È™i deci nici o liniÈ™te pentru gânditori. GraniÈ›a cuvintelor e uneori atât de clară încât la un moment dat începi să intuieÈ™ti un glas de Dincolo... Muzica... Glasul interior al lui Socrate intervine doar pentru a-i spune ce să NU facă, NICIODATà ca să-i spună să facă ceva. (Wu Wei) Oamenii l-au ucis pentru că oamenii SE SPERIE de prea multă FrumuseÈ›e. Instinctiv ei fac ceea ce se cuvine: îi ucid pe cei prea FrumoÈ™i, adică îi trimit Acasă... Legea omenească poate fi tolerată ca frâu pentru sufletul prea nărăvaÈ™, din pricina energiei supradimensionate, de origine divină. Accept această idee, cu următoarea observaÈ›ie: vine o vreme când trebuie să alegi – ori legea omenească, ori legea divină. E adevărat că majoritatea persistă în legea omenească până la capătul vieÈ›ii, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci È™i tu la fel! Orice ar fi, „candela minÈ›ii nu-È›i stinge†(Minulescu) Când te bântuie jegul ideii de organizare a scrisului, de abordare a temelor pe categorii, de tratare sistematică a subiectelor, cu introducere, cuprins È™i încheiere, adu-È›i aminte că nu ai face decât să construieÈ™ti o È›intă. Lasă-i să se lupte cu fantomele. Dacă ai chef de organizare fă-È›i ordine în cărÈ›i, È™terge praful prin casă, ai grijă unde-È›i arunci pantofii, spală vasele, È™terge masa după ce mănânci, ai o mulÈ›ime de treabă! Fă-È›i ordine în viaÈ›a zilnică È™i în suflet nu în alcătuirea de texte comestibile. Nu uita că ceea ce scrii trebuie să le rămână în gât. Intrând în viaÈ›a adultă am avut acelaÈ™i sentiment cu al eroului din filmul „Ghost†care, ucis de geamul glisant, după ce a ieÈ™it din trup, întreba năuc „What? What?†AdulÈ›ii te privesc cu un fel de milă când ai devenit unul de-al lor – È™i tu întrebi năuc „What? What?†Iar ei te iau de după umăr È™i, cu un zâmbet apos, îți È™optesc „Lasciate ogni speranza... baby†O ființă desăvârÈ™ită, spune Tolstoi, nu poate avea conÈ™tiință, pentru că, explică tot el, conÈ™tiinÈ›a este contradicÈ›ia dintre cerinÈ›ele spiritului È™i cerinÈ›ele trupului. Nici bestia dar nici îngerul nu au conÈ™tiință. Primul a anihilat total cerinÈ›ele spiritului, celălalt pe ale trupului. ÃŽn ambele cazuri contradicÈ›ia dispare. Contrariile se ating, cercul se închide... „Dacă bărbaÈ›ii le-ar cunoaÈ™te pe toate femeile aÈ™a cum soÈ›ii le cunosc pe soÈ›iile lor, n-ar discuta NICIODATà cu ele È™i nu le-ar respecta opiniileâ€, spune Tolstoi la bătrâneÈ›e, în Jurnalul ultimilor ani, lucrare pe care o consideră mai importantă decât toate celelalte opere ale sale, totuÈ™i aproape necunoscută publicului. È™i „Lui Dumnezeu nu-i plac persoanele în plus. Cu el se poate vorbi doar între patru ochi†și „Ridicarea căsătoriei la rang de taină, pe de o parte, iar pe de alta la rang de formă a binelui suprem al vieÈ›ii este o rătăcire ordinară. E ca È™i cum mâncatul ar fi ridicat la rang de taină sau de binefacere supremă†(Sau urinatul, sau defecaÈ›ia – aÈ™ adăuga) etc Din pricina unor astfel de adevăruri esenÈ›iale cărturarii È™i fariseii fățarnici - care își imaginează că stăpânesc destinele literaturii È™i care dispreÈ›uiesc totdeauna credinÈ›a autorului È™i importanÈ›a pe care acesta o acordă propriilor opere – evită să popularizeze astfel de lucrări, le acordă o atenÈ›ie secundară. Pentru că acest spurcat „mediu academic†este interesat de proliferarea minciunii convenÈ›ionale, de cosmetizarea unor mizerii omeneÈ™ti străvechi. Asemenea lucrări È™i asemenea idei ale oamenilor cu adevărat illuminaÈ›i, sunt ascunse cu premeditare sub covor, ca rahatul de pisică, pentru ca – de exemplu – mâncarea instituÈ›ionalizată a căcatului în cadrul InstituÈ›iei numită Căsătorie să continue nestingherit până la capătul vremurilor. Idem în cazul instituÈ›iei Biserică etc Este atât de greu să-l regăsim pe Dumnezeu, nu doar din pricina propriilor noastre carenÈ›e, ci È™i pentru că Ceva sau Cineva de Aici, din această Lume ne împiedică, ne blochează în mod instituÈ›ional căile de acces la Divinitate. Iar acest Ceva – Cineva este Politica (adică ideea jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane potrivit căreia un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra interesului propriu) cu cele trei mari tentacule ale sale: Familia, Școala È™i Biserica AcÈ›iunea de a publica are un recul – pe care-l simÈ›i – e un fel de murdărire – asta în cazul în care È›ii să scrii fără mănuÈ™i. La autopsie s-a constatat că inima i se înnegrise. Dacă suntem celulele unui ÃŽntreg, aÈ™a cum propune Tolstoi, atunci trebuie că acel ÃŽntreg suferă de leucemie... „Prin bucurie frumuseÈ›ea lumii ne intră în suflet. Prin durere ea ne intră în carne†(Simone Weil) Omenirea nu evoluează È™i nu va evolua niciodată spiritual, pentru că nu îi ia în considerare decât pe cei pe care îi poate clasifica, aÈ™eza în categorii, în È›inte pe care să poată scuipa. Nimeni nu devine „celebru†pentru că a È™tiut să rămână om pur È™i simplu. E nevoie de o doză mai mare sau mai mică de dezechilibru psihic ca să devii „celebruâ€, adică ascultat – pentru că oamenii nu îi ascultă decât pe cei care le vând iluzii Când doi îți spun că eÈ™ti beat, du-te È™i te culcă – ce conotaÈ›ie sinistră capătă vorba asta dacă te gândeÈ™ti la criteriile după care judecă gloata... Când transcriu textele unui mare clasic am o senzaÈ›ie ciudată, mai ales atunci când îmi dau seama că nu trebuie să pun ghilimele... ca È™i cum eu aÈ™ fi cel care scrie... ÃŽn Paradis, adică în sălbăticie, trăiam È™i muream fericiÈ›i, mâncaÈ›i de vreun crocodil sau zdrobiÈ›i de vreun mamut, dar mereu firesc, È™tiam care e adevărul – civilizaÈ›ia ne-a luat această certitudine, acum ne luptăm cu strigoii jilavi ai Politicii (adică ai ideii jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane potrivit căreia un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra interesului propriu) De îndată ce am citit primele idei din scrierile Simonei Weil am căutat să aflu cum a murit. Ceea ce am aflat nu m-a mirat câtuÈ™i de puÈ›in: s-a lăsat să moară prin înfometare. (Despre asemenea moarte Cioran ar spune probabil că nu e decât un mod mai laÈ™ de a te sinucide: nu ridici mâna asupra ta însuÈ›i, dar refuzi să mai mănânci, amăgindu-te că asta a fost voinÈ›a divină) Este necesar să trăieÈ™ti doar în Prezent pentru că subconÈ™tientul asociază automat Viitorul cu condiÈ›ia exterioară. „Ce se va întâmpla cu mine?†înseamnă întotdeauna „Cum voi trăiâ€, pentru că „Ce se va întâmpla†cu tine, cu noi toÈ›i, se È™tie prea bine... GândeÈ™te-te mereu la micimea motivelor care i-ar putea face fericiÈ›i pe cei față de care te simÈ›i dator. Desprinderea definitivă de semeni s-a produs atunci când am înÈ›eles că toÈ›i îmi dădeau dreptate... dădeau din cap È™i priveau prin mine ca printr-o fereastră... Atârnam din ea ca un ied pe jumătate născut... Mă gândesc că tata a refuzat să se trateze tot aÈ™a cum Simone Weil a refuzat să mai mănânce... È™tia de ce are nevoie, era medic, dar... Cel care trăieÈ™te „în Domnulâ€, sau alături de Dumnezeu, sau... este asemeni unui personaj dintr-o poveste care brusc sare din poveste È™i se aÈ™ează pe umărul scriitorului, citindu-È™i povestea în timp ce se scrie... Am dat de gustul EsenÈ›ialului... de aceea È™i „produc†atât de puÈ›in... De ce alergi după tramvai? Pentru că ai în vedere ACEL tramvai, tramvaiul ca obiect, nu ca idee. ÃŽl vezi È™i crezi în subconÈ™tient, că e ultimul... la fel cu femeile Dilemele din copilărie, de genul „de ce trebuie spălată chiuveta?†sau „de ce scriitorii trebuie să citească?†Groaza de a nu fi „ultimul om†– chiar È™i la Baudelaire... La urma urmei ce e atât de insuportabil în a fi ultimul om... mai ales dacă toÈ›i ceilalÈ›i au devenit cimpanzei... Dacă viaÈ›a e o călătorie, atunci pe bună dreptate ne învață Lao Tse că „bunul călător nu lasă urme†Vorba lui Tudorel (8 ani) care, într-una din plimbările noastre pe malul unui lac, după o tăcere prelungită, a izbucnit: „De ce cer? De ce nori? De ce maÈ™ini? De ce asfalt? De ce iarbă? De ce oameni? De ce claxoane? De ce blocuri? De ce copaci? De ce păsări? De ce?†Și apoi a adăugat cu o seriozitate pe jumătate disperată: „NOI NU AVEM NEVOIE DE TOATE ASTEA!†Nu înÈ›eleg ce fel de „dovezi†aÈ™teptăm pentru a ne încredinÈ›a de existenÈ›a altor lumi, de vreme ce copiii ne spun răspicat adevărul, iar noi refuzăm să-i ascultăm. Noi nu avem nevoie de toate astea. Noi avem nevoie de cu totul altceva, cu mult mai simplu. SenzaÈ›ia că trăiesc nu în lume, ci pe resturile lumii, pe ce a mai rămas din păduri, din iarbă, din oameni, din animale, din sentimente... Acele stări în care, pierdut în valurile de magmă umană ale străzii, fiecare privire a trecătorilor o resimÈ›i ca pe o ciupitură a unui vultur dintr-un cadavru... stările acelea în care până È™i rândurile unei cărÈ›i răsfoite în metrou È›i se par la fel de anoste È™i deÈ™arte È™i fără sens È™i ostile ca È™i călătorii... Tot ceea ce dăruieÈ™ti societății se întoarce împotriva ta ca un scuipat în față. Iisus nu s-a răstignit singur, dar dacă ar trăi azi să vadă ce s-a ales de ideile lui, s-ar răstigni singur, fără nicio îndoială... februarie 2008 Din ce în ce mai multă piatră È™i ciment în parcuri... parcurile împietresc odată cu sufletele locuitorilor Dragostea în cuplu... ca un copil urcând de la capătul de jos al balansoarului, spre cel ridicat: la jumătatea drumului începe coborârea. Involuntară È™i neprevăzută... O lume în care gravidele nu au burÈ›ile pline de zeamă È™i carne... ci de fluturi... „Iubitule, în curând vom avea È™i noi fluturii noÈ™tri...†SenzaÈ›ia persistentă È™i repetată pe care o am atunci când cineva spune despre sine „euâ€... parcă intru în el... cad în el ca un bolovan într-un butoi plin cu apă... pleosc! Trage în piept cerul cu stelele È™i vorbeÈ™te... SenzaÈ›ia de a avea „ceva la cuptor†„Căci m-am pregătit È™i am ferit înÈ›elegerea care este în mine de prefăcătoria Lumii†(Hermes Trismegistus – cartea a È™aptea) „Degeaba vă sculaÈ›i de dimineață È™i vă culcaÈ›i târziu ca să mâncaÈ›i o pâine câștigată cu durere, căci preaiubiÈ›ilor lui El le dă pâine ca în somn...†(Psalmul 127) El le dă pâine ca în somn le dă pâine ca în somn dă pâine ca în somn pâine ca în somn ca în somn în somn somn Ce caută ei pe malurile lacurilor, prin parcuri, pe alei, la umbra teilor? Caută ceea ce Politica (adică ideea jignitoare la adresa inteligenÈ›ei umane că un individ sau un grup de indivizi poate pune interesul general deasupra celui propriu) le-a furat pentru totdeauna. Dar faptul că ei continuă să caute, acel ceva care-i împinge să caute, dovedeÈ™te superioritatea incontestabilă a ideii de Dragoste asupra celei de Politică. Dragostea se presimte, Politica È›i se impune... Dragostea sub Politică poate supravieÈ›ui, Politica sub Dragoste – NICIODATà Impulsul de a te arunca într-o carte aÈ™a cum te arunci într-o femeie – cu setea de a fuziona cu ea pentru totdeauna - Descrie ce simÈ›i când te plimbi prin pădure? - Păi... ăăăă... e ca când... mi-aÈ™ plimba degetele prin părul Fecioarei Lumii... „Primăvara asta totuÈ™i nu-i decât o copie†Și viaÈ›a aÈ™ijderea... ÃŽn ea se ducea un permanent război între Femeie È™i Om. Toate luptele de rutină erau câștigate de Om, toate bătăliile decisive de Femeie. Un semn de întrebare spaniol: ca un cârlig de măcelărie înfipt în ceafă... Cugetam abătut È™i încurcat când, deodată, mi-a înverzit în minte ceva... ideea că Școala... ea e cea care mă împiedică să pricep SiguranÈ›a zilei de mâine e o utopie: hipnoza muierească... Pe peretele unui bloc din PloieÈ™ti, într-o zi ploioasă de primăvară, cineva scrisese mare cu vopsea neagră: CABANA TRISTEÞEA. Un bărbat prea cuminte nu mai e „bărbatâ€. Muierea preferă un tiran nu numai din dorinÈ›a secretă perversă de a fi dominată È™i umilită dar È™i pentru ca, prin extrapolare, comparându-se cu el, cel rău, cel tiran, să-È™i poată apărea sieÈ™i ca bună, curată È™i nevinovată (în ochii ei È™i ai celorlalÈ›i). Pentru că ea, prin sine, nu vrea să devină mai bună, refuză cu încăpățânare să-È™i creeze un criteriu interior, nu catadicseÈ™te să împlinească asemenea „filozofiiâ€, preferă să se raporteze la valorile lumii exterioare, e mult mai comod. E mult mai la îndemână pentru conÈ™tiinÈ›a muierească să trăiască alături de un personaj negativ – doar aÈ™a poate să respire – pe când un bărbat bun o lasă să fie strivită de propria nerozie – È™i aÈ™a se È™i cuvine amin Primăvara în curÈ›ile de pe Valea Buzăului, brazdele pentru legume arătau ca niÈ™te morminte... Cimitir în germană se spune Friedhof – curtea cu liniÈ™te... 13 aprile 2008 ora 10.00 – orice lucru la care mă gândesc se transformă în urină: serviciu, Pahomie, soare, mamă, etc, etc.... ÃŽn fond niciun adult nu e decât o balenă eÈ™uată. Un băiat bun care nu răspunde suficient de entuziast la telefoanele exaltate ale iubitei este la fel de odios, de cumplit, de crud ca un criminal în serie – atât în ochii iubitei cât È™i ai lui însuÈ™i (ExerciÈ›iu de purificare) La Cioran: - ghiorțăiala ideilor - jegul fosforescent - „nu meditează ci concepe operaÈ›iuni intelectuale†Din vechea limbă a românilor de pe Valea Buzăului: - bâzgău – bărzăune negru - ciumbărică – capră - căfăros – porc - gălătușă – găină Privirea este un pas către fuziune, zâmbetul e un pas către fuziune, cuvântul e un pas către fuziune, atingerea e un pas către fuziune, sărutul È™i îmbrățiÈ™area sunt paÈ™i către fuziune, penetrarea nu e decât un pas către fuziune – dar fuziunea, ah fuziunea, niciodată Aici nu se împlineÈ™te, ci Dincolo... Atitudinea față de adulÈ›i: de la respectul È™i admiraÈ›ia necondiÈ›ionată a copilului, la reticenÈ›a, condescendenÈ›a È™i politeÈ›ea rece a adolescentului È™i apoi o interminabilă È™i dureroasă stupefacÈ›ie față de imbecilitatea cronică în care băltesc È™i colcăie chiar È™i cei mai „vii†dintre ei – presiunea insuportabilă din creier pe care o produce această stupefacÈ›ie... zi de zi de zi de zi.... Nu o părăseam pentru că auzeam chemarea lui Dumnezeu, ci pentru că simÈ›eam cum mi se atrofiază auzul... Exprimare la Cioculescu: „AFIRMÃM la Bacovia prezenÈ›a unui artist lucid, de o mare forță expresivă, de o putere magistrală....†etc etc. Afirmăm? Care Noi? Fariseii ăștia cultivă spiritul de turmă chiar È™i la nivel capilar, mentalitate de gaÈ™că, de bandă de criminali. Să foloseÈ™ti persoana I plural chiar È™i atunci când trebuie să-È›i exprimi doar o părere personală nu dovedeÈ™te decât faptul că, individual, aceÈ™ti tovarăși nu valorează Nimic, toată „forÈ›a†lor e participarea la turmă... Bacovia a văzut marea prima oară la 54 de ani (On trouve toujours un plus malheureux que soi) „Oamenii nu trăiesc împreună decât ca să-È™i provoace suferință unii altora...†– una dintre puÈ›inele certitudini exprimate ca atare de Cioran Doar baletul mâinilor ei mai exprima ultimele respiraÈ›ii ale unei fiinÈ›e care se rătăcea în ea cu fiecare respiraÈ›ie... ToÈ›i prietenii mei deveniseră niÈ™te pânze de păianjen: la fel de lipsiÈ›i de consistență, de lipicioÈ™i, de dispensabili... Mi se întâmplă să cad pe gânduri privind vreun lucrător de la metrou sau vreun necalificat care sapă È™anÈ›uri, sau vreun măturător È™i să mă întreb invidios „Oare când voi ajunge È™i eu ca el – tangibil, real, autentic, viu?†Ajunsese să o folosească doar pentru a-È™i crea doza de disperare necesară actului de creaÈ›ie.. Despre sursa propriei sale dureri refuza să vorbească. Ar fi însemnat să intre în Poezie... dar de Poezie îi era groază... Ca să-mi revin ar trebui să-mi rup bucata de Tu care mi-a crescut pe inimă... ÃŽn faÈ›a niciunei minuni È™i a niciunui dezastru n-am fost în stare să fac altceva decât să-mi aprind o È›igară... sau un pachet Ea avea ciclu iar eu eram ciclotimic – asta e pe scurt povestea noastră... Undeva pe stradă, în mulÈ›ime, brusc – viziunea unei mări de spermă: valurile albe È™i spuma albastră... Preocuparea de bază a unui intelectual creÈ™tin ar trebui să fie continuarea muncii INTELECTUALE a lui Iisus (Vai de voi cărturari È™i farisei fățarnici), È™i nu a celei PROPAGANDISTICE (VeniÈ›i cu mine È™i vă voi face pescari de oameni). ÃŽntr-o nuvelă oarecare Bacovia abordează ideea de „nou†în literatură. El se întreabă, pe jumătate absent, în mijlocul unei nuvele obscure: „Dar ce ar mai putea fi nou decât ceea ce este ascuns È™i dispreÈ›uit de obiÈ™nuiÈ›ii arbitri intelectuali?†Oare de ce cei „mari†se feresc să dezvăluie identitatea acestor „arbitriâ€, să spună sus È™i tare È™i răspicat că ei nu sunt decât urmaÈ™ii, mai bine zis scursurile cărturarilor È™i fariseilor fățarnici? Oare munca intelectuală a lui Iisus nu trebuie dusă mai departe È™i altfel decât cu un oftat È™i o frază plictisită aruncată la întâmplare într-o nuvelă obscură? Oare nu trebuie ea dusă mai departe cu hotărâre È™i determinare È™i nu cu discreÈ›ie È™i subtilități È™i nobilă afaniseală, aÈ™a cum fac aceÈ™ti „mariâ€? Oare e suficient să arunci o vorbuliță într-o nuvelă oarecare ca să spui „gata, mi-am facut datoria față de posteritate. Să vină alÈ›ii să se ia cu fariseii de gât, eu nu mă bagâ€? Preocuparea de bază a unui intelectual creÈ™tin ar trebui să fie continuarea muncii INTELECTUALE a lui Iisus, È™i nu a celei PROPAGANDISTICE. Iar cel mai copt fruct al muncii intelectuale a lui Iisus a fost (È™i este – chiar dacă tinde să devină o stafidă) descoperirea epocală, senzaÈ›ională È™i halucinantă că din toate timpurile, mereu È™i mereu, cu un stoicism diabolic, cei care își asumă rolul de călăuzitori spirituali ai omenirii, respectiv cărturarii È™i fariseii fățarnici, devin È™i sunt cei care ne È›in în ÃŽntuneric - atunci, acum È™i în veacul vecilor amin. Trebuie explicat metodic adolescenÈ›ilor că pentru a se iubi cu adevărat, e nevoie absolută de evitarea cu orice preÈ› a căsătoriei, de a nega È™i scuipa pe toate legile morale omeneÈ™ti, de a se căca în gura părinÈ›ilor È™i a tuturor soiurilor de „educatori†– dar, pentru ca, fermecat de valoarea acestei idei capitale, să mă apuc È™i să-mi fac un „nume†în literatură, să dau din coate, să ascult, să zâmbesc, să miros gura puturoasă a decrepiÈ›ilor literaturii – pentru a putea fi ascultat până la capăt È™i de cât mai mulÈ›i – asta e dincolo de puterea mea de înÈ›elegere È™i judecată. Este oare de preferat să-È›i zdrobeÈ™ti mintea È™i anii căutând să-È›i faci un nume pentru ca să poÈ›i arunca o vorbuliță de mare valoare, sau mai degrabă să cauÈ›i vorbuliÈ›a perfectă care mai apoi, prin indescifrabilul labirint al cauzelor È™i efectelor, să-È›i aducă un nume? Ghici ciupercă... Am TOT dreptul să critic TOT ce se face, tocmai pentru că eu însumi nu fac NIMIC – È™i nici nu mă laud că fac È™i nici nu-mi asum vreo acÈ›iune – aÈ™a cum fac toÈ›i cei care fac E adevărat, mi-am economisit energiile, - dar dacă locul unde le-am depozitat e atacat de igrasie? Cioran: „Există o singură lumină pură: cea a dimineÈ›ii. De îndată ce înaintăm în zi lumina se prostitueaz㆖ ca È™i în căsnicie „Voi È™ti să mă retrag fără timp, fără spaÈ›iu, cu singurătatea limbută a hârtiei†(Maiakowski citat în caietele lui Cioran) Toată disperarea mea provine din neputinÈ›a de a găsi o fărâmă de viață, o nișă, o rază de lumină în ceea ce numim „maturizareâ€. CărÈ›ile, mersul pe jos, Natura – toate astea sunt remedii, dar e nevoie de un modus vivendi... Și totuÈ™i trebuie să trăiesc singur, singur, singur – să mă iau la trântă cu toate coropiÈ™niÈ›ele care-mi bântuie prin creier... Cioran: „Am ajuns la sterilitate pentru că am mers mai departe decât toÈ›i ceilalÈ›i†Tot el spune că marii gânditori meditează la lucruri nu la probleme. Oare eu la ce meditez? Starea de rău pe care mi-o dă plantarea unui pom. SenzaÈ›ia că mă înrădăcinez, că sunt turnat în beton, cultivarea iluziei... Pepenel Rândunel – director de liceu; Codru Vrabie – meteorolog – când te gândeÈ™ti că È™i oamenii ăștia au luptat ca să-È™i facă „un numeâ€... Nu poate exista nobleÈ›e fără o notă de autism... „Aveam 18 ani, eram beatleÈ™i fani È™i umblam în teniÈ™i albiâ€... dar de ce n-am umbla È™i acum? ÃŽnÈ›eleg, gusturile muzicale se mai schimbă, dar cu culoarea teniÈ™ilor ce-aveÈ›i? Ca să nu mai zic de primăvara din păr È™i de mirosul de măr... toate astea au început să vă pută, nu-i aÈ™a? Ce caut? Starea de pre-individuaÈ›ie. Ce-i de făcut? Nimic. Doar să aÈ™tepÈ›i – un declic în cuÈ™ca cu amintiri... „Important e să trecem prin viață curaÈ›i†(Socrate Caramitru în Extemporal la DirigenÈ›ie) Scrisorile de dragoste È›i se prăfuiesc prin rafturi, poduri, bibliotecă... nu pentru că „trecut-au anii†ci pentru că eÈ™ti nesimÈ›it È™i nu le mai cauÈ›i. Nu doar sufletul ci È™i locul unde îl păstrezi trebuie să fie curat... ToleranÈ›a față de ceilalÈ›i – pretext penibil pentru abandonarea luptei cu sinele... A rămâne singur – nu numai ca mijloc ci È™i ca scop în sine... Mă gândesc la Iisus ca la un adolescent trădat... È™i toÈ›i adolescenÈ›ii sunt isuÈ™i... Un spectacol de teatru cu durata de 40 de ani e plictisitor... chiar È™i cu pauze... îndurare! Unii s-au dus în lumea avocaÈ›ilor, a medicilor, a profesorilor, a scriitorilor... eu am rămas în lumea... celor care nu cuvântă „Și tată să nu numiÈ›i pe NIMENI pe pământ – pentru că Unul singur este tatăl vostru – acela care e în ceruri†(Matei 23) Incheiere: „SusÈ›ine-te È™i abÈ›ine-te†(Epictet) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy