Ascult acum melodia Stelei Enache "Ani de liceu", si ma duce brusc gandul spre ce am lasat de curand in urma, spre tinerete si toate bazele vietii de acum inainte.E incredibil cat de repede trece timpul, si cum dintr-o singura clipire timpul schimba"in oameni mari niste copii".
Liceu...ani de liceu...emotii...prea multe sentimente ca sa pot sa ma adun, sunt atatea amintiri, sunt atatea clipe pe care mi-as dori sa le pot aduce inapoi, sa ma intorc iar in copilarie.
Paseam neincrezatoare spre portile imense ale liceului, nu stiam ce va fi, plangeam ca un copil...nu stiam pe nimeni si nici macar nu ma gandeam ca voi putea sa ajung atat de apropiata de acei oameni.Sunt profesorii mei, sunt oamenii care mi-au deschis drumul in viata, care m-au invatat ce inseamna raul si cum sa-l accept intr-o societate amara....si ma gandesc acum si la colegii mei, eram toti mici, cu ghiozdane ( de parca eram tot in scoala generala) la costum toti, ne priveam unii pe alti nedumeriti, vroiam sa ne cunoastem si totusi evitam parca...insa timpul a trecut si ne-am descoperit personalitatile unii altora.
Clasa a IX - a...o dulce si tanara amintire...eram niste bobocei care urmam sa descoperim scopul vietii.Am intratin clsi ne-am asezat...am cunoscut pe cea care urma sa ne devina diriginta timp de 4 ani, o persoana minunata care vesnic ne scotea din micile belele pe care le faceam ca niste copii.
Despre clasa a X-a ar fi poate mai multe de zis..imi inchid acum ochii si pentru o clipa patrund din nou in atmosfera pauzelor si a orelor in care toti ne ajutam unii pe altii....aveam extemporal..si totusi nu eram nici unii pregatiti..dar riscam si ne ajutam unii pe altii chiar daca asta inseamna demulte ori ca unu din noi sa se aleaga cu vreo nota mica....eram un grup de tineri indrazneti...
Clasa a XI-a a fost a fost clipa in care simteam ca ne racim unii de altii, ca incep sa se faca asa zisele " bisericutze" si numai suntem copii din clasa a IX-a...care la orice prostioara saream sa fim toti impreuna...insa odata cu inceperea clasei a XII-a am realizat ca tot ce parea a ne face distanti unii de altii a fost doar o parere; era incredibil..cel mai frumos an al vietii mele a fost clasa a XII-a....vedeam parca pe cum trecea si timpu in ochii profesorilor un mic regret...mi-amintesc si-acum de doamna diriginta care parca isi dorea sa mai tina timpu in loc...sa ne mai tina copii...sa ne mai tina langa ea...era a doua noastra casa...iar ea a doua noastra mama.
Am pus bazele unei noi vieti in liceu, care insa s-a sfarsit mult prea repede.Am cunoscu oameni pe care desi nu imi doream sa imi ajunga atat de aproape de inima,au ajuns...am iubit scolareste..am iubit cu suflet de liceean...Timpul trecea...imi parea ca a inceput numaratoare inversa a orelor de curs si ca imi doream din tot sufletul sa mai raman acolo...in aceeasi banca de la mijlocul randului alaturi de colegii mei...alaturi de colegele cu care demulte ori riscam un chiul, saream un gard sa nu ne vada gardienii...stateam de"sase" cand vreuna fuma...mi-e dor...mi-e dor de copilarie si sunt constienta ca timpul lasat in urma nu se va mai intoarce, dar stiu ca au ramas amintiri frumoase care niciodata nu vor pieri.
Tot ce mi-a ramas ca o dulce amintire din anii de liceu e doar sfarsitul anului, pentru ca tot ce s-a intamplat in descursul a doua semestre a fost spontan, a fost prea trecator...insa clipa in care am inceput a "colinda" prin liceu cu Gaudeamusul pe la clasele de a XI-a si mai apoi la profesori a fost cel mai emtionant moment din viata mea....
Gaudeamu igitur,
Juvenes dum sumus
Post iucundam iuventutem
Post molestam senectutem
Nos habebit humus.......
Atat doar se auzea pe coridor...mai multe voci intr-un singur suflet....
Am ajuns la profesori...la cancelarie...
"Vivat Academia
Vivat profesores
Vivat membrum quodlibet...."
Le-am cantat profesorilor in semn de multumire pentru cei patru ani in care ne-au suportat asa cum am fost...si.... plangeam toti...eram noi,niste adolescenti...am crescut...si totusi plangeam...lacrimau si profesorii...cantau si ei cu noi un innabusit in lacrimi "la multi ani"...si ne doream sa mai ramanem cu ei...am simtit ca nu ne erau defapt profesori ca erau defapt parte din noi, si ca parca s-a rupt ceva in clipa in care am parasit scoala...
O sa imi amintesc tot timpul de sfarsitul liceului..si dur si frumos...a fost un capitol din viata care nu s-a sfarsit ..s-a pus doar punct...urmeaza un alt capitol cu fiecare din noi pe un drum separat..spre maturitate..urmeaza sa ne construim noi viata din tot ce am primit ca baza de la "parintii" din liceu...pentru care nu am decat cuvinte de lauda chiar daca demulte ori nu doar mie, cat si colegilor mei ne venea sa desfintam cate o materia din cauza mult prea severelor lectii care ni se impunea....insa acum am realizat...totul era cu un scop...
Cei care nu au nici o amintire frumoasa din liceu se mint pe sine insusi...isi mint sufletul...nu exista om care sa nu aiba o mica amintire...o mica nazbatie...vreun profesor care nu-l suporta...o ora de la care chiulea....nu se poateeee...sunt anii de liceu...
Acum pasii imi sunt indreptati spre un alt inceput...spre un alt pas din viata...viata de facultate...si totusi ma gandesc tot acolo...la liceu...!!