ți-am sfărâmat odată oglinda
și cioburile ei le- am împărțit
cerului, pământului,
stelelor, apelor,
codrilor, florilor,
iubirii, despărțirii...
și-n fiecare dăinuie de-atunci
o țandără scânteietoare
o respirație astrală
amprenta pasului tău
în nisipul amintirii...

ai trecut de mână cu timpul
dar un luceafăr mii de ani străluce tânăr
și poate, flori să-ți las ar fi patetic

pe soclul unde odihnește călimara
o sută cincizeci și nouă de lumânări
o sută cincizeci și nouă de stele
s-adaug-o clipă firmamentului
serbând momentul razei tale

apuc străvechiul condei
și notez pe marginea mării
pe-un colÈ› de cer
pe-o mână de glie
pe-un suflu de codru
"La mulți ani, maestre!"