"Stop violenței!"


De atâta amar de vreme de când s-a născut violența, viul a căpătat probabil obișnuința de a produce violență și mai mult încă de a suferi consecințele acesteia. Drept dovadă se consideră că Paradisul era insuportabil, altfel primul om s-ar fi obișnuit cu el; nici această lume nu este suportabilă de vreme ce se regretă paradisul sau se tânjește după un altul. Ce-i de făcut? Nimic mai simplu: să nu facem nimic și să nu ne ducem nicăieri, sau să închidem ochii și să suportăm.
De multe ori vedem arbori masacrați, natură omorâtă… Răsar case. Și mutre, pretutindeni mutre. Omul se extinde. Omul e cancerul pământului…de vreme ce a ajuns să împartă în stânga și în dreapta lovituri care n-au nici o țintă, să atace pe toată lumea după bunul său plac, fără ca nimeni și nimic să-l mai poată opri, să-și dea seama din ce motiv și cu ce scop e produsă atâta violență și, mai ales, de ce otrava săgeților aruncate o poate primi oricine, mai cu seamă cei lipsiți de orice vină: copii, bătrâni, femei…și lista poate continua la nesfârșit.
Nu se poate afirma însă că, cutare și cutare se manifestă în mod violent, abuziv sau nu mai știu cum și în ce fel, cel puțin nu intră în competența noastră un asemenea fapt, ci rămâne la atitudinea și considerentul organismelor competente; sau că a întreprins cutare acțiune într-o anumită situație care, e de la sine înțeles nu susține ideea unui bun exemplu de urmat, pentru simplul motiv că fiecare dintre noi suntem oameni, și cu toate că la rândul nostru suntem supuși greșelii, nu merităm să fim tratați precum niște animale. Cu toate acestea nimic nu ne îndreptățește să fim de acord cu cei care au făcut din violență, mai ales din cea domestică, un mod de exprimare și cu atât mai puțin nimic nu ne oprește să criticăm și, de ce nu, chiar să împiedicăm pe cât posibil producerea unor evenimente de nedorit.
Chiar dacă, să zicem, nu lovim pe cineva, cu siguranță suntem la fel de vinovați și doar dacă aducem injurii și alte asemenea jigniri, întrucât violența nu se oprește doar la forma ei fizică, ci poate fi și verbală, cuvântul însuși putând avea o forță distrugătoare. La fel de vinovați suntem și dacă rămânem nepăsători la cei care suferă. Cântărindu-ne pe cât se poate de bine faptele și cuvintele, vom observa că nu va exista nici măcar una, din oricare categorie care, într-o anumită privință să nu fie condamnabilă sau vătămătoare la adresa celor din jurul nostru; una de natură să ne inspire regretul de a o fi săvârșit, astfel încât să n-avem de ales la urma urmelor, decât între a ne abține și a avea remușcări.
Violenții, dacă e să-i numim astfel pe cei care, dintr-un motiv sau altul sau, de cele mai multe ori, chiar fără motiv, se exprimă în mod violent, aplicând bătăi, lovituri sau alte genuri de măsuri nelalocul lor copiilor, femeilor, vârstnicilor, persoanelor lipsite de un mijloc efectiv de apărare, într-o societate modernă precum cea de astăzi, sunt în general, chiar dacă nu mai pot fi considerați, oameni, plăpânzi de felul lor, ”terminați” mai bine zis, care trăind în detrimentul propriului trup, exact ca cei care odată familiarizați cu pacea ajung să se erodeze și să se epuizeze tot atâta cât furioșii.
Ei bine, un singur lucru e sigur: câtă vreme omul depindea cu totul de Dumnezeu, progresa lent, într-atât de lent încât nici măcar nu-și dădea seama de asta, de când nu mai trăiește însă în umbra nimănui, e liber, sau cel puțin așa consideră, să facă ce vrea, mai mult rău decât bine. Acest fapt mă face să cred că totul se învârte în jurul durerii și că atâta vreme cât va exista omul nu va exista noțiunea de suferință-limită.