Când ai văzut că te aud, ai cântat ca o șoaptă din dor și m-ai adormit. Un uriaș cu o literă amică tot cară ca pe o povară, o algă. A zecea furnică și a unsprezecea poartă spre casă o frunză necunoscută. Un tren cară si el, în două vagoane, înghețată verde, savarine și fructe de mare. Te-am văzut și imediat ai stat din cântat. Altfel cum să aud trecerea fără sens a zilei spre în noapte, cu rotițele îngemănate în tictacuri fine, dar asurzitoare? Cine crezi că se apropie tiptil de cântecul care adoarme cu un scop foarte precis?… vei afla puțin mai încolo, deocamdată, iată, ca și cum ai pune o virgulă după un punct, pregătesc cafeaua... deschid borcanul și văd că nu mai e decât pentru una, așa că o împart frățește celor două cești, natura statica de pe masă, care așteaptă fiecare dimineață, cât sunt ziua, seara și noaptea de lungane… restul, tăcere într-un fum, format "aromă de gânduri" sau "A4", împrejmuit de un gard cu intervale egale și monotone. Număr ce număr și rezultatul... numai o scândură e colorată într-o nuanță de după-amiază, să lase scurtă seara, ca o trenă fără rochie de mireasă…

Te simt când ești agitat., și nu e bine. Þi-am spus eu, la tine orice jumătate bună are integrala ei cu lună. Te invit ca pe un Rege să privim în seara asta, până într-o dimineață, cerul. Regina nopții își pune rochia de mireasă pentru jumătatea ei, Luceafarul. Vor fi prezente la ceremonie, ca domnișoare de onoare, toate stelele din Caul Mare plus multe, multe… alte stele, venite din departele cel mai apropiat de infinit… Te aștept la intrarea în seară…