E-o liniște de taină când revii
și nu mă mai cuprinde anotimpul,
în haina lui, prea strâmt îmi este gândul,
misterul îl brodezi cu reverii.


Mi-au înghețat în amintire plopii
cuvintele au împietrit pe buze
iar mâinile îmi sunt acum confuze
și nu mai știu deloc să mi-te-apropii.


Iar lacrima adoarme pe o frunză
din crengile ce-au înverzit în tine,
sunt mugur numai, dar îmi este bine
și am să înfrunzesc pe a ta buză.


Mi-e dor de tine, fără să te știu
și toată sunt o inimă ce bate,
și ține loc chiar ceasului în noapte
o zi din viață, doar atât să-ți fiu.