Există doar două pronume negative, "nimeni" și "nimic", care nu sunt, nici pe departe, marcă a oralității din poezia populară (printre altele, oralitatea aparține și stilului crengian, ceea ce înseamnă limba vorbită de popor, care conferă caracter popular operei lui Creangă).

Regional (ori popular), aceste pronume au variantele "nime" și "n'icâ".

Eminescu: "și nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creștet" vorbește de izvoarele folclorice ale poeziei lui Eminescu. Or, Eminesu e genial prin felul cum a valorificat și prelucrat poezia populară, atribuindu-i profunzimi de gând.
"Nimicuri" este expresia conversiunii (schimbarea valorii morfologice) pronumelui negativ în substantiv și poate fi utilizat în poezia oricărui curent literar, și în filosofie.


Post-modernismul are susținători și denigratori.
Poate fi DETESTAT când o formă bizară nu corespunde unui conținut profund:

"Rătăcit-am, vai, cu mersul
trist îi gândul, șchiop îi versul" - M. Eminescu

- avându-se în vedere legătura dintre formă și conținut, necesară oricărei opere literare.

Poate fi SUSȚINUT dacă se respectă dezideratul expus mai sus.

Dacă doriți sa gustați din adevătrata savoare a post-modernismului elevat, vă pot recomanda să citiți câte ceva din poezia poeților basarabeni (ex: I.Hadârcă, A. Suceveanu, A. Codru și V. Teleucă).

Despre regretatul V. Teleucă, criticul român Th. Codreanu a spus că acesta a "trecut hotarele transmodernismului".

p.s. Nu sunt adepta versurilor " ce din coada au să sune", dupa cum scriu numeroși tineri, cu pretenția de a se considera erudiți.