Vineri, 17 octombrie 2008, am plecat la Chișinău invitat la Festivalul de epigramă. Am mers cu mașina și cu nevasta, niciunul din noi nu văzusem Chișinăul până atunci.

Drumul până la Chișinău n-a fost atât de greu, deși am ocolit prin Iași ca să o iau pe Maria Prochipiuc, invitată pentru un reportaj. Ce pot remarca la șoseaua spre Chișinău este faptul că străbate niște coline dulci, pline de livezi și vii vizibile, în soarele amurgind, ca niște pete auriu- roșiatice ce îți delectau privirea. Ce pot recomanda șoferilor este să nu privească prea mult aceste pete și, mai ales, să păstreze o viteză rezonabilă, pentru că mi s-a întâmplat des ca, imediat după culmea dealului din față, șoseaua să vireze brusc, fără nicio semnalizare. Dacă virajul e la stânga, riști să ieși în decor. Dacă e la dreapta, riști să lovești din plin o mașină de pe contrasens. De felul meu merg destul de repede, dar norocul a fost că starea șoselei, asfaltată prin cârpiri repetate, nu permite viteze mai mari de 80-90 km la oră.

Deși am plecat relativ devreme din Constanța, pe la 6:30, deși n-am oprit nicăieri să mâncăm, drept care în mașină începuseră să se audă niște zgomote dubioase din zona burții, totuși am ajuns ultimii. În fața hotelului era o armată de mânuitori ai peniței otrăvite, care ne aștepta. Numărul total - 20 invitați. Lista e un memento pe care puteți să nu-l citiți - George Corbu, Elis Râpeanu (București), Mihai Sălcuțan, Viorel Pietrăreanu (Buzău, ultimul, directorul Casei de Cultură, a primit un premiu), George Petrone, Vasile Larco, Maria Prochipiuc (Iași), Ionel Iacob-Bencei, Arcadie Chirșbaum (Timișoara), Alexandru Hanganu (Brăila), Constanța Apostol, Dan Căpruciu, Vasile Plăcintă (Galați), Efim Tarlapan, Ioan Marinescu Puiu (Cluj Napoca), Gheorghe Suciu (Brașov), Ioan Toderașcu (Costești- Vaslui), Viorica Găinariu (Baia Mare), Emil Ianuș (Horodnicul de Sus - Suceava), Dan Norea (Constanța). Pe toată durata vizitei am fost însoțiți de Mihai Cimpoi (președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova), Ion Diviza (președintele epigramiștilor locali), Gheorghe Bâlici (directorul Festivalului), si Ion Cuzuioc (epigramist cunoscut din Chișinău). Sâmbătă dupa amiază au mai fost alături de noi Valeriu Matei (scriitor renumit și om politic) și încă vreo două personaje. Dintre toți, gazde desăvârșite au fost Diviza și Bâlici, au stat cu noi inclusiv nopțile.

Revin la seara de vineri. Ne-am îmbarcat în două microbuze și am mers la Uniunea Scriitorilor, unde am luat masa de seară. O masă epigramatică, în sensul că printre două pahare de coniac (excelent) au fost recitate câteva tururi de epigrame.





Odată întorși la hotel, mi-am lăsat nevasta să se odihnească și am căutat o cameră unde să putem continua cu discuții și băutură. Am găsit repede un cuib primitor, camera lui Tarlapan și Suciu, unde au mai aterizat Diviza, Toderașcu și alții care veneau și plecau. Subiectul principal de discuție - epigrama.

Sâmbătă dimineața, după un mic dejun din care lipsea -ciudat- cafeaua, am mers la Primărie. Poze în fața Primăriei, apoi popas într-o sală mare, cu o masă imensă, rotundă, unde aveam întâlnire cu Primarul. Până la sosirea lui, alte tururi epigramatice, moderate, ca și o seară înainte, de Tarlapan.





Primarul Chirtoacă s-a dovedit a fi un om deosebit. Tânăr -se pare că cel mai tânăr primar de capitală europeană din toate timpurile- și un excelent vorbitor de limba română fără accent. Explicația era că studiase zece ani în România, liceul și facultatea. Prezentări, mici speech-uri, alte tururi epigramatice. Mare noroc am avut că mi-am luat niște foi cu mine, n-am deloc memorie. Spre sfârșit, primarul ne-a întrebat despre programul zilei și, la rugămintea timidă a cuiva, a dat un telefon ca să suplimentăm programul cu o vizită la Mileștii Mici. Excelentă intervenție, a fost cluul vizitei.

Am făcut poze cu primarul, după care am mers în parc. La intrare tronează statuia lui Ștefan cel Mare. Are istoria ei, a fost acolo tot timpul, mai în față, mai în spate, mai înaltă, mai fără soclu, cu sau fără cruce și spadă, după cum erau timpurile. La un moment dat era la concurență cu Lenin, care pentru moment câștigase bătălia. După care a dispărut definitiv.





În mijlocul parcului e o alee lungă, Aleea Scriitorilor. Pe socluri vezi figuri cunoscute - Eminescu, Creangă, Donici… E o senzație ciudată, te simți ca acasă - de fapt ești acasă. Dar ciudățenia vine din faptul că pe străzi, dacă ești atent, auzi vorbind parcă mai mult rusa decât româna. Nu și pe Aleea Scriitorilor, unde în afară de noi, veniseră scriitori de vază ai Chișinăului. Era o întreagă festivitate, zilele Chișinăului (sau Hramul, cum ziceau ei), iar Festivalul de epigramă era parte din această sărbătoare. Totuși, se pare că era partea cea mai importantă, invitații din România fiind considerați oaspeți de onoare. La mijloc era un chioșc, cu podium și instalație de sunet, unde au urmat mici discursuri, recitări de poezii, interpreți de muzică ușoară și populară. Au fost oferite diplome de excelență și premii de către diverse instituții de cultură și chiar de către căteva partide politice care se întreceau (și aici) să câștige capital electoral. N-a lipsit primarul. În sfârșit, a venit rândul câștigătorilor concursului de epigramă. Mai pe la coadă a fost strigat și numele meu - Dan Norea, mențiune. Pentru mine e o diplomă foarte importantă, e prima câștigată la un concurs de epigramă. Până acum aveam diplome la concursuri de poezie, proză scurtă, haiku și senryu, dar la epigramă concurența e mult mai acerbă. Ușor emoționat, a trebuit să citesc iarăși trei epigrame, ca și ceilalți premianți. Diplomele și premiile au fost înmânate de academicianul Mihai Cimpoi. După ce am părăsit podiumul m-am uitat discret în plic - erau 500 lei moldovenești. Asta înseamnă cam 150 lei românești, dar valoarea acolo e ceva mai mare.





Pentru că nu mi-am luat notițe, citez din ziarul local Timpul: "La Gala Premiilor, fiecare dintre laureați a prezentat câte trei epigrame. Pentru participanții din România, premiul I a fost acordat lui George Petrone (Iași), premiul II - lui Vasile Moșneanu (Ploiești) și premiul III - lui Vasile Larco (Iași). De asemenea, de dincolo de Prut, cu mențiuni au fost distinși Gheorghe Suciu (Brașov), Nichi Ursei (Râmnicu-Vâlcea) și Dan Norea (Constanța)."





Apropo' de limba română și limba rusă. Fiind limba oficială, toate inscripțiile sunt în română. Uneori mai vezi unele bilingve, mai ales pe șosea. Dar nu aici voiam să ajung. M-au înduioșat și chiar amuzat unele exprimări, prin stângăcia lor. Pe ușa blocată a unei toalete scria "Nu lucrează". Lângă o gură de incendiu de la etajul trei al hotelului era un afiș "Furtunul antiincendiar se află la recepție". Adică la parter. Norocul nostru că n-a izbucnit un incendiu cât am stat acolo.

Revin. A urmat masa de prânz, tot la Uniunea Scriitorilor, după care ne-am îmbarcat în microbuze și am mers la Mileștii Mici, cam la 15-20 km distanță. Dacă nu era decât vizita asta și tot ar fi meritat drumul până la Chișinău. Prin 1968, o fostă carieră de calcar a fost amenajată ca depozit de vin. Astăzi este, conform Guiness Book, cel mai mare depozit din lume, cu peste un milion jumătate de sticle, butoaie nenumărate, întinse pe 55 kilometri de catacombe. Este un adevărat oraș subteran, străzile au denumiri atrăgătoare - Fetească, Tămâioasă, Cabernet… Pe ele se circulă cu mașina, in cazul nostru cu microbuzele, nici nu se poate altfel, distanțele sunt imense. O ghidă tânără și frumușică ne-a condus în câteva locuri particulare, galerii unde vedeai pe pereți sticle vechi, pline de praf și de păienjeni. Erau așezate ordonat, într-o găoace (denumirea tehnică fiind cază) nu găseai decât sticle cu un anume vin dintr-un anume an. Ne-a arătat tezaurul - o cameră cu ușă de trei tone, unde se găseau sticle de colecție, fiecare valorând mii de dolari. Spre sfârșitul vizitei, am fost la sălile de degustare, unde am avut la dispoziție trei butoiașe cu vinuri diferite. Înainte de a pleca am trecut pe la magazinul de prezentare. Mi-am cheltuit tot premiul și încă ceva pe deasupra pe câteva sticle arătoase, cadouri pentru rude și prieteni. Dar nu numai, la ora la care scriu aceste rânduri, savurez un Merlot din 1988.





De la Milești, următorul popas - Costești. E un loc destinat petrecerilor de weekend, sărbătorilor, aniversărilor, cu terenuri de sport si iaz unde se poate face plajă. Noi n-am folosit din toate astea decât sala de mese. Același coniac foarte bun, urmat de două soiuri de vin, plus berea de producție proprie, asta ca să pomenesc numai băuturile. Pe durata mesei a fost organizat un concurs ad-hoc de epigramă, cu tema "Peștișorul cu poanta de aur", câștigat de Viorica Găinariu. Dar mici premii au primit toți concurenții, oferite de Ion Cuzuioc.
Altă seară, alte ore petrecute în aceeași cameră primitoare a lui Suciu. Cu Diviza, Toderașcu, plus vizite mai scurte ale Mariei Prochipiuc, Bâlici… M-am culcat pe la ora 2, când am băut ultimul pahar de vin. Mare greșeală, ținând cont de cei 750 km de parcurs a doua zi.

Dimineața - micul dejun, apoi luat rămas bun de la ceilalți, îmbarcat în mașină pe Maria Prochipiuc și Toderașcu, iar la 10 - plecarea din Chișinău. Drumul de întors a fost un dezastru. Două "amenzi", o jantă îndoită, sentimentul că nu se va termina niciodată. Am ajuns acasă seara pe la 23, obosit frânt. De nesomn, de înțepeneală, de condus pe întuneric ore în șir…

Între timp oboseala a dispărut, au rămas numai impresiile frumoase. Am marele talent de a uita repede momentele neplăcute. În schimb nu voi uita prea curând Chișinăul, cu Primăria, statuia lui Ștefan, Aleea Scriitorilor, Mileștii Mici… Și mai ales, nu voi uita niciodată pe moldovenii primitori de pe meleaguri românești unde, ca să ajungi, trebuie să prezinți pașaportul.