VIS:
Văd marea... în stânga mare, în dreapta o pădurice, în față marea cu valuri uriașe, înspumate și atât de tulbure, iar în spate zăresc un cal alb cu corn în frunte și aripi mari bleu având un semn: o pată neagră pe șold. Vine lângă mine să mă certe, să-mi mângâie chipul ce nu-mi mai știe viciul de a fi aceeași și totuși alta... Privește jos! Privește cerul, cât de gingaș putem călca pe stele... Și suntem îmbrăcați doar de nori, într-o idee simplă... Îți plac delfinii ce se joacă pe firul de nisip ce urcă dintr-o clepsidră a viselor? Cad frunze pe marea liniștii și în derivă găsesc sărutul unui plâns prea cuminte să se audă, prea amar să se audă, prea amar să se simtă... Fulgi... Mii de fulgi ce cad din penele tale. Sst! Ascultă! Auzi cum dansează clipa pe irisul tău când pe spinii existenței curge sângele unor demoni prea umanizați ce râd de cumplita jale a florilor să mai crească, a vântului să mai bată... E bine cu tine, aici, inorocule! E atât de bine! Aripi ce-mi încălzesc uitarea, îmbrățișări ce-mi sfințesc cristalul amintirilor noastre; doi refugiați în ciobul globurilor ce adăposteau muzica unei harpe a cărei note lovesc timpanele fluturlor negrii, roșii si albaștrii zburând către o mitologie a nebuloasei sacrificii a unei fecioare ce-și înălța ruga în irisul tău, inorocule,spre o beatitudine a frumosului din aripile tale!
TRÃDARE:
Plângi! Jelește.. Dă cu pumnii ... descarcă-ți jalea animalică cât nu e prea târziu! Târziu pentru surâsul morții ce-nvelește uitarea sacrilegiului unui prea târziu ecou al inimii. Cazi! Doar așa te poți ridica; hulește neștiința gloriei de a triumfa, nesăbuitul gest de a triumfa asupra suferinței...
Inimă nesăbuită privește-ți chipul în uitarea celorlalți; îți place ce vezi? Îți place noaptea luminii dintr-o privire ce cândva era a ta? Rușine! Pleacă-ți ochii în fața inocenței ce-ți îmbrăca trupul intr-un parfumul de culoare albastră șoptindu-ți descântecul unei dorințe ce pâlpâia în speranța ce te păzea; vise ce-ți înfrumusețau ideea de libertate a gândului iubind un vechi și același chip angelic ce cu ochii îți alinta trupul fremătat iar cu mâinile îți găsea parfumul unui vis indeplinit de atingerile lui... Amintește-ți pasiunea minutelor ce-ți închinau nesperata iubire a îngerului sălbatic ce-ți acoperea nudul cu aripile sale în care ai sădit toate lacrimile răsplătite cu o fericire a vecinului care i-a dat cu piciorul...
IUBIRE:
Încerc să îmi regăsesc puterea de a privi printre picăturile de ploaie să observ freamătul buzelor a căror atingere peste petalele dorinței mele a renăscut setea de cunoaștere a viselor ce le-am pierdut printre gratiile lucide a chinului sublim... Mi s-a spus: "Învinge-te!". Oare? Să mă înving ce aș rezolva? Ce dur sună: învinge-te! Suflet profanat, sentimente răscolite și un vis interzis,toate de prea multe lacrimi ascunse într-o lume în care îmi aparții!...
CREDINÞÃ:
Și, totuși, să ne reamintim, inorocule, unicul și bunul meu camarad ce-mi poate înveli visele în haina tăriei de a le-mplini, Hristos a întrebat: "Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Domnului?"; și recunosc în mine o Iudă încă neștiută, ascunsă de viclenia oamenilor ce îl cer! Iuda!? Așa decăzută să fiu oare? Să-mi fi pierdut, eu, și ultimul crez al sacralității ce știa gândul fluturilor și culoarea viselor florilor?
S.O.S:
Of, scumpă și dreaptă, mamă, dăruiește-mi puterea luptei într-o clipă de uitare a tuturor regulilor peste libertatea mea, a tuturora... Cine îmi poate spune ce e bine și ce nu? Cine și de ce a inventat regulile? Azi vreau libertate absolută... libertate în gânduri, vise, dorințe, sentimente... libertate... Inorocule... tu cel care-mi dezbraci seninul unei dimineți și îmi oferi necondiționarea unei rugi neîntinate de altă gură, zborul unui vin sec ce-mbată fericirea!Inorocule... măcar tu mă aperi? Câtă tăcere îmi domină lumea, haosul meu... mă înspăimântă! Tăcerea asta mă îngrozește mai mult decât toate mâniile, toate amenințările!
DELIR:
Scuip morminte... ce rost au acum pașii ce alergau spre imaculatul fluture al neștiinței păcatului când s-au lăsat amăgiți de sfoara sa... a tenebrei necredințe! Cumplită! Amarnică jale... îmi cuprinde frunza, iar copacul se inclină în fața lacrimii pe care s-a așezat praful visului tău.
Închid ochii! Te văd aievea... te zăresc printre clipe!
Pian.. curg note de rouă dansând umbra buzelor tale ce-mi desenau pielea sculptând fericirea infintă a îngerului ce aripile-și întinde peste gândurile noastre,,,
Cred că-nnebunesc!
Ajută-mi scumpă mamă!
A ta pentru întodeauna
prietenă!