soarele împroșca dimineața cu lumină era aproape empatic
aveam nevoie de un fir ca tramvaiul de o șină
Mă uit în oglinda din baie ce mișto e
așa încețoșată de stropi
pun mîna pe săpun dar el îmi scapă alunecos și se duce
unde se duce de obicei
încep să-mi notez chestia asta în minte
deci unde eram
dereticam prin oglindă am găsit frazele astea le las să se aștearnă praful pe ele
apoi trebăluiesc în memorie printre scene abandonate unele sunt secate de conținut dar mă întorc la ele las niște curenți limpezi să le petreacă
după schimbările care se impun apa aceea stătută reflectă același refuz
la fel de bine se urlă se întinde spiridușul pe pîine
și așteptăm cu ochii pe compas să se refacă cercul

îmi țineam capul în mîini ca pe o cheie universală dar ruginită
deasupra mea pluteau nori nu mai erau la fel de plini de ei
îmi revedeam uluirea butonam de la un fragment la altul
viața nu e doar experimentală e exponențială a spus cineva
în umbră se auzea scurtcircuitul greierelui
aveam cîrpele de praf pentru vorbit eu eram el el era altcineva
și ne mergea de minune puneam întrebări nebănuite
nu eram chiar așa deștepți cîte un examen inopinat de conștiință
dar de obicei ieșeam OK
afară ușile rămîneau încuiate
o mare apă moartă își picura silabele către mine