Iubirea la bătrânețe

În tinerețe eram iubitul tău - fără pereche,
de ce acum sunt …, doar o haină veche?
pe care o arunci scârbită la gunoi,
de parcă n-am mai fi ființe, amândoi…

În tinerețe, cine era și mândru și fălos,
cine era ca tine și dur, și, ticălos,
acum când toate te-au lăsat și, nimeni nu te vrea,
te-ntorci spășit la mine și-mi ceri iubirea mea?

Iubirea pentru tine de multă vreme a murit,
de-atunci când mare crai zburai ca faunul levit,
o, vrei acum iubire de la mine?
mai bine-ți dau otravă, că asta-mi curge-n vine!

Ai fost un mincinos, un bețivan, curvar și împuțit;
uitata-i, oare, de câte ori menajul tu l-ai pângărit?
o, vrei să te iubesc…, vrei ca să-ți fie bine?
doar ură și dispreț e darul pentru tine!

Am să regret până când moartea, viața mi-a curmat.
că n-am răspuns chemării acelui drăguț băiat
care îngenuncheat mi-a declarat iubirea,
oarbă și surdă, n-am înțeles că tu ești doar amăgirea!

- Dar dintre toate, eu doar pe tine te-am iubit,
nu poți nega, în vorba asta eu, niciodată, n-am mințit!
- ce fariseu, ce ipocrit și ce golan?
tu te-ai iubit pe tine, la fel ca Don Juan!

Eu vrut-am să te urc, dar tu m-ai tras în jos,
cu alcool, cu drog și dragoste pe dos,
măcar nu mai vorbi, acum mai bine taci!
îmi vine să-ți crăp capul, că am o mie unu’ draci…

- Dacă e vorba de-atâta ură și venin,
am să mă duc de aici, și am să mor puțin!
te las, deci, singură și, poate fericită,
să-ți cureți sufletul și fierea otrăvită.

- Dar poți să pleci la lac, să-ți legi de gât și un pietroi!
eu pe mormântul tău juca-voi tontoroi…,
m-aș bucura nespus să pleci din viața mea
mai bine singură, decât cu o lichea…