Departarea doare...da, doare ca o aschie care ti-a intrat in deget si nu mai iese...oricat de adanc ai incerca sa patrunzi cu acul...si cu cat incerci sa patrunzi mai mult, cu atat durerea creste.
Oare ar trece daca schimbi cercul de foc al vechilor valori, daca renunti la ideile de otel pe care le ai, daca creezi o alta dimensiune si anume uitarea impusa, dorita, disperata...
Raspunsul simplu, NU, revine...Pur si simplu lupti impotriva ta, a ta cel din trecut...Asa ca mergi mai departe si te gandesti: viata e prea scurta si prea grea si asa, de ce sa o complici luptand cu toate morile de vant? ...dar nu e asa...unii oameni sunt facuti sa fie complicati, sa accepte numai provocari si sa ignore lucrurile frumoase care sunt pur si simplu oferite...DE CE viata nu e simpla?
Deoarece noi tinem din tot sufletul sa simtim, sa ne implicam, sa ne pese, sa simtim viata in plin, "in piept", trezindu-ne prea tarziu...
Intrebarea ramane: E mai bine sa scormonim dupa aschie sau mai bine ramanem cu durerea ignorata?
Pana la urma avem aceeasi reactie toti, lasam TIMPUL sa decida, renuntand la noi, la ceea ce ne-am fi dorit...la NOI...
DE CE?
Raspundeti voi...