vântul își apasă sărutul pe mâinile iernii
zburătăcește lumini

unii își lasă aripile
acasă
cei de la birou
se topesc de căldură

alții le lasă-n
birouri
cei de acasă au alergie
la praf

prea multă tăcere
întunecă ferestrele
dau la o parte tristețile și observ

într-un microbuz o femeie se uită pe geam și cântă colinzi ca un copil de opt ani
călătorii o ating rătăciți cu privirea
zâmbetele lor împletesc fulgi

când nu știi unde să îți lași aripile
urci noaptea pe acoperiÈ™

de la etajul 20
lumea
este o hologramă