eu sunt simplitatea pierdută,
într-o lume care se încurcă.
mă zăpăcesc singură, dorind
să trăiesc primordial...
și clipa mea se roagă mereu,
se arcuiește pe membrana
sufletului... iubind
albul dantelat și rotund
al unui ochi de timp.
și strig...
mă aleargă ora de întuneric,
știind că disperarea mea
ar putea să nască...
într-un colț de speranță,
o lume care se descurcă.
prin firul poeziei...

27 martie 2009, 09:48