în loc de inimă un dinam trimitea scântei
spre tălpile îngropate în nisip,
spre mâinile prinse de perdeaua cerului într-o rugăciune

uneori, zgomotul prezenței tale nu face decât să surprindă
ochii încuiați sub lacăte de sticlă fumurie;
nu face decât să prindă lacrimile sincere și să le strângă
într-o sticlă de vin – din care să gust ca un nesătul

de cele mai multe ori alerg înspre pădurile dese ale nopții fără lună,
să mă ascund de bestiile numite sentimente și să mă îngrop sub frunze –
atunci când mă vei căuta, să vină toamna
prin havuze pline cu crini și cu soare,
cu vânt să-mi adie pletele în neștire
și să zbor pe spatele gândului până la capătul adevărului nostru

apoi să strig după ploaia ascunsă, dincolo de șifonierul
în care nu au mai rămas prea multe cămăși,
pe care să le îmbrac până la ceremonialul vechiului an

beau din sângele tău, ca apoi să-mi cunoști bătăile inimii
ca pe niște amprente;
mușc din buzele tale ca dintr-o gumă, să simt aroma sentimentelor tale
curgând ca un tsunami până în stomac

***

te aștept la marginea mării cu flori de nisip,
cu valuri-hamace
prin mișcarea brațelor oarbe,
cu sufletul gol
așteptând să mi-l umpli