1909

Ieri a trecut pe aici arhiereul și am vorbit cu el deschis, dar cu multă atenție, nu i-am vorbit despre păcatele instituției lui. Și ar fi trebuit s-o fac... (...) El, evident, ar fi vrut să mă convertească, iar dacă n-ar fi reușit, atunci să mă distrugă, să micșoreze influența mea dăunătoare, după părerea lor, asupra credinței în biserică. M-am simțit tare stânjenit că m-a rugat să-i dau de știre când am să mor. De n-ar scorni ei ceva care să-i facă pe oameni să creadă că m-am „căit” înaintea morții. Și de aceea declar, deși cred că mă repet, că nu pot să mă întorc la biserică, să mă împărtășesc înaintea morții, așa cum nu pot să rostesc înaintea morții cuvinte murdare sau să privesc imagini obscene. De aceea tot ce vor spune despre căința mea dinaintea morții și despre împărtășanie e minciună. Spun asta fiindcă sunt oameni pentru care, potrivit convingerii lor religioase, împărtășania e un act religios important, manifestarea năzuinței către Dumnezeu. Pentru mine orice asemenea acțiune exterioară, cum e împărtășania, ar fi o tăgăduire a sufletului, a binelui, a învățăturii lui Hristos, a lui Dumnezeu. (22 ianuarie)

... Așa cum mie mi s-a insuflat din copilărie să-mi canalizez întreaga energie spre vitejia vânătorii și a războiului, putem insufla copiilor să-și îndrepte întreaga energie către lupta cu sine, către sporirea iubirii. (24 ianuarie)

... Rațiunea e importantă și obligatorie doar aici, printre oameni, însă dacă ne imaginăm viața după moarte, nu numai că ne-o putem închipui lipsiți de călăuza rațiunii, ci chiar trebuie să ne-o închipuim astfel. Acolo altă călăuză va ocupa locul pe care aici îl ocupă rațiunea. (2 februarie)

Viața are patru trepte: prima animalică, pruncia; a doua imitația, ascultarea de îndemnul „fă ce fac toți ceilalți”, copilăria; a treia treaptă, tinerețea, e pentru gloria lumească; a patra, pentru suflet, pentru Dumnezeu, adevărata viață. Toate patru rămân întreaga viață. A doua, tradiția, inerția, hipnoza, „fă ce fac ceilalți”, este motorul principal a 99% din activitatea omenească în familie, din deprinderile sociale, din cadrul statului și religiei. (6 februarie)

Omul înțelept poate să spere și să aștepte un singur lucru: moartea. (19 februarie)

Noi, făpturile minuscule separate, cu simțurile noastre exterioare întâmplătoare (pot fi milioane de simțuri diferite; vedem cât sunt de diferite la animale), creăm lumea prin aceste simțuri, o lume recognoscibilă pentru noi, cu animale microscopice și corpuri cerești, și trăim cu convingerea deplină că lumea e într-adevăr așa și numai așa. Ce prostie! Ca să nu mai vorbim de faptul că această lume e absurdă în timpul infinit din trecut și din viitor și în spațiul infinit, cu bucăți infinite de materie și particule de materie la fel de infinit mici, adică o prostie absolută. Ca să nu mai vorbim că (oare nu-i evident?) ceea ce numim noi lumea existentă cu adevărat este produsul simțurilor unei făpturi dăruite întâmplător cu simțuri excepționale, omul. Așa că lumea pe care ne-o imaginăm ca fiind singura existentă e doar una din nenumăratele posibile. Și știm că așa este pentru că știm din participarea la ea că există o altă lume, care nu depinde de anumite simțuri, lumea spirituală, una și numai una. Nu putem spune că noi cunoaștem această altă lume, dar putem și trebuie să spunem că există. Și e o mare binecuvântare să știm că ea există. (21 februarie)

Simt apropierea morții, iar dacă a muri este ce am simțit ieri și în parte azi, atunci e una dintre cele mai bune stări prin care am trecut în viața asta. (27 februarie)

Murind, simți ce simte un copil părăsit când se întoarce la o mamă iubită și iubitoare. (28 februarie)

Am citit în ziar despre execuții, despre nelegiuirile care au dus la execuțiile cu pricina și mi-a devenit atât de limpede corupția bisericii. O corupție sub acoperirea creștinismului, prin pervertirea cugetului, și a statului, prin legiferarea, nu numai justificarea, dar și prin preamărirea mândriei, ambiției, lăcomiei, umilirii oamenilor și mai ales a oricărui fel de violență, a omorurilor din timpul războaielor și a execuțiilor. S-ar părea că e atât de limpede, dar nimeni nu vede, nu vrea să vadă asta. Și ei, toți, biserica și statul deopotrivă, deși văd cum proliferează răul, continuă să-l producă. Ca și cum niște oameni care știu doar să are pământul și au numai unelte pentru arat, care pot supraviețui numai prin munca lor, prin arat, ar ara ogorul pe care cresc deja grânele.
Dacă la timpul lor Biserica și Statul au fost necesare, în vremurile noastre ele sunt vădit dăunătoare și corupte. (6 martie)

Din ce în ce mai limpede și mai insistent se cere formulată ideea că una din principalele cauze ale nenorocirilor prin care trece omenirea este inerția, acceptarea unor forme ale vieții deja DESUETE: biserica, statul, știința. A ara peste grâne, a îmbrăca, adult fiind, haine de copil și a le sfâșia, coase la loc, ajusta și a nu înțelege că NU MAI E NEVOIE DE ELE, că trebuie aruncate și făcute altele noi. (7 martie)

Nu ne e dat să cunoaștem importanța, semnificația consecințelor faptelor noastre. O vorbă bună spusă unui cerșetor beat poate avea urmări mai importante și mai bune decât cea mai minunată lucrare în care se formulează cu acuratețe legile vieții. Și de aceea, în alegerea faptelor noastre nu ne putem conduce după consecințele pe care le presupunem, ci doar după demnitatea morală pe care fapta o are pentru noi. (10 martie)

Nici unul dintre păcate: hoția, desfrânarea, omorul și altele nu face nici 1/100000 din răul pe care îl aduce justificarea celei mai mici slăbiciuni.
Toate grozăviile săvârșite de guverne și smintelile răspândite de biserică se bazează pe asemenea justificări religioase, patriotice, socialiste. (23 martie)

Ridicarea căsătoriei la rang de taină, pe de o parte, iar pe de altă parte la rang de formă a binelui suprem al vieții nu e decât o rătăcire ordinară. E ca și cum mâncatul ar fi ridicat la rang de taină sau de binefacere supremă. (19 martie)

Poruncilor să nu ucizi, să nu furi, să nu preacurvești trebuie să le adăugăm: nu cere. (17 aprilie)

Cel mai bun și cel mai rău lucru e iubirea de sine, egoismul. Întrebarea este doar cine e cel pe care-l iubesc mai mult decât orice? Dacă este eul trupesc, e rău, dacă e eul spiritual, e cel mai bun lucru care poate fi.... (5 mai)

Marii gânditori – Hristos, Lao Tze vor dezvălui adevărul, oamenii mai prejos de ei în duh, ucenicii (Pavel), îl vor coborî, îl vor adapta majorității. Majoritatea îl va coborî și mai mult, va născoci legende. Cu cât este mai larg cercul, cu atât este mai mărunt adevărul. Și apoi se vor ivi oameni străini de credință care vor consolida totul. (13 mai)

Sărbătorirea e semn rău pentru mine. Sărbătorirea lui Mecinikov (biolog rus, laureat al premiului Nobel – n. trad.) mi-a dat de gândit. Amândoi suntem, evident, oameni găunoși dacă am făcut în asemenea măsură pe plac mulțimii. Mă consolează numai faptul că pe mine mă critică nu invidioșii, ci mă critică serios și revoluționarii și fețele bisericești, clericii. (22 mai)

Există două prejudecăți grosolane și dăunătoare: prima, că Dumnezeu care a făcut lumea și pe om i-a dat acestuia o lege concretă, exprimată în cuvinte; a doua, că lumea cunoscută prin simțurile noastre e în realitate așa cum ni se prezintă, iar viața noastră, adică legea vieții noastre, se definește prin raporturile noastre cu această lume... (22 mai)

Cruzimea nu e proprie omului și se explică doar prin îngustimea scopului, concentrarea eforturilor vieții asupra scopului. Cu cât scopul e mai îngust, cu atât apariția cruzimii e mai probabilă. Iubirea are ca scop binele altora și de aceea e incompatibilă cu cruzimea. (2 iunie)

Cruzimea și nedreptatea provoacă revoltă numai la început. Apoi te deprinzi. Iar când te naști și trăiești în ele, ca acum, când au cotropit pământul, nici măcar nu mai poți să le vezi. (14 iunie)

Doi oameni deștepți și buni când sunt răzleți devin proști și răi când se întâlnesc. Ce poate ieși bun când se adună 20, 100, 1000, când se adună toți? (21 iunie)

O stare de spirit proastă nu numai că nu e dăunătoare, dar e utilă pentru a lucra asupra ta însuți. (23 iunie)

Oare în loc să credem că mintea nu lucrează bine din pricina insuficientei irigări a creierului cu sânge sau sufletul nostru e înnegurat fiindcă avem probleme cu ficatul, n-am putea spune că creierul e insuficient irigat și avem probleme cu ficatul pentru că mintea funcționează slab iar sufletul e înnegurat? Cele două sunt inseparabile. Cauza e în același timp efect. De obicei însă considerăm materia drept cauză a sufletescului fiindcă atenția noastră e îndreptată asupra transformărilor materiale, iar nu asupra celor sufletești. (23 iunie)

Adevărata cunoaștere e una singură: a ști cum să trăiești. Oamenii știu multe, dar nu știu și chiar au impresia că nu trebuie și n-au nevoie să știe cum să trăiască. Cunoștințele inutile le ocupă mintea și-i împiedică să știe ce trebuie să știe. (30 iunie)

Vârsta cea mai grea, vârsta critică e cea la care omul încetează să mai crească, să prindă puteri... cred că în jur de 35 de ani. Dezvoltarea, creșterea corpului încetează și trebuie să înceapă dezvoltarea, creșterea spirituală. Cei mai mulți nu înțeleg asta și continuă să fie preocupați de creșterea corporală, iar consecința acestei direcții greșite este păgubitoare. (5 iulie)

Nu pot să nu mă mir de ce Dumnezeu a ales un netrebnic ca mine pentru a se adresa prin el oamenilor. (5 iulie)

La început trebuie să te delimitezi net de părerea oamenilor, așa încât părerea falsă, umilitoare a celorlalți despre tine să nu te atingă. Vei fi înspăimântat și singuratic, dar dacă reușești să treci peste asta, să pui totul înaintea Dumnezeului din tine, înaintea conștiinței tale, cât de puternic, de ferm și de liber vei fi... (12 iulie)

Am născocit o rugăciune pentru întâlnirea cu fiecare om: Ajută-mă Doamne să mă port cu această manifestare a Ta cu respect și iubire, să mă gândesc numai la judecata Ta, iar nu la cea a oamenilor. Și asta mă ajută foarte mult. (19 iulie)

Așa cum degetul meu mic poate avea conștiință de sine numai dacă eu vreau să am conștiința lui, la fel pot și eu avea conștiință de sine atunci când Dumnezeu are conștiința de Sine în mine. Dar, așa cum degetul meu mic nu poate înțelege tot corpul, la fel nu pot nici eu înțelege pe Dumnezeu care are conștiința de Sine în mine. (22 iulie)

Vorbești cu un om despre lucruri simple, clare, s-ar părea chiar necesare și indispensabile pentru fiecare, iar el așteaptă doar ca tu să termini. Și când ai terminat răspunde cu raționamente viclene, foarte iscusit legate de problema în discuție. Tu te miri, ce-o mai fi și asta? E un om interesat de orice cunoștințe și capabil să înțeleagă, știe matematică, rezolvă minunat probleme de șah și acum, brusc, dovedește asemenea lipsă de înțelegere. De ce? Fiindcă simte că ideea ta distruge poziția lui, iar el pune mai mult preț pe poziția lui decât pe adevărul ideii. De aceea nu pricepe, nu vrea să priceapă ce spui.
Iată explicația tuturor raționamentelor absurde, recunoscute de științele care domnesc în ziua de azi. Toate astea fiindcă oamenii se împart în două categorii: pentru unii Ideea conduce viața, pentru alții invers. Aici e cheia pentru explicarea nebuniei lumii. (28 iulie)

Tot răul vine din faptul că, pervertind Ideea, oamenii o obligă să slujească în folosul lor. (28 iulie)

Oamenii nu înțeleg adevărul și născocesc sofisme ciudate pentru a-l putea respinge sau pentru a-și apăra poziția, sau pentru a nu accepta că întreaga lor muncă a fost timp pierdut zadarnic și dăunător. (1 august)

Se spune nu te gândi la moarte, iar moartea nu va exista. De fapt e exact invers, adu-ți aminte neîncetat de moarte și vei avea viața pentru care nu există moarte. (5 august)

Inacțiunea (potrivit lui Lao Tze) e mai importantă decât acțiunea, pentru că acțiunea e de cele mai multe ori în afara puterilor noastre, dar inacțiunea ne stă mereu la îndemână. Toate poruncile clare – nu ucide, nu fura, nu minți, nu preacurvi, sunt întotdeauna negative. Poruncile pozitive se pot referi doar la activitatea spirituală, care e mereu liberă: iubește, dorește-i altuia ceea ce-ți dorești ție... Inacțiunea lui Lao Tze decurge din credința lui (din temeiul metafizic ca să folosesc un cuvânt urât), din credința că Tao este și în cer și în om, sau că Dumnezeu este în același timp de sine stătător și în om. Învățătura lui Lao Tze constă în a nu acționa, adică a nu face ce vrea omul din tine, ci a-l lăsa pe Tao, Dumnezeul cel care locuiește în tine să înfăptuiască prin tine ce vrea El. (13 august)

Oricât de bine ai exprima conștiința importanței și sensului vieții tale, exprimarea însăși diminuează importanța celor exprimate. (25-26 septembrie)

Omul s-a născut în casa tatălui său, a primit o educație și putea să continue să trăiască lucrând pentru tatăl său, dar viața asta i s-a părut și grea și fără sens. Atunci a părăsit casa și a plecat în căutarea altei vieți, a altei munci. A umblat din loc în loc, ba nu-i plăcea ceva, ba nu era acceptat și era gonit, și atunci, ajuns la capătul răbdării, și-a amintit de casă. Și numai atunci a găsit binele, la întoarcerea la cel de care fugise, la tatăl lui.
La fel se întâmplă și cu viața oamenilor care lasă în urmă viața firească trăită după voia Tatălui Dumnezeiesc și întru slujirea Lui. La fel suferă ieșind din voia Lui și tot așa găsesc liniștea și bucuria întorcându-se acasă, la El, la împlinirea voinței Lui. (27-28 septembrie)

... Simțurile noastre receptează pipăind, iar pentru pipăit e nevoie de materie. Însă materia este cea care ne separă de Tot. Materia e necesară separării noastre. Dar de ce să nu ne închipuim alte ființe care pot recepta impresii și care nu sunt separate prin materie, ci prin altceva. Așa că noi, trăind iluzia materiei, nu cunoaștem, nu avem cum să cunoaștem aceste ființe imateriale, fiindcă nu știm ce le separă de Tot, la fel cum nici ele nu ne pot cunoaște pe noi și ceea ce ne separă, materia care pentru ele nu există. Toatea astea sunt fleacuri, dar m-au captivat fiindcă mi-au arătat parcă mai pregnant că lumea noastră e numai una din infinitul număr de lumi. (29-30 septembrie)

Eu ca ființă separată sunt o iluzie. Eu sunt unul dintre organele infinit mici ale Întregului infinit mare, inaccesibil mie. Rolul meu este să slujesc acestui Întreg, așa cum slujește corpului fiecare celulă, fiecare părticică. E culmea nebuniei să-mi închipui că sunt o ființă separată, independentă. Sunt numai un organ. Nu există nici un „eu”. Există numai obligația și posibilitatea de a sluji Întregului, având conștiința bucuriei acestei slujiri. Slujirea e posibilă numai dacă organul e unit cu Întregul. Unirea cu Întregul se înfăptuiește prin iubire. Deci iubirea nu e scopul Întregului (Dumnezeu nu este iubire), ci doar condiția în care organul, ceea ce mi se prezintă ca fiind „eu”, se contopește cu Întregul. Scopul Întregului nu-mi este însă accesibil, deși știu că slujesc Lui. (21 octombrie)

Una din principalele cauze pentru care intelectualii noștri sunt limitați este goana după modernitate, stăruința de a afla sau măcar de a avea idee despre ce s-a scris în ultima vreme. „De n-aș rata ceva”. Iar în fiecare domeniu se scriu munți de cărți. Și toate, dacă ne luăm după ușurința cu care sunt pomenite în conversație, sunt accesibile. Despre orice ai vorbi: „Dar pe Celpanov, Kuhn, Breding i-ați citit? Dacă nu i-ați citit , nu vorbiți”. Și trebuie să te grăbești să-i citești. Dar sunt munți întregi. Graba asta și împuierea capului cu modernitate trivială, încâlcită, exclud orice posibilitate a cunoașterii serioase, adevărate, necesare. Eroarea e atât de limpede! Avem deja rezultatul gândirii celor mai mari cugetători care s-au distins în cursul a mii de ani dintre miliarde și miliarde de oameni, iar rezultatul gândirii lor a fost cernut prin sita vremii. Tot ce e mediocru a fost aruncat, a rămas numai ce e original, profund, necesar. Au rămas Vedele, Zoroastru, Buddha, Lao Tze, Confucius, Mencius, Hristos, Mahomed, Socrate, Marc Aureliu, Epictet, iar dintre cei noi: Rousseau, Pascal, Kant, Schopenhauer și mulți alții. Oamenii care aleargă după modernitate nu știu nimic despre toate astea, ei își împuie capul cu pleavă, gunoi care se va cerne și din care nu va rămâne nimic. (23 octombrie)

Am înțeles foarte limpede influența buimăcitoare a „științei”, adică memorarea ideilor altora. Nimic nu atrofiază, nu ucide mai mult capacitatea de a avea ideile tale și de a ști cum să le dirijezi decât această îngrămădire a ideilor străine. (1 noiembrie)

Nu-mi place, chiar consider de prost gust tratarea poetică, artistică și dramatică a problemelor religioase, filozofice și religioase, ca în Faust al lui Goethe și în altele. Despre aceste chestiuni trebuie ori să nu vorbim deloc, ori să vorbim cu cea mai mare atenție și precauție, fără retorică, vorbe mari și, Doamne ferește, rimă. (3 decembrie)

Nu vreau să fiu creștin, la fel cum n-aș sfătui pe nimeni să fie brahman, budist, confucianist, taoist, mahomedan etc. Toți trebuie să găsim, fiecare în credința noastră, ce ne e comun tuturor și, renunțând la ce ne e doar nouă caracteristic, să păstrăm ce avem comun. (3 decembrie)

Dacă-ți vezi viața ca pe ceva care-ți aparține, viața ta va fi permanentă neliniște, dezamăgire, amărăciune, nenorocire. Dacă o vezi ca pe o condiție pentru a-i sluji Stăpânului, viața ta va fi pace, mulțumire, bucurie și bunăstare.
Oriunde m-aș trezi, acela este locul unde m-a trimis Stăpânul. Și orice forțe, mari sau mici, spirituale și corporale, simt în mine, toate aceste forțe sunt uneltele date de Stăpân pentru a-mi îndeplini munca încredințată, fie locomotivă, topor sau mătură. Însă munca pe care Stăpânul ne-a poruncit s-o facem o aflăm de îndată ce încetăm să fim preocupați de treburile noastre personale, născocite de noi. Și e o singură muncă, manifestarea iubirii, contopirea cu toți. Iar acest lucru poate fi săvârșit întotdeauna, pretutindeni, în condițiile oricăror forțe. (9 decembrie)

... Orice încercare a lucrătorului de a ghici în ce constă lucrarea stăpânului este o irosire a forțelor... (11 decembrie)

Copiii sunt deosebit de drăgălași pentru că trăiesc mereu în prezent. Chiar și visele lor sunt viață trăită în prezent, ei nu încalcă legile vieții. (13 decembrie)

Oamenii rătăciți sunt întotdeauna mai numeroși decât cei ce nu rătăcesc deloc sau rătăcesc doar puțin. De aceea forța esențială și cea mai puternică este mereu de partea celor dintâi. În condițiile succeselor civilizației, ale căilor de comunicație, ale tiparului, mai ales ale presei zilnice, această putere se înzecește. (17 decembrie)


1910

Mi-am amintit atât de pregnant că la 81 de ani am aceeași conștiință a „eului” ca la 5 sau 6 ani. Conștiința e imobilă. De aceea și există acea mișcare pe care o numim timp. Dacă timpul trece, trebuie să existe ceva care stă pe loc. Stă pe loc conștiința „eului” meu. Aș vrea să spun același lucru despre materie și spațiu. Dacă există ceva în spațiu, atunci trebuie să existe și ceva imaterial, nonspațial. Nu știu încă în ce măsură pot face această ultimă afirmație. (15 ianuarie)

Spațiul și materia, timpul și mișcarea, la fel ca numărul, sunt concepte pe care nu avem dreptul să le atribuim fenomenelor din afara timpului și spațiului cum sunt sufletul, Dumnezeu... Nu putem spune despre Dumnezeu că El este unul sau trei (număr), sau despre suflet că va fi sau este „pe lumea cealaltă”. Toate aceste concepte sunt spațiale și temporale și de aceea, în raport cu ceva din afara timpului și spațiului, n-au nici un sens.
Vorbim despre viața sufletului după moarte. Dar dacă sufletul va trăi după moarte, atunci trebuia să trăiască și înainte de viață. O veșnicie unilaterală e absurdă. (21 ianuarie)

... Nu nemărginirea timpului și materiei în spațiu sunt uimitoare, ci uimitoare e, aș spune, prostia infinită a oamenilor care cred că fenomenele materiale sunt ușor de înțeles, care se mulțumesc să explice viața fără să simtă necesitatea recunoașterii unei componente spirituale. (17 martie)

Iubirea de Dumnezeu și conștiința de Dumnezeu sunt aidoma gravitației pământului și atragerii pământului către un centru mai mare, iar a aceluia către un centru și mai mare și așa la nesfârșit. Dragostea față de semeni, față de animale, este tot o atracție a obiectelor supuse legii universale a gravitației (...) Așa cum nu cunoaștem și nu ne putem nici măcar închipui centrul comun al atracției, la fel nu-l putem cunoaște și nu ni-l putem închipui pe Dumnezeu. Dar, așa cum acest centru de neînțeles există fără îndoială, la fel de neîndoielnică este și existența lui Dumnezeu. (4 aprilie)

Diavolul trufiei este atât de șiret și de iscusit, încât de îndată ce începi să te judeci cu cea mai mare sinceritate și-ți vezi toate ticăloșiile, el e deja prezent și începe să-ți șoptească: Iată, vezi ce bun ești, nu ca ceilalți, ești smerit și te condamni singur, ești bun. (11 aprilie)

Patriotismul este imposibil pentru omul care crede cu înțelepciune măcar în ceva. (11 aprilie)

Una dintre principalele cauze ale sinuciderilor în lumea europeană este falsa doctrină creștină a Bisericii despre rai și iad. Lumea nu crede în rai și iad, dar între timp ideea că viața trebuie să fie rai sau iad i s-a întipărit atât de tare în minte încât nu acceptă înțelegerea rațională a vieții așa cum e ea, nu ca rai sau iad, ci ca luptă, luptă neîntreruptă, neîntreruptă fiindcă viața înseamnă tocmai luptă, dar nu lupta teoriei darwiniste dintre ființe, dintre indivizi și ființe, dintre indivizi, ci lupta forțelor spirituale cu limitele lor trupești. Viața este lupta dintre suflet și trup. Înțelegând astfel viața, sinuciderea e imposibilă, inutilă, absurdă. Binele se află numai în viață. Eu caut binele. Cum să plec din viață pentru a găsi binele? Caut ciuperci. Ciupercile cresc numai în pădure. Cum să ies din pădure ca să găsesc ciuperci? (1 mai)

Mașini pentru a face ce? Telegraful (telefonul), pentru a transmite ce? Școlile, universitățile, academiile, pentru a învăța ce? Ședințe, pentru a discuta ce? Cărți, ziare, pentru a răspândi informații despre ce? Căi ferate pentru a merge încotro? Și cine merge? Milioane de oameni adunați și supuși unei singure autorități, pentru a face ce? Spitale, doctori, farmaciști, pentru a prelungi viața, dar pentru ce s-o prelungească?
De dragul lui Dumnezeu, ba nu de dragul Lui, ci de dragul vostru, veniți-vă în fire. Înțelegeți nebunia vieții voastre. Măcar un ceas desprindeți-vă de fleacurile în care sunteți prinși și care vi se par atât de importante: toate milioanele voastre, jafurile, premeditarea crimelor, parlamentele, științele, bisericile voastre. Măcar un ceas desprindeți-vă de toate astea și priviți-vă viața, priviți-vă pe voi, priviți-vă sufletul care sălășluiește în trupul vostru pentru un timp scurt și incert, veniți-vă în fire, uitați-vă la voi și la viața din jurul vostru, înțelegeți toată nebunia voastră și înfiorați-vă. Înfiorați-vă și căutați-vă salvarea (...)
Veniți-vă în fire preț de un ceas și veți vedea limpede că singurul lucru important în viață nu-i ceva exterior. Avem nevoie doar de ce se află în noi înșine. Numai de-ați înțelege că n-aveți nevoie de nimic, absolut nimic, în afara unui singur lucru: să vă salvați sufletul, căci numai așa putem salva lumea. Amin. (10 mai)

Cât de ușor e de însușit ceea ce numim civilizație pentru fiecare om în parte și pentru popoare! Termină o universitate, curăță-ți unghiile, folosește serviciile croitorului și frizerului, călătorește în străinătate și iată un om civilizat în toată splendoarea lui. Iar pentru popoare, cât mai multe căi ferate, academii, fabrici, dreadnought-uri (ambarcațiuni de luptă – nota trad.), cetăți, ziare, paria, parlamente și iată cel mai civilizat popor. De asta se și agață oamenii de civilizație, iar nu de educație, oamenii și popoarele deopotrivă. Prima se obține ușor, nu cere mari eforturi și este acceptată, a doua, dimpotrivă, cere eforturi mari și nu numai că nu este acceptată, dar este întotdeauna disprețuită și urâtă de majoritatea oamenilor, fiindcă demască minciuna civilizației. (12 mai)

Să te înalți până în punctul de unde te poți vedea. Asta-i totul. (20 mai)

Când stai de vorbă cu un om, nu trebuie ca el să vadă că-l iubești, ci tu trebuie să simți adevărata dragoste. E foarte important. (22 mai)

Adevărata religie este înainte de toate căutarea religiei. (14 iunie)

Ce comic e să ne închipuim că materia este lucrul cel mai clar și temelia a tot, când de fapt materia este doar un mijloc de comunicare a principiului spiritual în sine, din care a emanat tot ce este separat (așa l-am numit la început). Ar trebui să adaug că materia este un mijloc de comunicare a principiului spiritual în sine (din care a emanat tot ce este separat) numai în tandem cu mișcarea. (27 iunie)

Omul care nu trăiește pentru sine, ci pentru împlinirea legii divine, în afara consecințelor vizibile ale lucrării sale bune, provoacă și consecințe infinit importante pe care nu le vede. La fel ca albina care, adunând miere pentru semenele ei, polenizează plantele de care n-are nevoie doar specia ei, ci și mii de alte specii. (27 iunie)

Credința oamenilor nu e decât prejudecată. Oamenii preferă credința în locul conștiinței, pentru că cea dintâi este mai hotărâtă și mai ușoară, la fel de hotărâtă și de ușoară ca respectarea unui obicei și se transformă repede în obișnuință, dar credința însăși e labilă, nestatornică și nu duce la evoluția vieții spirituale. Este mereu imobilă și înfocată, provoacă dorința de comunicare a oamenilor, și nici nu se poate altfel, din moment ce se bazează pe opinia comună și cu cât mai mulți oameni o împărtășesc, cu atât este mai hotărâtă. Credința este un lucru lumesc, o condiție confortabilă pentru viața trupească. Conștiința lui Dumnezeu ține de suflet, e o condiție indispensabilă vieții înțelepte, bune. Credința e mereu en stationnaire (în nemișcare – nota trad.), conștiința e mereu în mișcare. Pentru cei credincioși, mișcarea vieții se desfășoară în domeniul corporal, pentru cei care au conștiință, în domeniul spiritual. (20 iulie)

Vă întrebați cum să înțelegeți un cuvânt sau altul din Evanghelii, Apocalipsă sau Biblie, găsind în aceste cuvinte ceva fie contradictoriu, fie neclar, fie chiar absurd. La această nelămurire răspund: trebuie să citiți Evanghelia și toate cărțile cunoscute drept Sfânta Scriptură și să analizați conținutul lor la fel cum analizăm conținutul tuturor cărților pe care le citim, și de aceea dacă întâlniți ceva contradictoriu, neclar sau absurd, nu căutați explicații, ci treceți mai departe, dând importanță și semnificație doar acelor lucruri care corespund bunului simț și mai ales cugetului vostru. Numai dacă aveți această atitudine față de așa numita Sfântă Scriptură citirea ei și mai ales a Evangheliei poate fi de folos. (21 iulie)

Știința este azilul de bătrâni sau mai degrabă tărâmul succesului pentru gloată, iar ea e deschisă oamenilor celor mai obtuzi din punct de vedere intelectual și moral. Ocupându-se cu știința omul poate să nu fie conștient de ce face, numărând gângănii sau enumerând cărți și transcriind din ele ceea ce corespunde unei teme alese, poate să nu gândească deloc sau să născocească o teorie oarecare în acel domeniu mort și inutil, și să fie pe deplin încredințat că face cea mai importantă treabă din lume. (21 iulie)

Există o lege eternă, umană, a iubirii, iar oamenii de știință plini de prejudecăți, studiind animalele, au descoperit legea luptei și o atribuie legii omenești. Ce sminteală! (26 iulie)

Omul are conștiința că este Dumnezeu și are dreptate, pentru că Dumnezeu este în el. Are conștiința că este un porc și iarăși are dreptate, pentru că și porcul este în el. Dar se înșeală amarnic când își închipuie că porcul din sinea lui este Dumnezeu. (27 iulie)

Nu recunoaștem legea iubirii care îi este proprie omului. Ne-a fost dezvăluită de cei mai mari înțelepți ai lumii și o știm bine în sufletul nostru. Dar pentru că nu o vedem aplicată în lumea materială, ci în schimb vedem, VEDEM, legea luptei, proprie animalelor, o recunoaștem pe aceasta și o atribuim omului. Ce rătăcire îngrozitoare! Și tocmai ea este concepția despre lume pe care o au cei mai luminați oameni. (27 iulie)

Cu cât renunțarea la sine este mai mare, cu atât este mai greu să rămâi smerit, și invers. (5 august)

Ce îndrăzneală sau nebunie îngrozitoare sau mai degrabă uluitoare a misionarilor care, pentru a-i civiliza, pentru a-i lumina pe „sălbatici” îi învață credința lor bisericească. (5 august)

E de ajuns să capeți conștiința faptului că ești smerit și imediat încetezi să mai fi smerit. (10 august)

În loc să învețe să trăiască în iubire, oamenii învață să zboare. Zboară prost, dar, doar pentru a învăța cât de cât să zboare, încetează să învețe să-și trăiască viața în iubire. E ca și cum păsările ar înceta să zboare și ar învăța să alerge sau să construiască biciclete și să meargă pe ele. (14 august)

Mi-e limpede că nici mersul meu, deplasarea mea corporală, nici gândurile mele nu reprezintă viața. Ce este viața? Cunosc un singur răspuns: viața e eliberarea principiului spiritual al sufletului din trupul care îl îngrădește. Și de aceea e limpede că acele condiții pe care le considerăm catastrofe, nenorociri despre care spunem: asta nu e viață (așa cum spuneam și credeam eu despre situația mea), tocmai ele reprezintă viața sau, în ultimă instanță, posibilitatea ei. Numai în acele situații pe care le numim catastrofe și în cadrul cărora începe lupta dintre suflet și trup, numai atunci devine posibilă adevărata viață, viața însăși, dacă ne luptăm fiind conștienți de asta, i.e. sufletul biruie trupul. (24 august)

Viața în timp și spațiu îmi dă posibilitatea să devin conștient de atemporalitatea și spiritualitatea mea, adică de independența mea față de timp și spațiu.
Dacă n-ar exista mișcarea în timp și spațiu, n-aș fi conștient de faptul că sunt noncorporal și atemporal: nu ar exista conștiința.
Numai având conștiința „eului” meu neschimbător, noncorporal pot să înțeleg corpul, mișcarea, timpul, spațiul. Și numai deplasarea materiei în timp și spațiu îmi dă posibilitatea să am conștiința de sine. Una o determină pe cealaltă. (24 august)

La început ți se pare că „eu-l”, ego-ul se mișcă odată cu lumea întreagă, dar cu cât trăiești mai mult, cu atât e mai limpede că eu nu mă mișc, că eu-l, adevăratul meu „eu” este nemișcat, se află în afara timpului, iar întreaga lume trece pe lângă acest „eu”, împreună cu trupul meu care chelește, căruia îi cad dinții, slăbește. Întreaga lume trece pe lângă „eu” eliberându-l de iluzia vieții în timp. (2 septembrie)

Viața fără înțelegerea sensului ei, adică fără religie, e ceea ce se numește nebunie. Când nebunia se generalizează până atinge un mare număr de oameni, se manifestă cu obrăznicie și ajunge până la cel mai înalt grad al încrederii în sine. Și atunci oamenii în toate mințile sunt considerați nebuni și sunt trimiși după gratii sau executați. (4 septembrie)

Așa cum tot ce e material tinde să se unească, după legea atracției, la fel și tot ce e spiritual tinde să se unească, după legea iubirii. (4 septembrie)

Am murit iar spiritul meu a încetat să trăiască în trupul meu, dar adevăratul meu „eu”, spiritul meu, trăiește și va continua să trăiască în alte ființe care m-au înțeles și mă înțeleg... (4 septembrie)

Materialiștii spun fără înconjur că, prin cercetările lor științifice experimentale, au explicat totul și l-au redus la legile generale. A mai rămas un singur fenomen psihic, neînsemnat, care n-a fost redus la o explicație bazată pe experiment, dar asta ne tardera pas (nu va întârzia – nota trad.)
Uimitoare prostie sau mai degrabă nebunie, ba cu tot respectul am putea spune că au luat-o razna! Tot ce stă la baza vieții, tot ce înseamnă viață și ar trebui să fie piatra de temelie a oricărui studiu, e lăsat pe dinafară în speranța că zilele următoare va fi explicat de cutare profesor de la Berlin sau Hamburg. Uluitor! (5 septembrie)

Ah, de-aș ține minte mereu, când sunt în fața unui om, că mă aflu chiar în fața lui Dumnezeu, în fața manifestării lui supreme, care mi-e accesibilă. (5 septembrie)

Nu maternitatea e rostul suprem al femeii. (15 septembrie)

Cunoașterea și știința sunt lucruri diferite. Cunoașterea e totul, știința e un fragment. La fel ca diferența dintre religie și biserică. (24 septembrie)

Trebuie să țin minte că sufletul meu nu e ceva, cum se spune, divin, ci e Dumnezeu însuși. De îndată ce eu, Dumnezeu, am conștiința de sine, nu mai există nici rău, nici moarte, nimic în afara bucuriei. (29 septembrie)

Ce otravă îngrozitoare pentru minte e literatura contemporană, mai ales pentru tinerii din popor! În primul rând își îmbâcsesc memoria cu vorbăria neclară, încrezută, goală a celor care scriu pentru contemporaneitate. Răul cel mai mare al acestei vorbării este că e alcătuită din aluzii, citate din cei mai diverși, cei mai noi și cei mai vechi scriitori. Sunt citate cuvințele din Platon, Hegel, Darwin, despre cei ce scriu nu au nici cea mai vagă idee, alături de cuvințelele unui Gorki, Andreev, Arțâbașev și alții, despre care nici nu merită să avem idee. În al doilea rând, această vorbărie e nocivă fiindcă împuie mințile și nu lasă nici loc, nici timp liber pentru cunoașterea scriitorilor vechi, care au rezistat de mii de ani, nu doar de zece sau de o sută. (29 septembrie)

Dintre ființele pe care le cunoaștem, da, omul e mai presus de toate, dar, așa cum sub om se află o infinitate de ființe inferioare pe care le cunoaștem doar parțial, la fel și deasupra omului trebuie să existe o infinitate de ființe superioare, pe care n-avem de unde să le cunoaștem. Așa stând lucrurile, e ridicol să vorbim despre măreția omului. Tot ce ne putem dori de la oameni este să nu facă prostii. Da, numai asta. (3 octombrie)

... Trupul mi s-a dat din pântecele mamei, dar eu sunt cu totul altceva. (6 octombrie)

Soldăția trezește nevoia patriotismului care justifică ticăloșia soldăției. Patriotismul trezește nevoia soldăției care susține patriotismul. (19 octombrie)


Cugetări și aforisme
(din conversațiile lui Tolstoi, consemnate de D.P. Makovițchi)

1907

Blestemul scriitorilor renumiți este că tot ce scriu e luat drept bun. (22 februarie)

Nu trebuie să ne sporim veniturile, ci trebuie să trăim mai simplu. Pentru cel singuratic e ușor, pentru cel cu familie e greu. (28 aprilie)

Opinia publică e părerea majorității, iar majoritatea e întotdeauna stupidă. Gloata ne inspiră respect când mai mulți indivizi afirmă unul și același lucru. Ne închipuim că trebuie să fie ceva înțelept la mijloc... (28 aprilie)

Egalitatea e posibilă când există smerenie iar omul vrea să fie mai prejos decât cel mai de jos, nu când există trufie iar omul vrea să fie egal cu cei superiori, invidiindu-i. Unul dintre cele mai mari păcate ale lumii de azi e trufia că noi, așa zișii oameni educați, putem ajuta poporul. (3 iunie)

Domnii cu această convingere a lor că pot ajuta poporul sunt aidoma căpușelor care ar vrea să însănătoșească omul pe care-l parazitează. (7 august)

... Nu te duce nicăieri, totul e înlăuntrul tău, depune toate eforturile pentru a te desăvârși, pentru a te adânci în tine. Caută în tine, nu în afara ta. Încordează-ți forțele pentru a înlătura ceea ce împiedică manifestarea Divinității în tine. Condițiile exterioare sunt consecințele transformărilor lăuntrice. (24 august)

Cât de bine îl înțeleg pe Pascal când spunea că diferența dintre viață și vis ține numai de faptul că visul nu se repetă. (27 august)

Încordarea continuă nu e nici posibilă, nici necesară... E imposibil să lucrezi permanent asupra ta. (28 august)

Hristos este doar un om care i-a făcut pe oameni să devină conștienți că sunt fiii lui Dumnezeu. (5 septembrie)

Chiar sub ochii noștri răul este stârpit cu rău, și continuă să sporească, iar metoda lui Isus nici măcar nu e încercată. Nimeni nu a încercat ce propun eu. Sunt șanse să funcționeze. (17 septembrie)

... Propovăduirea e o ispită, o activitate de dragul consecințelor. La fel ca și cea socialistă, pentru constituție. Omul trebuie să-și îndrepte toate eforturile spre a trăi bine el însuși, iar roadele, chiar dacă nu le va vedea în această viață, vor fi dintre cele mai bune. (22 septembrie)

Boala cea mai cumplită este încrederea în doctori. (28 septembrie)

... Marele oraș este o instituție a trasului pe sfoară. La oraș oamenii se adună doar pentru a se păcăli unii pe alții, în administrații, bănci, comerț, instituții de învățământ... (2 noiembrie)

Nuvelele lui Pușkin pot fi învățate pe de rost mai ușor decât versurile lui. (12 noiembrie)

Începutul romanelor lui Dostoievski e întotdeauna bun, dar continuarea e o absurditate de neînchipuit. (9 decembrie)

... Dacă oamenii, să zicem două persoane care stau alături, fac parte din două partide diferite, iar programele lor sunt opuse, atunci ar trebuie să le fie clar că adevărul nu e nici la unii nici la alții. (14 decembrie)

Mie, păcătosului, deși nu beau, îmi plac bețivii. Cei care nu se împăunează cu asta. Dacă ar fi să comparăm starea lor morală cu starea oamenilor cumpătați, treji, care aspiră la bogăție sau care sunt orgolioși, bețivii le sunt superiori. (22 decembrie)

1908

Ce cutezanță, să fii „de folos poporului”! Am 80 de ani și nu știu cum să fiu de folos poporului. Să te străduiești să nu faci ticăloșii. Asta e bine. (18 aprilie)

E periculos să stabilești un scop vizibil, determinat, un ideal care trebuie atins. Trebuie doar să știm că există o cale pe care trebuie să o urmăm, dar nu știu încotro mă va duce... Problema nu e să ajungi într-o anumită situație, ci cum te lupți. (18 mai)

E absolut inutil să vorbești mult. Orice discurs poate fi scurtat, numai că trebuie să muncești mult pentru a spune ceva pe scurt. (20 iunie)

Nu pot să sufăr reprezentările lui Hristos și nu cunosc nici una care să-mi placă cât de cât. Simt repulsie față de toate. (4 august)

Violența e cumplită nu atât prin chinurile ei, cât pentru că provoacă ură. (20 septembrie)

Nu este un calambur, nu este o glumă, este realitatea: dacă nu ne vom împotrivi răului, cei răi nu vor mai avea puterea. Ei dețin puterea în condițiile împotrivirii actuale. (17 noiembrie)

Oamenii – ființe raționale; ce prejudecată!

Ce plictisitoare este Biblia, de câte ori am citit din ea și n-am izbutit s-o citesc până la capăt. Așa se întâmplă când religia e consolidată prin cărți. (28 noiembrie)

1909

Aceste fenomene, ceea ce numim adevărata artă (cântece, basme, fabule), toate sunt bune. Romanele au apărut pentru că bogații n-aveau ce face. Unii scriau, alții citeau aceste prostii și credeau (nu mă exclud nici pe mine) că se ocupă cu ceva de mare importanță... (20 februarie)

Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi este mai limpede că statul e o formă desuetă. Dacă mai trăiesc o să scriu despre asta. De fapt există o Lege a lui Dumnezeu și pe ea se bazează relațiile umane, dar oamenii au ca piatră de temelie cel mai stupid principiu. (13 martie)

Mahomed citează mereu Evanghelia. Nu-l recunoaște pe Hristos ca Dumnezeu și nu se dă pe sine drept Dumnezeu. Mahomedanii nu au alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Mahomed e proorocul lui. Nu există dogme, nici taine. Care religie e mai bună: ortodoxia sau mahomedanismul? Pentru mine e clar că mahomedanismul este mai bun. Mahomedanismul m-a ajutat foarte mult. (13 martie)

Cine se întreabă dacă Dumnezeu există și ce este Dumnezeu, acela nu are Dumnezeu. (6 august)

Uneori scrii lucruri inutile doar pentru a vedea că trebuie să le elimini. Cât timp rămân numai în gândurile tale, te pun în dificultate, dacă le pui pe hârtie, vezi că sunt de prisos. (13 noiembrie)

Oamenii care trăiesc după datină, hipnotizați de opinia publică, reprezintă 99 la sută, cei care cercetează reprezintă doar unu la sută. (18 decembrie)

1910

Jertfa de sine e o prejudecată, o falsă credință. (1 ianuarie)

Așa cum în ziua de astăzi se scrie cu groază despre felul în care odinioară erau biciuiți țăranii, la fel se va scrie peste ani despre faptul că pământul se afla în proprietate personală. (23 ianuarie)

La început civilizația place, apoi plictisește. (30 ianuarie)

Îl prețuiesc foarte mult pe Kant, dar e atât de greoi, de cețos. Iar Rousseau și mai ales Pascal se exprimă atât de strălucit, de limpede, de frumos! (12 februarie)

În Shanghai, în jumătatea chineză a orașului, nu există nici un vardist și nu sunt infracțiuni, iar în jumătatea europeană e plin de vardiști și sunt o mulțime de infracțiuni... (20 februarie)

Trebuie să crești încet, la fel cum cresc copacii. (14 martie)

Dacă Hristos și-ar face acum apariția, i s-ar cere un autograf și nimic mai mult. (8 mai)

Ziarele sunt nocive, te distrag de la lecturile serioase. Tipăresc ce n-ai nevoie să afli, tot felul de fapte rele, iar cel care citește gândește despre sine: „Iată ce bun sunt eu!” (23 mai)

... Lectura ziarelor a făcut să crească numărul proștilor... (6 iunie)

Simt că săvârșesc un mare păcat încurajând scrisul, cea mai deșartă dintre ocupații. (13 iulie)

Rugăciunea-cerere e o expresie a slăbiciunii. „Doamne ajută-mă!”, deși știi că numai tu te poți ajuta. Cu totul altceva e să te adresezi lui Dumnezeu dezinteresat. (15 iulie)

Când compari ideea de Dumnezeu la țăran și la savant, vezi că țăranul acceptă inexplicabilul, în schimb savantul ascunde inexplicabilul, iar asta e o mare prejudecată. Þăranul e mult mai presus din acest punct de vedere. (24 iulie)

Nu-l suport pe Jukovski: pentru mine Jukovski față de Pușkin e ca Pavel față de Evanghelie. Nu-l suport pe Pavel. (29 iulie)

... N-am să uit niciodată cuvintele unei babe: „E mai bine să mori vara, e mai ușor de săpat mormântul.” (31 august)

Majoritatea prietenilor noștri sunt cei pe care nu-i cunoaștem. Ei știu ce trebuie și tac. (18 septembrie)

Orice participare la activitatea politică e absolut inutilă. (10 octombrie)

Trebuie să fiți pregătiți că fiul vostru va dori să trăiască o altă viață. Vă sfătuiesc să vă așteptați la asta. E o greșeală să vrem să organizăm viața altor oameni, chiar dacă sunt copiii noștri. Printre alte prejudecăți de care suferă omenirea se numără și organizarea vieții altora, pe care se întemeiază statul, orice guvern, activitatea social-revoluționară, ba chiar și rânduirea în cele mai mici detalii a vieții copiilor noștri. Trebuie să ne eliberăm de dorința de a-i organiza pe alții. Dacă vreau foarte tare să-i organizez pe alții cad ușor în ispita folosirii violenței. Vreau să mă eliberez de dorința organizării. (20 octombrie)

Cultul Bibliei este idolatrie față de cuvinte, față de text. (22 octombrie)

Vă rog să țineți minte că în afară de Lev Tolstoi mai există o mulțime de alți oameni. (6 noiembrie)

... sunt un bătrân de 82 de ani, educat în amăgirea în care vă aflați și spre care mă îndemnați, și din care m-am eliberat cu mulți ani în urmă, prin mari suferințe și eforturi, căci mi-am format o viziune asupra lumii care nu coincide cu cea a bisericii, deși e creștină, care îmi oferă șansa unei vieți liniștite, pline de bucurie, și are drept scop desăvârșirea lăuntrică și pregătirea pentru o moarte la fel de liniștită și plină de bucurie, pe care o văd ca pe întoarcerea la Dumnezeul iubirii din care purced.



Editura Humanitas 2006, traducere și prefață de Elena Drăgușin Richard