Gândul că cineva mă citește și nu mă ceartă mă face să cred că pot trece demnă pe langă oameni. Nu am nevoie crede-mă de nici un sfat. Doar întelegere iar din cănd în când să mă faci să zâmbesc. Cum se poate să lupți mereu să fii sus și de fiecare dată să observi că cel pe care îl iubești te trage tot mai jos. Îmi vreau acel îngeraș lângă mine. Cum se poate să plece și să o lase singură printre străini. Pisicuța mea a adus pe lume 5 pisoiași albi, specificul siamezelor. Ce mamă minunată!!!...Mamele ar putea învăța de la ele. Singura vină ce o avea era faptul că nu putea vorbi. Cele 5 suflete pe care le-a adus pe lume ocupau în acel moment locul important din viața ei. Până și mie mi-a mulțumit în felul ei, gudurându-se pe lângă mâinile mele și punându-mi în brațe odraslele să am grijă de ele până ea își termina programul administrativ. Era un adevărat ritual sa-și termine toaleta. Mintea unui om ar trece cu nepăsare peste multe probleme, nu și pisicuța mea. Nu vorbește e adevărat dar transmite prin compotamant tot ceea ce vrea. Măcar o fracțiune de secundă de am gândi ca ele nu am avea atâția copii părăsiți de mame. Unde rămne discernământul? ar miorlăi Þiluka mea iar eu aș striga copilașilor din lumea întreagă să vină la mine pentru că am pregătit pentru ei un loc minunat și plin de dragoste. Plâng și mă voi ruga să-mi dea putere cel de sus să privesc în ochi fiecare copil părăsit de mamă...