deși aproape de oameni rămâi cumva dezgolit de semne
pentru că munții vin să îți spună povești despre cel care ai fost
nu te mai recunoști în cercurile tale elian
ai nasturi noi la manta și ghete negre din piele subțire
ai buzunarele pline cu pietre și ochii întorși spre înăuntru mereu
ai totul măsurat și aranjat în cutii doar tu îți lipsești câteodată
și nu mai e nimeni aici să te aducă-napoi să îți spună
stai liniștită e bine totul e bine
uite norii cum trec ia-i sunt ai tăi
călătorește cu ei spre mai departe

orașul te așteaptă e primitor felinarele îți desenează hărțile unor teritorii abstracte
noaptea e multă lumină aici sunt zăpezi care urcă la cer sunt pași pe care îi știi
i-ai învățat pe de rost balet mecanic pianul închis perdeaua acoperă zâmbetul
e o liniște de parcă ai adormit în privirea unui om care nu te va citi niciodată

ridici gulerul umerii strângi pumnii încet mergi mai departe călătorești prin luna ta cea rotundă și neagră
același copil ascuns câteodată într-un avion de hârtie alteori într-un cerc prea colorat
cel mai des într-o barcă pe care ți-ai desenat-o demult
ridici gulerul umerii strângi pumnii și taci iar cât pentru toți cei 1000 de ani primiți la naștere



ascultă acest text în lectura autoarei