stau pe balcon
mă uit a pagubă între pomi calcinați
se văd iar blocurile din față
înseamnă că e toamnă

ar fi culmea să frunzăresc amintiri
absolut plictisitor și
neconstructiv
s-ar asorta cu noțiunea patetică
de afară

câteodată am impresia că am scos din mine
în toată viața asta
doar un cuvânt viu
un sărut sincer
printre valuri de respirații reci
pe care nu le-am putut piti
în mâini

cu siguranță
nu mi-am dorit de la tine o rochie sângerie
de prințesă
mai degrabă să vii fără să te chem
cu o pătură mare
și 2 căni cu vin fiert

să stăm ca doi tâmpiți unul într-altul
într-o banalitate strigătoare la cer
nu căutam o etichetă pentru asta
ca să nu fugă aerul ăla cald
ce aduce a iubire

să mă ții de mână
până zidește dimineața
un alt balcon