trăgând în plămâni ultimii stropi
de ceață rămasă de ieri
pe străzile orașului
mă voi duce în locul lui adam
să mai veghez locul unde îi va fi dat să moară
și colindat de mările pline
de ieri și de tine
mă voi porni în larg să secer
spicele pline de boabe mășcate de lacrimi
în cămașa verde revoltător voi privi străzile asfaltate
căzând în genunchi mă voi ruga
râzând
și voi porni să-mi tai ațele de care atârn
pentru a mă scălda în munții ecuațiilor tale
negura se va naște subit în mine
și-mi va ieși prin mâinile încleștate
în crucea de pe vârf de deal
mamă și tată îmi voi fi
voi da o sfârlă soarelui de metal
îmi voi citi cărțile începute și
voi porni spre tine
nu mă voi teme de străzi întunecate
nici de frig întunecos nici de glod
copilul A îmi va fi ideea
rândurile de case le voi da la o parte
voi face loc soarelui în mijlocul uscatului
pentru a-l pune acolo și pentru a veni la el
să văd cum gâze și insecte
se vor strânge noaptea împrejurul său
aripi voi avea
și ochi
și liniște