avem noroc
că moartea nu se poate scrie.

am ajunge să citim numai moarte
am ajunge să iubim numai muribunzi
locurile de joacă s-ar tranforma în pietre
pietrele s-ar transforma în pietre
și am arunca în noi
cu noi.
am arunca în noi
cu copiii noștri
pe care i-am culege toamna
din câte-o salcie.

totuși

ce noroc avem
să scriem numai și numai din dragoste
să murim din dragoste
să facem dragoste din dragoste
să facem copii din dragoste.


ce noroc avem că vine toamna
și se așează în sfârșit
peste noi
și noi o iubim
și ne iubim
și toamna se miră
cum de avem atâta noroc
să nu scriem moartea
ci să o trăim în repetate straturi
până când reușim să o disimulăm
sărbătorind tot felu de chestii.

uneori ne bucurăm din te miri ce.
copiii noștri
care știu totul de cum îi naștem
se miră.

în orice caz
noi avem un mare și nesperat noroc
că nu trebuie să vorbim deloc despre moarte.