"Viața este o bibliotecă aparținând unui autor. Are câteva cărți scrise de el însuși, dar cele mai multe dintre ele sunt scrise pentru el." ( Harry Emerson Fosdick)

"Cartea este o oglindă: dacă se privește în ea un măgar, n-are cum să vadă imaginea unui apostol."( Wystan Hugh Auden)






Adevăratele cărți sunt cele care, asemenea unor ghizi te călăuzesc spre stele, așa cum corăbiile te poartă spre insule neexplorate. Experiențele lor depuse aidoma unor pietre de aducere aminte în vadul râului de gânduri, te șlefuiesc, schimbă ceva în tine. Ceva spre mai bine.

*

Mă aplec în fața fiecărei cărți, ca înaintea uni cufăr ce-ascunde comori, uitat undeva sub nisip; sedimente de indiferență și lene acoperă deseori izvoare nesondate: așteptăm o ploaie în deșert, când apa se află acolo, lângă noi, sub mantii de litere și cuvinte.
Depinde cum te apropii de carte: ea ți se relevă comoară, dacă-i atingi paginile cum ai mângâia petalele unei flori rare și parfumul ei magic, binefăcător e în stare să te transforme într-un prinț, într-o zână. Privește-o ca rezultatul unei trude, și atunci, asemenea fetei moșului, vei descoperi în micul cufăraș averi inestimabile. Privește-o însă cu aroganță, cu obrăznicia unui tânăr înfumurat, și nu mă voi mira dacă vei afla în carte un cuib de balauri: cuvinte care dor, cuvinte ce mușcă din orgoliu, pedeapsa "Sfintei Vineri", o lege supusă echilibrului universal.

*

Stătea în șezut pe marginea unui pat de spital. L-am invitat să citească o broșură. " Nu pot!", mi-a răspuns. Am rămas șocat o clipă. Atunci, în inima mea s-a conturat deodată viața unui om de țară, copleșit cu truda pământului, care poate, niciodată n-avusese ocazia de-a învăța arta cititului. Mă privea acolo ca un primitiv nobil: mâinile lui aspre zidiseră, alături de atâtea altele, libertatea de care mă pot bucura astăzi. Mi-a părut rău pentru el: nu avea cheia de intrare în peștera doldora de comori. O, cum n-ar fi dorit s-o aibă! Citeam asta în strălucirea de iezer montan a ochilor săi adânci. El, care-și făcuse din iarbă și brazdă alfabet, drept unelte de scris avu plugul, furca și sapa! Biblie i-a fost cerul cu nori și stele, pământul cu flori și izvoare, nevasta cu iubire și zâmbet.

"Nu pot!" Cât mister ascunde simplitatea acestor cuvinte, răsfrângând tăcerea ca jalea unui bucium! În școala lui, pruncii gângureau, oile nășteau behăind, vacile mugeau, cumpăna fântânii era tangentă cu viața și codrul se intersecta cu drumul spre vale. În numărătoarea sa intrau alături de vite, zilele, nopțile, porumbul și roadele pârguite, venite ca un premiu ceresc. Pe matematica aceasta elementară își sprijinea universul.

Și totuși, tânjea în sine după taina aceasta a cititului, care exercita asupra lui o atracție mai puternică decât orice alchimie. Și noi...păstrăm cheia undeva într-un buzunar uitat: de când cu pățania fetei babei, unora ni s-a făcut groază de aceste cufere numite cărți!

( Ah, omule rămas anonim, a fost nevoie oare să te naști d-ta orb ca să-mi dau seama că pot vedea ? )