am mâinile tocite
ca după o polizare la cald
nervii adormiți
amintire a pierderii unor aripi
niciodată destinate acestui trup a cărui singurătate
lucruri odinioară tangibile supuse pipăirii
o simt mai acut
ca pe o accelerare în vid
ca pe o decelerare a simțurilor

sunt un palimpsest cutanat
pe care timpul scrie rețete de mântuire
în mine îngeri acuplați
caută să-și vindece viciile
provocând seisme sentimentale
sorbindu-mi sângele și
scuipându-l pe inima
vană de evacuare a risipirilor
trăite ieri și azi și totdeauna

numai tu mă mai poți mântui
spălându-mi toate gândurile de ieri
cu palmele fine și calde