(Plouă......................
..................................
.......... ..
................)
E închis, Domnule, pentru schimbare! Sau sunteți chiar renovatorul pe care-l chemasem acum câțiva ani. Am tot așteptat, până când timpul a pierdut apa ploilor si leganarea plopilor... s-a țintuit, el știe pe unde, în loc să-și croiască un Y dintr-o stea, pe măsura curgerii izvorului, să dea prospețime cascadei. Haideți, strângeți umbrela și intrați! Tocmai am pus de cafea, pentru doi, fără să bănuiesc întâmplarea de partea mea...
................
........ Vedeți zidul acela? Cândva era alb. Acum trebuie date jos toate iluziile. Scara asta interioară trebuie desființată și construită, treaptă-cu-treaptă, lângă cealaltă. Uitați-vă puțin, vă rog, pe fereastră, în dreapta… da, lângă aceea... soclul să-și gaseasca locul între ele! Apoi, tavanul trebuie înălțat cu câteva speranțe, iar tablourile acestea încrustate, aș vrea să le mut în camera cealaltă. În adevăr, aș dori să păstrez doar icoana și tabloul acesta mic, pe care să-l pun față-în-față cu răsăritul. Toată mobila o voi scoate în stradă, n-are suflet, și răcește prea mult interiorul. Rămâne doar manechinul de lângă fereastră, îmi place cum miroase și, pe el, doresc să pun rochia de mireasă, care nu m-a purtat niciodată. Și cufărul acesta rămâne. De câteva ori l-am pierdut, dar dimineața îl găsește mereu la locul lui... e plin cu cărți și vise... Aș vrea să scot și parchetul, să rămână pământ, să-l ar și Dumneavoastră să-l semănați... să calc numai pe iarbă, fără s-o culc, ci s-o trezesc până când atinge cerul...
........................
... peretele ăsta aș dori să-l desființez, ar da o deschidere luminoasă, dinspre mare... în casă... aș auzi și vuietul muntelui... mereu spune ceva și eu nu aud... și țipătul pescărușilor, dimineața! Debaraua aceasta aș vrea s-o păstrez. Sunt acolo atâtea taine, dar nimeni nu e tentat. O debara, acolo, și ea! Prea banal pentru mistere și povești...

După cum vedeți, Domnule, sunt multe de renovat, de schimbat, de desființat, de mutat, de construit... Ideea e că aș dori să iasă ceva geamăn, leit cu mine sau complementar, să nu mai fiu singură. Asta-i la o primă evaluare. Să nu uit : țin mult să amenajez un colț numai pentru Rafaëll, prea mă surprinde, chiar mă sperie. Despre pietre și scoici nu v-am zis nimic, abia cu ele încep fragilitățile...
........................
Ați mai renovat? Nu vă cer o recomandare, doar să-mi mărturisiți, pentru că-i vorba și de grădina prin care ați trecut. Sunteți cumva Micul prinț? Atunci, să știți că ați nimerit pe o insulă, iar eu sunt fetița aceea care a crescut fără să fi înțeles mare lucru din întrebările și mirările oamenilor mari... Vă voi desena un dulap, unde vreți, unde vedeți Dumneavoastră că i-ar sta bine, să puneți în el toate întrebările și mirările plo(p)ilor. Înclin să cred că sunteți Omul de pe malul apelor, unde cuvântul care face ordine e deosebit de liniștitor. Într-o iarnă cu sărbători la ferestre, i-am trimis o pană de pescăruș, ce-o câștigasem la un concurs… Tradusesem o poveste cu motive foarte frumoase, pe care mi-o spusese, într-o seară, Yvves... cum știe el de bine să prepare cafeaua, cum e cu răsăritul, apusul și infinitul! În dulapul acesta veți găsi și o întrebare, cât o scrisoare, pentru Pictor. Veți spune că poate fi oricare, dar nu-i așa! Domnule, atât ce m-aș bucură să renovati cu acea pană în care pusesem cerneală… de la albastru închis... până la deschis, toate nuanțele de pe eșarfa aceasta, pe care o port fără pauze...
................ Voilà, în mare!......
- Eu sunt Yvves! Cine-i Rafael?
!!!!!!!.................
............ (cu tandrețe, un pescăruș, ieșit ca o minune din dulapul desenat, mi-a luat zborul în aripile sale... și m-a scos la dans în ploaie)......................