Am împrumutat subtitlul de la o conferință de arhitectură. Inițial el se referea la dispariția populației tupi sau a spiritului său. Pentru mine el are mai mare legătură cu întrebarea lui Hamlet datorită profetismului tupi-guarani (o ramură din trunchiul mare al populației tupi). La scurt timp după o tentativă de suicid I. P. Culianu publică un eseu numit Religie și putere. Acolo folosește nihilismul pentru a explica profetismul acesta, echivalent cu sinuciderea colectivă a guaranilor.
Influența biografiei asupra operei este o direcție tradițională în critica literară. Voi merge o vreme pe acest fir pentru ca apoi să-l abandonez. Tinerețea lui Ioan Petru Culianu a fost marcată de o serie de traume succesive - cea de a părăsi țara, de a-și vedea cartea topită și apoi tinerețea strivită de statutul de deportat în Italia. Toate acestea sunt cenzuri, frustrări ale sensului. Frustrarea este atît de serioasă încît alimentează un adevărat șantier. Dar aici determinismul biografic începe să se piardă. În acest șantier al imaginarului alegerile sunt atît de variate și luxuriante încat savantul ar avea nevoie de un determinism pe care nu îl găsește. Daca am în vedere doar găsirea drumului prin labirintul scenariilor gnostice (inclusiv prin teoria fractalilor) este clar că soluția nu se afla în biografia lui Culianu și nu i-a fost sugerată de aceasta. Este un lucru aproape de miracol faptul că a găsit o soluție acolo unde atîția alții s-au rătăcit.
Asta nu însemnă că gnoza, profetismul tupi-guarani sau magia lui Giordano Bruno nu îi sunt apropiate în calitatea lor de manifeste împotriva opresiunii și a cenzurii. Gnosticismul se dezvoltă în climatul de luptă a evreilor împotriva ocupantului roman. Gnosticii ajung la exegeze inversate ale Vechiului Testament și la scenarii luxuriante prin detaliul lor. Aceste scenarii erau posibile prin tehnici ale imaginarului similare cu cele folosite de Bruno. În epoca extrem de represivă a Reformei și Contrareformei G. Bruno are o poziție aparent conciliantă, o poziție care nu are nici virulența gnosticilor și nici răspîndirea acestora. El recunoaște nevoia de a interzice magia neagră dar protejează acel tip de magie care se ocupă cu manipularea fantasmelor.
Dar influența biografiei asupra savantului român începe să se termine odată cu „Gnozele dualiste ale Occidentului”. Nu este întîmplător că tot aici Culianu lansează primele pretenții pentru un model al istoriei. O schiță sumară este formulată în eseul Religie și putere dar această schiță genealogică sugerează orientarea istoriei către ceva. În modelul său ulterior istoria poate fi influențată de forțe ideologice care îi rămîn exterioare, astfel că nu mai este vroba de teleologie.
Profetismul tupi-guarani poate fi folosit pentru a ilustra schimbarea de perspectivă. Profetismul Þării fără Rău apare înainte de înființarea unei misiuni iezuite în Paraguay (între 1609 și 1768) sau de raziile vînătorilor de sclavi. Acest tip de profetism nu funcționează în timpul existenței misiunii. Dar după desființarea misiunii el continuă neschimbat pînă la începutul secolului 19. Guarani erau seminomazi și vînători pînă la apariția misiunilor. Bărbații guaranii nu erau foarte muncitori, un motiv de exasperare pentru iezuiți. Cu toate astea imaginea unei Þări fără Rău, unde nu vor mai trebui să muncească și să sufere, s-a format înainte de contactul cu albii.
Căutarea unui Paradis pămîntesc, numit și Eldorado, era o idee sinucigașă. Spre deosebire de situația gnosticilor, guarani nu sunt forțați de presiunea exterioară ba chiar, atît timp cît presiunea albilor se face simțită, aceste mișcări încetează, probabil datorită vînătorilor de sclavi. Una este să te sinucizi și cu totul alta este ca cineva să-ți ia viața sau să te facă sclav.
Interpretarea propusă în Religie și putere este cea a soțiilor Clastres. Discursul profeților karai este în esență nihilist. „El pornește de la ideea că existența umană, supusă legilor naturale și sociale, este imperfectă. [...) Pământul fără de Rău reprezintă negarea condițiilor naturale și în același timp a societății tupi guarani.” (Religie și putere, p. 203)
Puterea obiectivă a societății este bazată pe constrîngeri în timp ce puterea subiectivă a individului depinde de diferite grade de transgresare a constrîngerilor. O creștere nemăsurată a puterii subiective duce la abolirea societății. Succesul profeției nu s-a datorat influenței exterioare ci evoluției triburilor guarani pînă la un nivel care făcea necesară apariția Statului. Profețiile au fost instrumentul folosit de societate împotriva Statului, chiar cu riscul societății
de a se autodistruge.

Nihilismul permite trecere de la o stare socială la alta. Conversiile ne dau un exemplu la îndemână al acestui proces. Conversiunea la o nouă religie sau partid presupune o puternică activitate nihilistă prin care individul se desparte de trecut și de programul instalat în mintea sa. Trecerea de la o stare la alta nu este o simplă schimbare de program, ea are puternice implicații emoționale. Orgoliul de a fi drept și de a nu gândi la fel ca ceilalți, al protestantului, este înlocuit prin Reformă de orgoliul celui care câștigă mai mult și dispune de lucruri sub formă de marfă.
Datorită plasticității creierului uman modificarea unor obiceiuri este la fel de dificilă pentru individ ca pentru un grup social. Paradoxul nihilismului este că el : „ este un instrument de conservare care, pentru a-și atinge scopul, nu dă înapoi în fața aneantizării a ceea ce ar trebui să păstreze"
Din același motiv inovațiile științifice au nevoie de șocuri care să demoleze obiceiurile existente (teoria popperiana). În cazul analizei lui Culianu șocul a fost cauzat de constatarea următoare : nihilismul « i-ar transforma pe nihiliștii ruși în cei mai aprigi apărători ai țarismului și pe teroriștii din Fracțiunea Armata Roșie în partizani neînțeleși ai capitalismului... Caricatura deservește, desigur, un fond de adevăr care se exprimă prin teza celor doi: anume că orice distrugere implică nostalgia după ceva mai bun, proiectată uneori asupra trecutului. »
Și Culianu continuă: „ s-ar putea ca P. Clastres să meargă prea departe cînd îi atribuie cuiva care are magaziile pline de bunătăți înțelepciunea de a le distruge, ca să nu fie silit să angajeze un administrator ce s-ar putea dovedi infam (Statul). Cei mai mulți dintre oameni n-au avut această înțelepciune.
Dacă procesul social descris de cei doi Clastres pare să aibă cauze de o altă natură decît aceea găsită de ei, el rămâne pertinent pentru o anumită atitudine mentală care (…) se aplică suficient de bine originilor gnosticismului. »
Concluzia este că pentru a găsi calea cea bună prin hățișul opiniilor științifice obiceiurile și experiența (sau biografia) nu reprezintă decît un obstacol. Partea de sublimare, partea cu adevărat creatoare presupune depărtarea de biografie. Este clar că avem o durată de viață limitată și o rațiune oscilantă dar folosirea acestor repere biografice în gîndire nu face decît să amplifice problema. Pentru a vedea corect trebuie să vezi de sus și de foarte departe. Lucrul acesta este posibil doar prin intuiție din moment ce creierul nostru a fost modelat de ceea ce cunoaștem deja și astfel ne împiedică să cunoaștem lucruri noi.